Diferenţa dintre Est şi Vest

Iată diferenţa dintre Est şi Vest surprinsă norocos într-o singură secvenţă: „Interesul meu pentru Roşia Montana a fost motivat iniţial de frustrarea provocată de hiperactivitatea războinicilor eco care par hotărâţi să blocheze orice dezvoltare industrială oriunde pe glob, fie că e vorba de extragerea aurului în România, fie a gazelor naturale în Sussex. Eu mă pronunţ, desigur, în favoarea industriei, joburilor şi pentru prosperitate – pentru români şi pentru toţi ceilaţi - din principiu, dar (cu atât mai mult) dacă efectul unei mine de aur la Roşia Montana este să ofere locuri de muncă pentru români în România şi să reducă astfel impactul negativ al fluxurilor migratorii”. (blogul lui Roger Helmer, membru al Parlamentului European din partea UKIP, Partidul Independenţei din Marea Britanie)

Este semnificativ că citatul acesta (într-o traducere nu întâmplător puţin diferită şi trunchiată) a fost postat în exergă pe site-ul Gold Corporation. După eşecul pe care compania l-a suferit în 2010 când PE a votat cu o majoritate zdrobitoare de voturi o rezoluţie împotriva mineritului cu cianuri nu le-a mai rămas lobby-iştilor Gold Corporation decât să recurgă la extremele eurosceptice. Să citezi un politician britanic antiimigraţie (din partidul condus de Nigel Farage) pe un site din România este cel puţin o stângăcie, care nu poate fi explicată decât prin disperare. Mai rău de atât nu putea fi decât să citeze un membru Jobbik.

Dar nu aceasta este problema. Ceea ce atrage atenţia în citatul de mai sus este perspectiva inevitabil unilaterală şi reducţionistă pe care o practică politicianul britanic, fără să-l putem acuza de rea credinţă. Dimpotrivă, am spune că, în principiu, suntem în totalitate de acord cu el atunci când titrează „Să-i ajutăm pe români să prospere în propria lor ţară”. Nu există alt program politic demn de a fi luat în considerare decât acesta. Migraţia încurajată prin toate mijloacele de toate administraţiile româneşti din ultimii ani ar fi trebuit să reprezinte doar o supapă de criză, o formă ultimă de a evita mari turlburări sociale şi nu o linie de politică economică şi socială. Or, guvernele anterioare cel puţin, pentru că astăzi nu mai e cazul, s-au felicitat public de şansa de a primi anual miliarde de euro de la românii din străinătate, fără să le pese că este un cadou otrăvit. Acum, când fluxul de bani s-a subţiat binişor, au început şi entuziaştii „liberei circulaţii” a forţei de muncă să-şi pună întrebări. Ieri pozau în liberali, deşi nu aveau habar de liberalism de vreme ce practicau în ţară acelaşi etatism clientelar, dar le convenea că scapaseră miraculos de greve, proteste sindicale şi îşi îmbunăţiseră statistica. Viitorul era oricum departe şi viaţa lor era scurtă.

Dar ca să revenim: ceea ce şochează este că politicianul britanic crede că orice este bun dacă reduce migraţia românilor către Vest. Acesta pare a fi un criteriu decisiv, care copleşeşte motivele de principiu. Munţi întregi excavaţi, vestigii preţioase distruse, oameni strămutaţi, toate acestea ar fi justificate de diminuarea migraţiei româneşti cu câteva sute de persoane. Aceasta este în cele din urmă diferenţa dintre Vest şi Est care nu poate fi ştearsă de retorica binevoitoare de la Bruxelles. Societăţile rămân dependente de propria lor perspectivă şi nu pot avea o imagine mai cuprinzătoare, câtă vreme propriile interese sunt puse în discuţie.

Argumentaţia politicianului britanic este un excelent material pentru studiul motivaţiilor. Un politician din Vest poate recomanda unor estici anumite politici cu care aceaştia ar putea cădea de acord, dar analiza motivaţiilor trădează prăpastia care îi separă.

Este firesc să fie aşa şi lecţia care trebuie trasă este ca liderii români să înţeleagă mai bine şi mai profund ce înseamnă responsabilitatea care le revine. Nimeni nu este chemat să gândească în locul lor şi dacă primesc sfaturi şi îndemnuri, asigurări sau dezlegări, nu înseamnă că ei sunt dispensaţi de a gândi totul încă odată pe cont propriu fără să piardă din vedere perspectiva locală. Adică exact aceea care, în subsidiar, îi animă pe sfătuitorii lor.