UPDATE: 6 mai şi faţa Europei

Europenii se află între ciocan şi nicovală, deopotrivă economic, psihologic şi politic. Deşi atât francezii, sârbii cât şi, mai ales, grecii se zbat într-o vădită degringoladă, de votul lor de la 6 mai depinde, în largă măsură, viitorul zonei euro şi a Bătrânului Continent.

În Serbia, votul ar putea genera probleme suplimentare pentru pro-occidentali, aducându-i înapoi, pe scena politicii, pe ultranaţionaliştii criminalului de război Slobodan Milosevici.

În Franţa, înfrângerea lui Nicolas Sarkozy aduce la putere un preşedinte socialist care şi-a momit, demagogic, electoratul.

Francois Hollande le-a promis francezilor - şi europenilor - o creştere economică şi a nivelului de trai nefinanţabilă în condiţiile în care Europa luptă să-şi regăsească pierduta competitivitate globală şi abia-şi trage sufletul după o criză a datoriilor ce ameninţă acut să reizbucnească oricând.

Şi mai gravă e situaţia electoratului elen. Oamenii au început duminică să se îndrepte spre localurile de vot, spre a participa la un scrutin fatidic, al cărui rezultat numai bun nu poate fi.

Partidele clasice, de centru-dreapta şi de centru stânga au ruinat ţara, aducând-o în sapă de lemn. Ani la rând i-au minţit pe toţi, şi în special pe vest-europeni, falsificând statisticile propriei performanţe economice.

Spre ruşinea lor, occidentalii au înghiţit găluşca. Spre marea lor vină şi jenă, occidentalii au acceptat să-i includă pe greci în zona euro, în pofida avertismentelor repetate ale acelor gânditori lucizi care ştiau bine că o integrare monetară europeană nu poate funcţiona fără o simultană integrare politico-fiscală.

E firesc ca partidele elene clasice, de centru-dreapta şi de centru-stânga să plătească oalele sparte de erorile, gafele şi delictele economico-financiare comise de varii guverne socialiste ori conservatoare.

Problema e că alternativa la aceste formaţiuni sunt grupări extremiste, de stânga, dar şi de dreapta precum cea alcătuită de neonaziştii „Aurorei aurii”. Greţoasa mişcare fascistă, care, ca şi cele din Ungaria şi alte zone ale Balcanilor agită contra străinilor şi aşa-zişilor „delincvenţi” îşi recrutează adepţii din suburbiile decăzute ale Atenei, din mahalaua resentimentară, în care austeritatea pare să fi iscat ravagii.

Militanţii extremei-drepte greceşti, a căror ascensiune a început după izbucnirea crizei, în 2010, şi al căror lider a reuşit să pătrundă în 2010 în Consiliul municipal al Atenei, şocându-şi colegii din prima zi cu un salut hitlerist, nu se deosebesc esenţial de camarazii lor est-europeni. Mulţi cotizează la cultul nazismului, dau pe dinafară de prea multă admiraţie pentru Hitler şi ai lui.

Dar, după doi ani de programe de austeritate dureroase, grecii nu au de fapt de ales decât între a rămâne atârnaţi de firele şi aparatele menite să-i resusciteze economic şi iluziile pe care încearcă să le vândă partidele extremiste. Care şi-au condus campania electorală făgăduind sus şi tare să redea Greciei o imaginară independenţă de Germania, de troica europeană şi de FMI.

La rândul lui, electoratul anti-sistem din Franţa a dat crezare promisiunilor neo-naţionaliste, anti-globaliste, lipsite de orice acoperire ale unor candidaţi socialişti, comunişti, pseudo-centrişti şi neofascişti, care fie nu ştiu pe ce lume trăiesc, fie sunt funciar ostili democraţiei europene.

Cu asemenea candidaţi, mişcări şi partide, zona euro nu are cum să supravieţuiască intactă. Cu ascensiunea unor asemenea mişcări, Europa nu va avea cum să iasă din bezna la care o condamnă concurenţa globală a statelor emergente, blocajul reformist, ascensiunea extremismului şi a ultranaţionalismului şi consecutiva dezintegrare europeană.

Nici Germania, aflată ea însăşi în plin proces electoral, nu se va arăta prea înclinată să continue să ofere multe miliarde relansării unor state ajunse la faliment din pricina traiului lor pe picior prea mare.