Infractor sau erou al gândirii ştiinţifice?

În urma unui flagrant organizat de procurorii anticorupţie din Craiova, un medic de la spitalul municipal din Segarcea, a fost surprins acceptând 200 de euro pentru o întrerupere de sarcină în stadiu avansat. Potrivit surselor judiciare, medicul în cauză ar fi pretins în ultimii doi ani pentru aceste operaţii sume cuprinse între 50 şi 300 de euro.

Desigur, faţă de perioada regimului comunist, situaţia este schimbată. În România avortul este permis până la 4 luni şi a devenit o operaţie extrem de banală, eliberată de orice tensiune morală. Nici medicii, nici pacienţii nu îşi pun mari probleme, fiind perfect protejaţi de toleranţa largă a opiniei publice. Dar tocmai în virtutea acestei toleranţe, termenul legal a fost încălcat la rândul său fără mari probleme în nenumărate cazuri. Totuşi, în ultimii ani s-a conturat un curent etic mai puternic în sânul corpului medical. Preşedintele Colegiului Medicilor din România anunţa în 2009 că va lua măsuri drastice împotriva medicilor care vor mai participa la aceste practici.

Este uşor de înţeles însă că atâta vreme cât termenul limită este arbitrar şi diferă mult de la ţară la ţară este greu să impui ideea că avortul este o crimă. Dacă în România avortul este legal până la 16 săptămâni, în alte ţări el poate fi realizat numai până la 10 săptămâni (Danemarca, Grecia, Italia Norvegia), 12 săptămâni (Franţa, Germania, Belgia etc), după cum există termene mult mai largi de până la 22 de săptămâni ca în Marea Britanie sau Olanda. Europenii trăiesc aşadar cu stupoarea de a constata că ceea ce este considerat o crimă într-o ţară, trece drept o banală intervenţie chirurgicală într-o altă ţară. Diferenţa dintre aceste termene crează situaţii care scapă pur şi simplu oricărei jurisdicţii.

Iată de ce în România şi în altă parte, medicul şi pacientele sale se consideră, cel mai adesea, perfect acoperiţi din punct de vedere moral şi nu ezită să încalce legile locale cu atât mai mult cu cât controlul public este la rândul său foarte slab.

“Avortul post-natal”

Contribuie mult la această toleranţă un curent intelectual tot mai agresiv care, profitând de arbitrariul vădit al termenelor legale (10, 12, 14, sau 22 de săptămâni), propune făţiş legalizarea avortului la orice vârstă. În definitiv dacă legiuitorii nu s-au pus de acord asupra vârstei la care foetusul devine om, atunci i s-ar putea nega condiţia de om la orice vârstă. A provocat o mare emoţie negativă un articol recent, semnat de Alberto Giubilini şi de Francesca Minerva, apărut într-o revistă britanică de bioetică (Journal of Medical Ethics), care îşi propune să demonstreze că este perfect legitimă eliminarea nou-născutului. Argumentaţia este simplă şi cât se poate de logică. De vreme ce este acceptat faptul că foetusul la o anumită vârstă nu este o persoană decât în mod potenţial, putând fi aşadar eliminat prin diferite metode legale şi de vreme ce între foetus şi nou-născut nu este de fapt nicio diferenţă esenţială, atunci şi nou-născutul ar putea fi eliminat prin ceea ce autorii articolului numesc “avort post-natal”.

Argumentaţia este atât de simplă şi de logică încât a provocat, fireşte, o mare tulburare. Dar devine tot mai limpede că atâta vreme cât legiuitorii europeni vor accepta avortul la o vârstă oarecare, ei vor trebui pe cale logică să admită şi aceste consecinţe logice ilustrate de cercetătorii Giubilini şi Minerva. Dacă jurisprudenţa europeană se va complace pe mai departe în contradicţiile actuale vom asista în viitor la o alunecare tot mai rapidă pe panta unei logici inumane.

Medicul ginecolog de la Segarcea care se simţea în siguranţă, fiind la rândul său perfect validat de comunitatea în care trăieşte, se consideră probabil victima unui arbitrar judiciar sau poarte chiar un erou al gândirii şi practicii raţional-ştiinţifice. Iată de ce episodul acesta ar trebui să iasă din anodinul faptului divers şi să devină subiectul unei dezbateri mai largi.