1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Republica Moldova caută un diplomat cu demnitate să-l trimită la Moscova

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău9 mai 2012

Autorităţile de la Chişinău caută un „diplomat cu demnitate” care să reprezinte interesele Chişinăului la Moscova.

https://p.dw.com/p/14sBU
Imagine: DW

Neguţa a declarat la un post de radio rusesc că retragerea prematură a militarilor ruşi din regiunea transnistreană ar fi periculoasă – declaraţie ce vine în totală contradicţie cu poziţia oficială a Chişinăului care pledează pentru retragerea imediată a armatei ruse de pe teritoriul ţării.

Poziţia de ambasador al Moldovei în capitala rusă este una extrem de râvnită de forţele politice din coaliţia de guvernare de la Chişinău. Potrivit unor experţi, aceasta este avantajoasă nu doar din punct de vedere politic (având în vedere influenţa Moscovei asupra mediului politic din Moldova), dar şi economic – ambasadorul fiind cel care gestionează mai multe unităţi economice de pe lângă misiunea diplomatică, inclusiv un hotel. În plus, cu ajutorul acestei pârghii pot fi influenţaţi electoral sutele de mii de moldoveni aflaţi la muncă în Rusia şi ţinuţi sub control businessmanii moldoveni care activează pe piaţa rusă.

Există doi candidaţi

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, „viitorul ambasador al Republicii Moldova în Rusia trebuie să fie tânăr, un bun diplomat, să reprezinte cu demnitate interesele cetăţenilor moldoveni, să fie un pro-european, să aibă sustinere politică la Chişinău şi să fie respectat de mediul diplomatic de la Moscova”. În opinia lui Chirilă, Chişinăul are doi candidaţi buni pentru această funcţie. Este vorba de ministrul adjunct de Externe, Andrei Popov, exponent al Partidului Democrat şi Chiril Lucinschi (fiul ex-preşedintelui Petru Lucinschi), actualmente deputat al Partidului Liberal-Democrat.

Anul trecut, Andrei Popov a părăsit o recepţie a Ambasadei ruse din Chişinău, în semn de protest, după ce ex-ambasadorul rus Valerii Kuzmin l-a prezentat pe reprezentantul administraţiei separatiste de la Tiraspol ca „ministru de externe al Transnistriei”. Gestul lui Popov a fost urmat atunci de toţi diplomaţii europeni şi americani prezenţi la recepţie.

Cel de-al doilea potenţial ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Chiril Lucinschi, este sprijinit de prim-ministrul Vlad Filat, dar faptul că este fiul fostului preşedinte Petru Lucinschi, cunoscut pentru trecutul său politic legat de Kremlin, este interpretat negativ de unii comentatori şi mass-media.

Moldova a avut numai ambasadori „muţi” la Moscova

Experul în politică externă, Viorel Ciubotaru, îl contrazice pe preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care a spus că i-ar plăcea ca viitorul ambasador la Moscova „să fie o persoană apolitică”. În opinia lui Ciubotaru, ambasadorul Moldovei în capitala rusă trebuie să reprezinte guvernarea de la Chişinău, să aibă sprijinul acesteia şi să fie o persoană capabilă să ia atitudine, „pentru că de mai bine de un deceniu Moldova trimite la Moscova numai birocraţi muţi”.

„În situaţia când la Chişinău politica este confuză, ce poate face acest ambasador? Dacă va declara în fiecare zi că Rusia trebuie să-şi retragă armata, iar cei de la Chişinău vor tăcea, nu se va schimba nimic", susţine la rândul său analistul politic Oazu Nantoi.