Ce nu se discută niciodată în campaniile electorale

Dacă sondajele de opinie oferă USL un avans important în simpatiile publicului, aspectul financiar este puţin diferit. Potrivit unei situaţii a donaţiilor obţinute de partide (Mediafax), USL a primit în întregul său până acum 3.129 328 de lei, PSD, 390 642, PNL 482 368 PC 156 286, iar PDL a reuşit să strângă 2 725 660 de lei. Dacă facem adunarea pentru principalii competitori politici, obţinem pentru USL 4 158 624 de lei, iar pentru PDL 2 725 660 de lei.

Chiar dacă finanţarea campaniilor nu se reduce niciodată la aceste sume expuse transparent, conţinând o mulţime de „servicii” pe datorie, totuşi ne putem face o imagine despre susţinerea financiară a partidelor. Ne-am fi putut aştepta ca PDL, un partid despre care se crede îndeobşte că va rămâne în opoziţie şi după alegeri, să nu mai primescă bani. Este bine înrădăcinată ideea că donaţiile au ca scop obţinerea unor beneficii ulterioare, or câtă vreme şansele revenirii la putere par mici, donaţiile ar fi trebuit să fie pe măsură.

PDL nu confirmă la prima vedere această teorie de vreme ce a reuşit să obţină mai mult de jumătate din suma pe care a strâns-o rivalul său cel mai important USL; care este alcătuit însă dintr-o alianţă de mai multe partide.

Fără o analiză detaliată a surselor nu putem spune mare lucru, dar totuşi câteva observaţii se impun. La un moment dat, izbucnise un mare scandal legat de contrabanda din vămi şi se scursese în presă informaţia că ar exista legături între contrabandă şi finanţarea partidului de guvernământ. Vasile Blaga, pe atunci competitorul lui Emil Boc la şefia partidului, părea direct vizat de aceste suspiciuni. În aceeaşi perioadă de timp, partizanii lui Emil Boc susţineau că se pot lipsi de fonduri private şi că ar fi mult mai bine dacă s-ar interzice finanţarea privată a campaniilor electorale şi s-ar accepta doar o finanţare publică, mai redusă fireşte, dar perfect transparentă. Actualul preşedinte al Senatului, pe atunci doar ministru demisionar al Internelor, a dat câteva dezminţiri pe un ton foarte ferm, dar ale cărui aluzii şi trimiteri au rămas neclare publicului larg. Cert este că „războiul” nevăzut a încetat, iar subiectul finanţării publice a partidelor politice a fost complet uitat. Este de remarcat că, în preajma Convenţiei din mai, câţiva militanţi cunoscuţi ai partidului din tabăra prezidenţială (şi favorabili aşadar primului ministru) au lansat un program politic („manifestul” în 35 de puncte) care reabilita finanţarea privată.

Astăzi, la un an şi mai bine de la acele evenimente, PDL nu pare să stea rău cât priveşte finanţarea privată a campaniei sale, cel puţin prin comparaţie cu celelalte partide, căci în sume absolute, anul acesta, campania este mult mai ieftină decât acum patru ani.

Problema transparenţei rămâne însă pe mai departe actuală pentru toate partidele. Sumele publicate sunt relativ transparente, dar ce se întâmplă în spatele scenei rămâne mereu necunoscut. Cu ani în urmă, Asociaţia Pro Democraţia lansase un program prin care urmărea să măsoare diferenţa dintre sumele declarate şi sumele cheltuite. Deşi nu au avut acces la documente şi fapte doveditoare, autorii proiectului au reuşit, totuşi, din analiza exterioară a faptelor, să pună în evidenţă că în campaniile electorale circulă mari sume de bani din surse nebuloase.

Dar oricât s-ar strădui unii sau alţii, subiectul rămâne nelămurit, căci este singurul care nu se discută niciodată în campaniile electorale.