1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

E posibilă şi utilă o politică înnoită radical?

Horaţiu Pepine17 aprilie 2012

Noile generaţii care pretind să înnoiască scena politică nu fac adesea decât să repete vechile greşeli, să reia vechi dispute, ca şi cum ele nu ar fi fost dezbătute niciodată.

https://p.dw.com/p/14f8v
Imagine: picture-alliance/ dpa

Pe măsură ce se apropie alegerile, scade tot mai mult intersesul pentru partidele noi şi pentru ideea care revine periodic, de primenire a clasei politice. E vorba în primul rând de presiunea realităţii practice: alegerile presupun organizaţii locale, mobilizări de fonduri şi oameni, adică vaste aparate, pe care numai partidele vechi le pot pune în mişcare.

Dar ar trebui spus şi faptul că aspiraţia aceasta pentru noi partide are în ea ceva mai mult religios. Politic vorbind, partidele existente oferă un cadru suficient de larg de manifestare şi pentru tineri şi pentru oameni care nu au mai făcut politică. Oricât ar părea de meschină şi de îngustă politica românească, ea nu blochează accesul nimănui, atâta doar că nimeni nu se poate aştepta, pe bună dreptate, ca, odată înscris în partid, să fie pus pe listă în poziţie eligibilă sau să devină vicepreşedinte al partidului.

În sfârşit, niciuna din noile grupări care şi-au afirmat intenţia de face carieră în viaţa publică (Noua Republică sau partidul/mişcarea lui Mircea Geoană sau chiar morganatica Mişcare Populară) nu au formulat nici cea mai mică idee politică nouă. Or, dacă aceste grupări pe cale de înfiinţare nu au atras atenţia este pentru că ele nu au propus nimic nou, cu excepţia poate a unei stilistici diferite şi a unei pretenţii încă nedovedite de puritate morală. Niciuna din aceste grupări nu au propus ceva nou şi credibil privind viitorul economiei româneşti, resursele subsolului, educaţia, reforma constituţională, subiectul regionalizării, minoritatea istorică maghiară, relaţia cu UE şamd. Aşadar, din punct de vedere politic, adică din perspectiva care contează cu adevărat, nu există nicio ofertă nouă, nimic care să fie luat cu adevărat în considerare.

Periodic apar oameni şi grupuri care relansează o iluzie: o nouă generaţie de tineri, mai instruiţi, mai occidentalizaţi aşteaptă cu nerăbdare şi idei noi să preia administraţia ţării din mâinile unei clase post-comuniste stupide şi îmbătrânite în rele. Or, pur şi simplu această generaţie nu există decât biologic, din punct de vedere politic ea preluând integral modul de a gândi şi anchilozele morale şi intelectuale ale vechilor generaţii şi suferind în plus de o întristătoare ignorare a trecutului apropiat. Nici dezbaterea publică, nici protestele din luna ianuarie, nici întrunirile noilor grupări nu satisfac deloc aceste aşteptări.

Ciudat este mai curând altceva: că noile generaţii, care pretind să înnoiască scena, nu fac adesea decât să repete vechile greşeli, să reia vechi dispute, ca şi cum ele nu ar fi fost dezbătute niciodată, ca şi cum nimic nu s-ar fi spus, aşa cum s-a întâmplat recent la Târgu Mureş, acolo unde studenţii, adică reprezentanţii noii generaţii, au protestat în stilul Vetrei Româneşti din anii 90, dar de astă dată într-o stare de seninătate ignorantă, fără arsenalul istoric pe care aceasta ştia să-l pună în mişcare.

Ceva este cu siguranţă greşit. Pe de o parte ideile care există deja pe piaţa politică nu sunt cu adevărat atât de sărace şi de infirme încât să pretindă o înnoire din rădăcină. Le lipseşte cu siguranţă o altă articulare şi alte accente, după cum şi o voinţă politică mai bine conturată.

Asistăm mai curând la o incapacitate de a depune o muncă stăruitoare într-un cadru organizat (viaţa anostă de partid) şi la o nerăbdare care ia ilicit chipul unei inspiraţii subite. Cine nu poate rămâne ani la rândul într-o organizaţie, militând consecvent pentru ideile în care crede, pretinde că are idei noi şi revoluţionare, care nu încap în vechile cadre. Pe de altă parte aspiraţia aceasta către înnoire şi puritate conţine, dincolo de firescul ei psihologic, ceva nepolitic şi, întrucâtva, anti-politic.