Preşedintele nu şi-a spus ultimul cuvânt

Ceea ce la începutul parcursului său prezidenţial era perceput ca o calitate, aceea de preşedinte-jucător, acum este taxat ca un defect. Asumarea reformei statului în mandatul actual, pe care a încercat să o transfere coaliţiei pînă mai ieri majoritare pentru a o pune în practică, este acum imputabilă tot preşedintelui.

Insistenţa cu care a pledat pentru modificarea Constituţiei, propunînd chiar limitarea mandatului său în situaţia în care partidele ar cădea de acord asupra realizării acestei ţinte, a fost comentată ca fiind un simplu scenariu al Preşedintelui.

După anunţarea echipei noului guvern de către premierul desemnat Victor Ponta, stăpînul Antenelor, senatorul Dan Voiculescu a anunţat la unul din canalele sale de televiziune: "Dacă Traian Băsescu nu-şi dă demisia în 30 de zile, atunci va fi suspendat în următoarele 60 de zile. După acestea vom avea 30 de zile pînă la referendum, iar apoi alegeri prezidenţiale în acelaşi timp cu alegerile parlamentare în octombrie sau noiembrie." Cu aceeaşi ocazie, senatorul dovedit că a colaborat cu fosta Securitate (faptă pe care Justiţia întîrzie să o sancţioneze, pentru fals în declaraţii) îl "roagă, îi recomandă" preşedintelui Băsescu să scutească România de complicatele proceduri de suspendare şi să demisioneze de bună voie din funcţia de şef al statului.

Întrebarea, pe care ne-am pus-o şi în primăvara lui 2007, este: Pe ce motive constituţionale noua majoritate parlamentară ar putea iniţia procedurile de suspendare a preşedintelui? A greşit Traian Băsescu împingînd de la spate Guvernul Boc şi fosta majoritate parlamentară pentru a menţine România pe linia de plutire în cei mai grei ani de criză economică mondială? A greşit preşedintele asumîndu-şi rolul de a anunţa măsurile dure de austeritate? A greşit forţînd reforma în administraţie, în educaţie, în sănătate, în justiţie? Ba chiar reforma clasei politice?

Fără a fi un demiurg al politicii româneşti, cred că Traian Băsescu a fost singurul preşedinte care a făcut eforturi reale de a "mişca" ceva în inerţia statului şi a instituţiilor sale în ultimii 22 de ani. Semi-eşecurile sale se datorează oportunismului, corupţiei şi clientelismului politicienilor în general, şi celor de la putere în mod special.

Numai în România se poate întîmpla ceea ce s-a întîmplat în ultima săptămînă. După două luni de guvernare, fostul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu a atins cota de încredere din partea populaţiei pe care Victor Ponta o avea de ani buni. Şi cu toate acestea, guvernul său este debarcat printr-o moţiune de cenzură fără un obiect real, succesul moţiunii datorîndu-se după cum se ştie reprezentanţilor minorităţilor dar mai ales migraţiilor din PDL.

Numai în România se poate întîmpla ca un partid politic ad-hoc, UNPR, să susţină Guvernul Ungureanu în momentul votării moţiunii, pentru ca imediat după căderea acestuia să-şi ofere sprijinul politic pentru cabinetul propus de Victor Ponta. Mai mult decît atît, în timp ce parlamentarii UNPR vor susţine guvernul USL, la alegerile locale alianţa UNPR-PDL va funcţiona în continuare.

Ce poate face preşedintele Băsescu în această situaţie în care scena politică românească pare cu totul turmentată, dacă nu am şti că ea este de fapt "doar" oportunistă, coruptă, clientelară, transpartinică? Eu cred că preşedintele are datoria să-şi ducă mandatul pînă la capăt. Şi să-şi regăsescă suflul de preşedinte-jucător, pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce România a cîştigat în aceşti ani în domeniile pe care le-am amintit mai sus.