Vitalitatea democraţiei

Penibilele ieşiri la rampă ale lui Christian Wulff spre a explica, de fiecare dată incomplet, noi detalii ieşite la iveală despre nepermisul amestec între funcţia politică, relaţii personale şi privilegii particulare, deşi păreau desprinse dintr-un ieftin serial de televiziune, au adus grave prejudicii celei mai înalte funcţii în stat.

Că nici presa şi nici justiţia nu au închis ochii în faţa acestor nereguli, forţîndu-l, sub povara dovezilor, pe Wulff să demisioneze, poate părea de neînţeles în unele democraţii „mature” precum Italia sau Franţa. Acolo unde sarko-berlusconismul fiinţează ca formă a post-democraţiei, a prea strînsei interdependenţe dintre politic, economic şi mass media.

Iar în mai îndepărtata Rusie, demisia lui Wulff din funcţia de preşedinte pare de-a dreptul ridicolă, relevă NOWAJA GASETA, menţionînd că preşedintele şi-a pierdut onoarea, nemairămînîndu-i decît să se retragă, un pas care a declanşat un oftat de uşurare în întreaga Germanie. Un sentiment încercat pînă şi de Angela Merkel care de-a lungul scandalului s-a cufundat într-o tăcere de plumb. In discursul său de adio, Wulff a încercat să lase impresia că demisionează de bună voie şi nesilit de nimeni. În realitate, deduce cotidianul moscovit, în acel moment el nu mai era demult stăpînul propriului său destin.

Ceea ce dă de bănuit că şi căutarea unui succesor al lui Wulff la Palatul Belvedere începuse înainte ca acesta să-şi fi anunţat public demisia. Şi aşa se face că va prelua mandatul tocmai Joachim Gauck, cel care în urmă cu un an şi jumătate a fost concurentul numărul unu al lui Wulff şi era, atunci ca şi acum, preferatul naţiunii pentru cea mai înaltă funcţie în stat, nu însă neapărat şi al Angelei Merkel.

Să însemne oare aceasta o înfrîngere pentru cancelară, cum consideră unii observatori? NEUE ZÜRCHER ZEITUNG nu îmbrăţişează acest punct de vedere, relevînd că Merkel a subliniat şi prima oară, şi de astă dată, că Gauck este un candidat valoros. Iar faptul că ea s-a decis în favoarea lui, după eşecul cu Wulff, trece în ochii multor cetăţeni germani drept o dovadă de generozitate, de suveranitate. Pentru Merkel însă trebuie să fi fost mult mai important faptul că Gauck nu este un membru al establishementului politic. Gauck este liber, inteligent, cutezător şi plin de idei. Pentru prudenta Merkel el a fost dintru început, prea imprevizibil. Gauck este capabil să-i pună pe toţi la punct, chiar şi pe şefa guvernului. Ea, căreia îi place să controleze cu fermitate situaţia, ca la un congres de partid, ar fi ales probabil o persoană mai slabă, mai influenţabilă, căreia nici că-i trece prin gînd să critice guvernul.

Că demisia lui Christian Wulff de la şefia statului este nu doar dovada funcţionării unei democraţii vitale, ci are şi virtuţi exemplare - rezultă din comentariul apărut în cotidianul ungar NEPSAVA. Ziarul porneşte de la un caz local - cel al preşedintelui ţării, Pal Schmitt, care, în urma unor grave acuzaţii de plagiat, îşi păstrează deocamdată mandatul. După ce trece în revistă asemănările şi deosebirile dintre cei doi preşedinţi, demisionatul între timp Wulff şi încă înscăunatul Schmitt, cotidianul maghiar observă că Merkel a estimat retragerea din funcţie a lui Wulff drept o dovadă a trăiniciei democraţiei germane. Merkel are dreptate. Dar ce demonstrează rămînerea lui Schmitt în funcţie? se întreabă, retoric, comentatorul.

Extrem de nuanţată este percepţia de la faţa locului a schimbării survenite la şefia statului german. Pentru prima oară în istoria Republicii federale, doi cetăţeni ai fostei RDG deţin cele mai importante funcţii în stat: cancelara Merkel şi Gauck, viitorul preşedinte. Sunt doi estgermani, ambii avîndu-şi rădăcinile în biserica evanghelică-remarcă DIE WELT.

Că opţiunea finală în favoarea lui Gauck a fost precedată de un război al nervilor, ca la o partidă de poker, pare a fi scăpat unor observatori. Nu însă şi editorialistului de la cotidianul SÜDKURIER, care deduce că defileul candidaţilor şi negocierile care au avut loc, trădează starea ce domneşte în sînul coaliţiei.

Tensiunile între partenerii liberali, care l-au propus pe Gauck

şi membrii partidelor unionale creştine, care au avut alte preferinţe, au fost atît de puternice încît au pus la grea încercare însăşi coaliţia, crede SCHWÄBISCHE ZEITUNG.

"Că în cele din urmă Merkel l-a acceptat pe Gauck, nu a fost decît o concesie făcută spe a salva coaliţia", obiectează WESTDEUTSCHE ZEITUNG.

Că zarurile au căzut în favoarea lui Joachim Gauck nu este un merit al politicii ci un triumf al bunului simţ - conchide WESTFALEN BLATT.

Ştacheta aşteptărilor este într-atît de sus ridicată acum, încît Gauck, care a acceptat preluarea funcţiei după ce va fi oficial ales de Adunarea Federală, a ţinut să-şi avertizeze susţinătorii că nu este un superman.

Doar un superman ar mai putea scoate Grecia din marasm, rezultă din majoritatea comentariilor pe marginea interminabilei crize elene, care face problematic însuşi viitorul zonei monetare euro - scrie cotidianul spaniol EXPANSION, fără a fi singurul care abordează obsedantul subiect.

THE INDEPENDENT avertizează asupra repercusiunilor unui faliment al Greciei, care ar trebui s-o determine şi pe Angela Merkel să intervină cît mai rapid şi să nu mizeze doar pe metoda economiilor la sînge.

Soluţie pentru care, în schimb, pledează LUXEMBURGER WORT: Şi dacă mulţi vor fi nevoiţi temporar să strîngă mai mult cureaua, generaţiile viitoare le vor fi recunoscătoare.

Fiindcă, potrivit ziarului luxemburghez, nu pot fi împărţite decît avuţiile care au fost cîştigate. Mario Monti şi Mariano Rajoy procedează corect. Şi în Irlanda şi în Letonia acele barometrelor economice indică vreme bună. Neclară rămîne situaţia din Franţa unde Francois Hollande, candidatul socialist la preşedinţie, vîntură iluzia reducerii vîrstei de pensionare, atestîndu-şi astfel calitatea de dinozaur străin de realitate.

In plină campanie electorală, scrie Liberation de la Paris, Sarkozy va trebui să-şi convingă alegătorii că face parte din popor, chiar dacă frecventează restaurantele nobilimii, urcă la bordul unui iaht de lux, ce-i drept al unui prieten, acceptă cadouri cumpărate din banii contribuabililor, are prieteni miliardari şi a decis recent şi anularea impozitului pe marile averi. El trebuie să facă uitat faptul că dreapta politică a avut timp de zece ani posibilitatea de a soluţiona problemele pe care se preface a le descoperi abia acum, cu două luni înainte de scrutinul electoral, atrage atenţia LIBERATION.

Indirect, acest citat dezvăluie uriaşa distanţă morală între Palatul Belvedere şi Palatul Elysee. La Berlin preşedintele ţării demisionează din pricina unor privilegii care par de-a dreptul meschine în raport cu grandoarea celora de care se bucură dezinvolt preşedintele Hexagonului, decis să candideze cu surle şi trîmbiţe şi pentru un al doilea mandat.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Petre M.Iancu