Un conflict cu surse inepuizabile

Se profilează o nouă înfruntare politică la Curtea Constituţională. Preşedintele nu cedează rolul de reprezentare exclusivă la Consiliul European, în timp ce primul ministru revendică la rândul său dreptul de participare. Dar iarăşi, ca în multe alte situaţii, Curtea Constituţională manifestă înclinaţii părtinitoare. Preşedintele CCR, judecătorul Augustin Zegrean, a făcut o declaraţie neoportună în favoarea preşedintelui Traian Băsescu, deoarece Curtea nu fusese sesizată. “Şeful statului a fost până acum la Consiliul European, nimeni nu a contestat acest lucru, nu ştiu de unde a apărut această discuţie”, a declarat judecătorul Augustin Zegrean. Or, Curtea Constituţională nu se exprimă asupra litigiilor de drept constituţional decât atunci când cineva face o contestaţie, dreptul de sesizare fiind el însuşi strict limitat.

Curtea pare aşadar să ia partea preşedintelui, cu toate că argumentele cele mai puternice de ordin constituţional sunt exact împotriva lui. Potrivit Constituţiei româneşti, preşedintele Republicii nu este şeful guvernului ca în Franţa. Acolo preşedintele îl numeşte şi îl demite pe primul ministru, fiind, cu alte cuvinte, şeful său ierarhic şi de altfel, conform Constituţiei Franţei, preşedinte prezidează Consiliul de miniştri. De aceea Franţa este de fiecare dată reprezentată la Consiliul European de preşedinte. Preşedintele Franţei care ia decizii alături de ceilalţi şefi de guvern este prin poziţia sa constituţională în măsură să transmită această decizie primului ministru. Dar lucrurile stau cu totul altfel în Constituţia României! Preşedintele nu poate da o dispoziţie primului ministru, căci nu el îl numeşte şi îl destituie pe acesta, ci parlamentul. De aceea fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a ţinut să participe şi el la Consiliile Europene, având deplină acoperire constituţională.

Primul ministru în sistemul constituţional românesc poate lua decizii fără să-l întrebe pe preşedinte, căci acesta nu contrasemnează actele guvernului. Recent, deputatul european Cristian Preda emitea o interpretare cu totul greşită, susţinând că primul ministru nu poate decide nimic de unul singur câtă vreme preşedintele promulgă legile, dar el omitea să spună că legile sunt adoptate de Parlament, pe când guvernul poate emite hotărâri şi ordonanţe care nu au nevoie de contrasemnătura preşedintelui. De fapt situaţia este exact invers decât o prezintă partizanii radicali ai preşedintelui Traian Băsescu: preşedintele este acela care nu poate emite decrete fără să aibă acordul primului ministru, aşa cum se arată la art. 100 din Constituţie.

Aceasta fiind configuraţia descrisă de Constituţia României, este destul de clar că singura persoană care este cu adevărat indispensabilă la şedinţele Consiliului European este de fapt primul ministru. Preşedintelui nu i se poate nega dreptul de participare, dar el poate, la rigoare, lipsi.

Deocamdată primul ministru Victor Ponta a adoptat o poziţie conciliantă. El a admis ca la reuniunea informală a Consiliului European din 23 mai să meargă doar preşedintele Traian Băsescu, dar a cerut ca până la reuniunea din vară a Consiliului situaţia să dobândeasacă o deplină clarificare.

Dificulatea situaţiei româneşti se trage din faptul că actorii politici nu acceptă uşor să se limiteze pe sine şi să se încadreze în rolurile descrise de legea fundamentală. Aşa cum se vede din anumite declaraţii nestăpânite ale PDL, există un prea plin de patimă care distorsionează faptele şi blochează cooperarea. Dar nu se poate ignora şi faptul că Constituţia însăşi a împărţit puterea executivă în două, oferind o parte guvernului şi altă parte preşedintelui, dar fără să mai explice cum se face în practică trecerea de la una la alta. O asemenea Constituţie, care omite să definească rolurile mai clar, asociată cu caracterul impulsiv şi subiectiv al politicii româneşti nu poate duce decât la nesfârşite scandaluri.