1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Este votul proporţional o fatalitate?

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti28 iunie 2012

Situaţia politică românească a fost aruncată într-o mare confuzie după ce Curtea Constituţională a respins legea electorală, care instituia un sistem electoral majoritar într-un singur tur de scrutin.

https://p.dw.com/p/15N4J
Imagine: dapd

Decizia Curţii Constituţionale privind legea electorală este cea mai uimitoare decizie care a fost dată vreodată în cei peste 20 de ani de existenţă a acestei instituţii. Argumentaţia nu a fost încă publicată şi, de aceea, o dezbatere propriu-zisă nu poate avea loc. Totuşi faptul că un sistem electoral simplu şi clar, clasic în democraţia anglo-saxonă, a fost considerat neconform Constituţiei pretinde clarificări.

S-ar putea obiecta că judecătorii Curţii nu s-au raportat nici la cutumele politice din Marea Britanie, nici la Constituţia Statelor Unite, nici măcar la Constituţia Celei de-a Cincea Republici Franceze, ci la Constituţia României adoptată în 1991 şi modificată în 2003. Şi totuşi ce anume din această Constituţie care preia, în diferite chipuri, toate prevederile esenţiale ale constituţiilor europene, ar interzice un sistem de vot majoritar?

În preajma acestei decizii au fost exprimate multe puncte de vedere care au pus în lumină trăsăturile sistemului de vot majoritar prin comparaţie cu cel proporţional. Adversarii sistemului majoritar au arătat, bunăoară, că regula aceasta ignoră în cele din urmă voturile multor alegători. Dacă de pildă într-o anumită circumscripţie, primul plasat obţine 34,5% din voturi, al doilea 23,2%, al treilea 15,7% şamd, toate voturile celor care nu au optat pentru primul plasat se vor pierde. Este adevărat, dar faptul că voturile se „pierd” este o interpretare mai curând emoţională. Şi în sistemul proporţional cu rest, care a fost practicat până în 2008, voturile acordate celor plasaţi sub pragul electoral „se pierdeau”, ba mai mult erau „nedrept” atribuite celorlalţi competitori. „Nedreaptă” este şi prima electorală care în anumite sisteme de vot proporţionale se acordă partidului plasat pe primul loc.

Discuţia aceasta datează de când lumea şi democraţiile mature au înţeles că nu există o metodă perfectă. Important este să găseşti o regulă simplă şi clară prin care voturile să fie transformate în mandate. Se vede aşadar că ar fi cel puţin ciudat ca judecătorii Curţii să fi invocat un presupus caracter neechitabil sau discriminatoriu al sistemului majoritar. Un sistem de vot oricare ar fi el este echitabil câtă vreme oferă tuturor cetăţenilor săi condiţii egale de participare şi prin urmare şanse egale. Un sistem politic este nediscriminatoriu dacă înaintea scrutinului toţi candidaţii au exact aceleaşi şanse şi alegătorilor li se garantează aceleaşi drepturi.

De altfel alegerile pentru primari desfăşurate recent au avut loc după aceeaşi regulă: „câştigătorul ia totul” sau primul plasat, îndiferent de procent, câştigă alegerile. Ar fi straniu ca un sistem de elecţie politică practicat pentru alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene şi pentru alegerea primarilor să fie considerat neconstituţional pentru alegerea membrilor parlamentului.

Logic vorbind, Curtea ar fi trebuit să ia în considerare alte aspecte ale legii, cum ar fi de pildă derogările făcute în favoarea minorităţilor. Deşi perfect justificate din punct de vedere politic, ele ar crea două reguli diferite pentru alegerea deputaţilor, ceea ce ar putea fi considerat un fapt neconform cu egalitatea de tratament. Dar în acest caz nu s-ar putea respinge întreaga lege, ci numai aspectul acesta particular, care ar putea fi rediscutat în Parlament. Iată de ce respingerea întregii legi ca neconstituţională pare greu de înţeles şi de explicat.

Dezbatarea politică despre sistemele de vot, alternativa majoritarism/proporţionalitate este cât se poate de serioasă şi toate punctele de vedere au dreptul să se exprime. Este legitim să te întrebi dacă e bine ca anumite grupuri politice să rămână fără reprezentare, (cum a fost de pildă PNŢCD în 2000, care nu a reuşit să treacă de un prag majorat chiar înainte de alegeri), după cum este firesc să ai ca obiectiv constituirea unor majorităţi politice clare, mai ales în momente de criză. Cele două preocupări nu merg împreună, deşi fiecare este în felul ei legitimă.

Dar trebuie subliniat că este vorba de o dezbatere politică şi nu de una juridic constituţională. Curtea Constituţională nu poate judeca după circumstanţe politice, oricât de grave ar putea părea ele. Rolul ei în toate democraţiile liberale este să ancoreze politica circumstanţelor în câteva principii neschimbătoare.