1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Despre spiritul bun al provinciei

Horaţiu Pepine12 august 2014

Primarul Sibiului a fost desemnat oficial candidat al ACL pentru alegerile prezidenţiale. Dar mai înainte de a deveni adversarul PSD, Klaus Johannis e nevoit să facă faţă rivalităţilor din tabăra dreptei.

https://p.dw.com/p/1Csst
Klaus Johannis, primarul Sibiului, aici alături de fostul ministru de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle
Klaus Johannis, primarul Sibiului, aici alături de fostul ministru de Externe al Germaniei, Guido WesterwelleImagine: picture-alliance/dpa

Bucureştiul a considerat mereu că este superior provinciei, dar putem constata că, în multe domenii, lucrurile nu mai stau deloc aşa. Sunt multe oraşe din provincie mai bine administrate, există mici nuclee de iniţiativă intelectuală mai vii, spitalele sunt mai curate şi mai prietenoase, şcolile sunt pe alocuri mai bune, tinerii mai naivi şi prin urmare mai gravi şi mai dipuşi să citească marile cărţi din ”canonul occidental”.

Societatea pare mai solidară şi, dacă ne referim la Ardeal, atunci cu siguranţă multe oraşe sunt, în sens propriu şi figurat, mai aproape de Vest. Dar şi în Moldova am putea găsi mai multă vibraţie spirituală decât într-o capitală care a decăzut dramatic pe toate planurile, dacă lăsăm deoparte comerţul şi investiţiile străine directe. Există, cu alte cuvinte, o parte a provinciilor pe care o subestimăm mereu.

S-ar putea ca exact aceasta să fie şansa lui Klaus Johannis şi a României: să aducă la Bucureşti câteva ceva din naivitatea şi seriozitatea provinciei şi, nu în ultimul rând, un spirit discreditat al autohtonităţii, ca garanţie a devotamentului şi statorniciei. Cine îşi petrece viaţa între două avioane nu are, fatalmente, aceeaşi viziune asupra lucrurilor şi nu e capabil să vadă lucrurile în durata lor lungă, privilegiind fulguraţiile imateriale, principiile şi abstracţiunile juridice. Dar ”provincialul”, prin lentoarea privirii sale, prin însuşi devotamentul său faţă de loc, aşază pe primul plan, ”piatra”, lucrul material făcut să dureze.

S-a spus despre candidatul ACL, Klaus Johannis, că nu are suficientă experienţă internaţională. În primul rând, identificăm în acest reproş o gândire centralistă tipică elitei politice româneşti, pentru care relevante sunt doar plecările de pe aeroportul Otopeni şi cursele Bucureşti-Bruxelles. În al doilea rând, experienţa e înţeleasă greşit, ca frecvenţă frenetică a colocviilor în dauna reflecţiei şi a dialogului consistent. Chiar şi acest reproş este de fapt expresia geloziei elitei bucureştene, care nu pare deloc dispusă să-şi cedeze întâietatea.

În cursul discursului său de luni, rostit cu prilejul desemnării sale, Klaus Johannis a amintit, printre reformele care ar trebui să fie reluate, regionalizarea şi descentralizarea. Ele sunt de fapt feţe ale aceluiaşi lucru, adică o mutare a ”centrului” şi simultan o multiplicare a lui. România are cu adevărat nevoie să scape de tirania unui Bucureşti arogant, superficial şi incompetent şi să ofere mai multă autoritate provinciilor, care chiar şi în condiţiile unei administraţii centralizate au reuşit să-şi demonstreze valoarea.

Dar nu e vorba numai de bugetele locale, ci, aşa cum spuneam, de spiritul bun al provinciei, care, tocmai graţie izolării sale relative, e mai dispusă să-şi asume responsabilităţi majore şi să privească viaţa cu mai multă gravitate. Aşadar e vorba nu doar de descentralizare, ci, poate mai mult, de o aducere a provinciei în centru.

În sfârşit, istoria oferă nenumărate exemple despre regenerarea centrului în perioadele decadente prin infuzie de spirit privincial, mai consevator şi, invariabil, mai puţin corupt. România are nevoie astăzi nu doar de o deschidere mai largă către lume, dar şi de o întoarcere pe urmele paşilor proprii, să vadă ce a pierdut şi ce mai poate recupera.