Relaţiile germano-ruse, din perspectiva escalei berlineze a lui Putin

Primit cu onoruri militare dar şi de un mic grup de protestatari, Putin s-a văzut confruntat cu revendicările occidentale adresate Moscovei.

Vestul îi cere să-şi abandoneze aliatul de la Damasc şi să-i forţeze mâna să accepte, aşa cum ar dori Germania, o soluţie „yemenită” a conflictului, implicând un azil politic pentru clanul Assad în schimbul acceptării debarcării preşedintelui.

Cu ocazia escalei la Berlin, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, amnesty international, i-a lansat lui Putin un apel, solicitându-i să sisteze exporturile de arme ruseşti în Siria. Iar şefei executivului de la Berlin i-a recomandat să abordeze cu liderul de la Kremlin masivele încălcări ale drepturilor omului comise pe teritoriul federaţiei ruse.

Prin tradiţie, relaţiile ruso-germane sunt bune. De la Bismarck încoace, Berlinul atribuie o mare importanţă întreţinerii unor legături optime cu Moscova. Nu de puţine ori aceste legături nu s-au adecvat în schimb la fel de bine intereselor statelor central-şi est-europene situate între Germania şi Rusia.

Dar raporturile dintre liderii celor două puteri nu mai sunt chiar atât de cordiale precum erau în epoca prieteniei la toartă dintre Helmuth Kohl şi Boris Elţin, ori dintre Gerhard Schröder şi Valdimir Putin.

Nu în ultimul rând pentru că Putin, fostul kaghebist din Dresda, şi-a manifestat plenar tendinţele autoritare şi e slăbit, pe plan intern.

Preşedintele Rusiei se confruntă cu o mişcare contestatară legitimă şi tot mai puternică, o mişcare anti-Kremlin pe care încearcă s-o reprime cu mijloacele tipice poliţiilor politice ale dictaturilor şi statelor totalitare, prin intimidare, arestări şi condamnări în justiţie.

În plus, relaţiile mutuale ruso-germane sunt departe de a fi perfecte, în măsura în care Merkel n-a ascuns defel că ar fi preferat ca Putin să nu revină la Kremlin.

Date fiind ştirbita autoritate a lui Putin şi indignarea amplă stârnită de masacrele comise de regimul sirian la adăpostul umbrelei ruseşti din Consiliul de Securitate ONU unii observatori se aşteptau, în ajunul vizitei, ca liderul de la Kremlin să renunţe la obişnuita lui îmbăţoşare. Şi să vină oarecum în întâmpinarea doleanţelor occidentale.

Dar cei mai mulţi analişti au prevăzut că Putin n-o va face. E greu pentru liderul rus să-şi modifice esenţial strategia cu privire la NATO şi la alianţa dintre Rusia şi clanul Assad, determinată de rivalitatea dintre Moscova şi occident şi de funcţia Siriei de poartă de intrare rusească în Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Putin încearcă să îngrădească pe cât posibil influenţa militară şi politică a alianţei nord-atlantice şi nu vrea în ruptul capului să se perpetueze obiceiul pactului militar occidental de a tot debarca diverşi dictatori.

Totuşi, oficialii germani n-au putut şi nu pot sta cu mâinile în sân. În condiţiile în care americanii s-au retras în bună măsură din Europa şi Orientul Mijlociu, îi revine Germaniei pe lângă partitura ei economică, esenţială, şi o răspundere politică internaţională din ce în ce mai amplă.

Responsabilii germani sunt conştienţi de crescânda presiune exercitată de opinia publică occidentală în vederea rezolvării conflictului sirian, ca şi de faptul că Moscova şi atitudinea ei faţă de regimul Assad” joacă în acest conflict un rol cheie.

Ca atare, atât cancelarul şi preşedintele, cât şi ministrul federal de externe, încearcă să convingă Moscova că abandonarea regimului de la Damasc şi modificarea politicii ruse cu privire la Siria nu presupune defel că „occidentul ar încerca să contracareze interesele strategice ruseşti”.

Lumea întreagă, aceasta e poziţia Berlinului, are datoria de a acţiona astfel încât să se evite un incendiu de proporţii în ultrasensibila regiune. Iar acest deziderat ar fi sortit eşecului dacă va lipsi coeziunea Comunităţii Internaţionale.

Pe de altă parte, Moscova e foarte îngrijorată de actuala criză economică şi monetară din zona euro. Nu întâmplător, întrucât bună parte din rezervele valutare ale Rusiei sunt în euro, iar Kremlinul pierde bani la greu, din pricina crizei din zona euro.

În fine, cele două părţi au abordat varii chestiuni economice şi energetice. Germania depinde în bună măsură de livrările de gaze ruseşti şi se află pe moment în plin efort de restructurare a reţelei sale energetice după ce, în siajul catastrofei de la Fukushima, s-a decis oficial, la Berlin, renunţarea ambiţioasă, în răstimp de un deceniu, la energia nucleară.