Ofensiva integrităţii în politică

Şi nici abaterile comise, cu sau fără intenţie, nu duc automat la modificări în sistemul existent de sponsoring şi lobby. Germania pare a face, din această perspectivă, excepţie.

Fiindcă la foarte scurtă vreme după ce Christian Wulff îşi anunţase demisia, secţiunea germană a organizaţiei anti-corupţie Transparency International (TI) a intervenit, solicitînd adoptarea unor măsuri concrete precum absoluta interzicere a sponsorizării deputaţilor, politicienilor şi partidelor, reglementarea severă a lobby-ismului.

Dacă Ofensiva integrităţii în politică este o deviză care sună bine, obiectivele invocate de Edda Müller, preşedinta secţiunii germane a TI, ar putea stîrni zîmbete condescendente, ar putea fi întîmpinate cu scepticism nu numai la Roma, Paris sau Washington, ci mai discret chiar la Berlin, unde ele s-au făcut auzite. Nu fiindcă revendicările ar fi extrem de puriste ci fiindcă ele pot părea, în anumite privinţe, utopice.

Ceea ce Edda Müller nu admite se află în anumite împrejurări festive la ordinea zilei, înscriindu-se în regimul normalităţii. De pildă, sponsorizarea de către economie a unor party-uri politice sau congrese de partid. Or, această zonă gri a culturii politice dezvăluie, la nivelul practicii de zi cu zi , ceea ce unii politologi diagnostichează analitic şi anume, o nepermisă dependenţă a politicului de economic, simptom cert şi flagrant al post-democraţiei.

Faptul că la congresele de partid îşi fac apariţia şi standuri sau reprezentanţi ai unor concerne sau firme mari, oferindu-şi nu doar serviciile, poate fi interpretat ca o încercare de a capta bunăvoinţa factorilor decizionali şi, mai mult decît atît, de a le influenţa acestora opţiunile.

Argumentul că sponsorizările degrevează bugetul public este spulberat rapid, cu argumente la obiect, de activiştii germani ai organizaţiei Transparency International: fiecare euro sponsorizat de firmă nu mai este impozabil. Ceea ce înseamnă că în final, tot contribuabilii de rînd sunt cei care poartă povara cea mai grea a impozitelor. La toate acestea se mai adaugă şi variantele imateriale ale recunoştinţei, mulţumirile şi osanalele retorice aduse cu cele mai diverse ocazii sponsorilor. O soluţie rezonabilă, propusă de activiştii organizaţiei anti-corupţie, ar fi detalierea exactă a destinaţiei fiecărui cent din suma sponzorizată.

Intransigenţa adversarilor corupţiei merge şi mai departe. Pînă şi practicile legale de a sprijini cu donaţii parlamentari ar stimula corupţia, devreme ce deputaţii beneficiază deja în baza legii de anumite privilegii şi facilităţi la cazare şi transporturi în interes de serviciu. Cît despre donaţiile de partid, ele ar trebui făcute publice de la suma de 2.000 de euro în sus şi nu doar de la 10.000.

Preşedinta secţiunii germane a organizaţiei Transparency International a revendicat şi o reglementare mai severă a lobby-ismului, elaborarea unui registru în care să figureze nu doar diversele asociaţii de interese ci şi cancelariile de avocatură, firmele de consultanţă, agenţiile de PR. Registrul ar urma să conţină şi documentarea intereselor pe care lobby-iştii le promovează, procedură căreia i-a şi fost aflată denumirea: o amprentă legislativă.

Că riguroasele revendicări formulate de activiştii germani ai organizaţiei anti-corupţie vor şi fi satisfăcute de clasa politică este foarte puţin probabil. Dar, tocmai intransigenţa aproape radicală cu care activiştii, după scandalul Wulff, cer o revizuire a practicilor ce ţin de cultura lobby-ismului, sponsoringului şi donaţiilor de partid, denotă scadenţa unei reforme care să restabilească încrederea cetăţenilor în politică şi democraţie.

Autor: Rodica Binder/ag
Redactor: Robert Schwartz