Discursul lui Martin Schulz

Social-democratul Martin Schulz a infirmat şi a confirmat în acelaşi timp toate temerile. Cei îngrijoraţi că preşedintele Parlamentului European ar putea pleda în favoarea USL au respirat uşuraţi. Iar ceilalţi, care aveau anumite temeri, le-au văzut adeverindu-se. Consecvent cu sine, Martin Schulz a criticat din nou tacticile adoptate împotriva preşedintelui Traian Băsescu, deşi prin întreaga sa atitudine a oferit guvernului Ponta o preţioasă validare. Radicalii din ambele tabere au fost cu siguranţă dezamăgiţi.

Dar miza lui Martin Schulz s-a aflat în altă parte. El a ilustrat miercuri destul de bine cam ce ar însemna să fii de stânga în plan european. Nu în politicile naţionale, ci într-o Europă care s-ar gândi pe sine în mod unitar. De acee,a discursul său a părut puţin derutant.

Socialistul Martin Schulz, cu toate că şi-a luat tot felul de precauţii retorice, a aprobat planurile de austeritate care se desfăşoară în Grecia şi Spania, cerând în schimb ca politica de redistribuire a resurselor să se mute în planul Europei lărgite. A manifestat compasiune pentru toţi manifestanţii care se adună la Atena sau Madrid, dar a sfârşit prin a-i dezaproba. În fine, a spus şi ceea ce era mai dificil de spus, şi anume că România are o situaţie invidiabilă, care se datorează tocmai planului de austeritate desfăşurat în ultimii doi ani. Discursul său a părut un veritabil spectacol acrobatic în care a condamnat politicile dreptei, aprobându-le în acelaşi timp.

Bineînţeles, un asemenea discurs nu are sens deplin decât dacă întregul clivaj stânga-dreapta se mută din planul politicilor naţionale în planul unei Europe unificate, iar conceptele ele însele sunt redefinite. Generozitatea stângii şi înclinaţia ei către solidaritate, redistribuirea resurselor şi politicile de coeziune, toate acestea ar fi de natură să migreze în planul politicilor europene. ”Să ne asigurăm prin bugetele de coeziune, a îndemnat Martin Schulz, că Europa nu se fragmentează din cauza politicilor de austeritate”.

Dar dezavantajul unei asemenea viziuni ar fi că politicile bugetare naţionale ar părea abandonate unei tehnocraţii perfect neutre, advărata politică cu întregul ei alai de sentimente, pasiuni şi noţiuni mutându-se la nivelul Europei unite. "Populiştii", a mai spus Martin Schulz, oferind un exemplu de pasiune polemică de factură nouă, "sunt cei care, pentru mai multe voturi în circumscripţiile lor, se opun majorării bugetelor europene."

Este greu de spus în ce măsură mesajul integraţionist al lui Martin Schulz a fost receptat astăzi în Parlamentul de la Bucureşti. Există pe de o parte un decalaj obiectiv de perspectivă, care trebuie înţeles şi nu condamnat. Toţi politicienii români declară la unison că împărtăşesc valorile europene, că sunt filo-europeni împătimiţi, dar acum e vorba de altceva, care depăşeşte obişnuinţele de gândire.

Paradoxul care a fost mai strident ca oricând este că preşedintele Traian Băsescu, cu entuziasmul său pentru Statele Unite ale Europei, s-ar înţelege mai bine cu Martin Schulz decât opozanţii săi. În orice caz, miza socialistului german a fost ca diferenţele de substanţă dintre rivalii politici din România să fie atenuate.