1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine ajunge în turul al doilea la prezidenţialele din Franţa?

Johannes Duchrow/Medana Weident9 aprilie 2012

În Franţa s-a dat startul oficial pentru campania electorală. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 22 aprilie, participă trei femei şi şapte bărbaţi.

https://p.dw.com/p/14Zqa
Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy, favoriţi pe hârtie înaintea prezidenţialelor francezeImagine: picture-alliance/dpa

Pe lângă duelul Sarkozy-Hollande, se conturează o a doua confruntare palpitantă pentru locul al treilea, între Marine Le Pen, reprezentanta Frontului Naţional de extremă dreaptă şi Jean-Luc Mélenchon, reprezentantul Frontului de Stânga. Ambii candidaţi la şefia Palatului Elysee îşi culeg alegători dezamăgiţi, fie din tabăra conservatoare, fie din cea de stânga. Rezultatul pe care-l vor obţine Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon va fi decisiv pentru scrutinul de balotaj, programat pentru 6 mai.

Începerea campania electorale, în mod oficial, presupune înainte de toate respectarea multor reguli. De pildă, afişele electorale nu pot depăşi dimensiunea de 594 X 841 mm şi nu au voie să fie tipărite pe hârtie albă. Aceasta pentru a nu fi confundate cu anunţurile oficiale ale autorităţilor.

La radio şi televiziune, candidaţii la preşedinţia Franţei trebuie să se bucure de exact acelaşi timp şi spaţiu de emisie. Preşedintele în funcţie, Nicolas Sarkozy, şi principalul său contracandidat, François Hollande, nu vor avea mai mult timp la dispoziţie să convingă electoratul decât cei cinci candidaţi care, peste două săptămâni, vor întruni probabil sub cinci procente din sufragii.

Doi candidaţi vor avea parte în cele două săptămâni rămase până la scrutinul prezidenţial de destul de multă atenţie din partea alegătorilor francezi: Jean-Luc Mélenchon şi Marine Le Pen. Cel dintâi este candidatul comun al stângii şi al Partidului Comunist. Prezenţele sale în public sunt un adevărat magnet, reuşind să atragă un auditoriu mult mai larg chiar decât Sarkozy sau Hollande.

Französische Präsidentschaftskandidaten 2012 Jean-Luc Melenchon
Jean-Luc Melenchon, candidatul stângii radicaleImagine: Reuters

De pildă, joi, la Toulouse, în sudul Franţei, unde a fost aclamat de 50.000 de susţinători. Cu 20.000 mai mulţi decât sosiseră în 1981 să-l asculte pe socialistul Mitterand.

Mélenchon îl atacă frontal pe Sarkozy: "Vreau să vă justificaţi pentru dezastrul pe care îl provocaţi, pentru preţul ignoranţei de care daţi dovadă, reducând locuri de muncă în domeniul învăţământului. La fel, pentru costurile ridicate de sănătate, care-i determină pe cei grav bolnavi să nu-şi poată permite o vizită medicală, pentru cei care trebuie să iasă mai târziu la pensie, pentru distrugerea justiţiei, pentru această societate absurdă."

Retorica stângii pare a da roade, dacă luăm în considerare rezultatele sondajelor de opinie. Săptămână de săptămână, Jean-Luc Mélenchon câştigă câte un punct procentual în plus. Cunoscutul analist politic Olivier Mazerolle e de părere că Mélenchon reuşeşte să atragă persoanele care fie nu doreau să se prezinte deloc la urne, fie intenţionau să se pronunţe, în semn de protest, pentru François Bayrou sau Marine Le Pen. Aceştia din urmă pierd în momentul de faţă susţinători.

Marine Le Pen nu pare a se sinchisi de succesul crescând al candidatului stângii, deşi în decembrie se mai situa pe locul al doilea în sondaje, încă înaintea lui Sarkozy, iar acum concurează pentru locul al treilea.

Französische Präsidentschaftskandidaten 2012 Marine Le Pen
Marine Le Pen, reprezentanta extremei drepteImagine: Reuters

"Îmi pun speranţa în surprize. Aceasta pentru că cei mai mulţi francezi nu-şi doresc duelul anunţat şi aparent inevitabil dintre Sarkozy şi Hollande", explică Le Pen. O astfel de surpriză s-a produs în 2002, când tatăl actualei candidate a extremei drepte, Jean-Marie Le Pen, a reuşit se califice pentru turul al doilea, în detrimentul socialistului Lionel Jospin.

Atât Marine Le Pen cât şi Jean-Luc Mélenchon le promit francezilor locuri de muncă şi bunăstare. Extrema dreaptă prin izolarea Franţei şi expulzarea străinilor, iar stânga printr-o restructurare a statului, aşa încât firmele şi cei bogaţi să piardă din puterea şi influenţa de care se bucură.

Un lucru pare sigur: peste două săptămâni, la primul tur de scrutin, Le Pen şi Mélenchon vor câştiga voturi în plus, aceasta, evident, în detrimentul favoriţilor - Sarkozy şi Hollande.