Despre oamenii puternici şi liberi

Programul candidatului Victor Ponta conţine şi o trimitere la reformarea sistemului electoral. E un angajament mai vechi, de pe vremea în care se găsea în opoziţie şi care a fost neglijat până acum, deşi au trecut doi ani de la alegeri. Dar el nu e singurul care se pronunţă în favoarea unei reforme electorale. Există un pasaj consistent şi în programul lui Klaus Iohannis, după cum apare o trimitere concisă şi la Monica Macovei. Cu toate acestea, se manifestă pe mai departe un mare deficit de reflecţie politică.

De la reforma iniţiată de Traian Băsescu nu am auzit nicio idee nouă şi nicio propunere capabilă să scoată dezbaterea din disputa lipsită de orizont dintre majoritarism şi proporţionalitate. Ar trebui să remarcăm însă că, în ciuda eşecului său, Traian Băsescu avea un obiectiv clar, şi anume acela de a crea un sistem politic bipolar şi de a obţine pentru gruparea sa un avans decisiv întins pe mai multe cicluri electorale. Atunci când unii se referă melancolic la ”proiectul lui Traian Băsescu” se referă şi la reforma ratată a sistemului electoral. Eşecul său s-a datorat în primul rând faptului că a mizat pe un model anglo-saxon prea îndepărtat de societatea românească, dar poate şi lipsei sale de sinceritate. Preşedintele nu şi-a expus proiectul explicit niciodată, preferând să vorbească despre vot uninominal, reprezentativitate, cinste şi alte momeli aruncate în lacul tulbure al politicii româneşti. Tipul acesta de abilitate politică a fost pus la mare preţ de admiratorii săi, fascinaţi de capacitatea sa manipulatorie. Mai mult decât atât, ambivalenţa morală a minciunii devenise un subiect prestigios de reflecţie intelectuală.

Cu toate acestea, exista în acel proiect o preocupare valabilă în datele ei generale: cum să faci ca să reuneşti o majoritate politică activă, capabilă să imprime societăţii un nou dinamism. Problema era evidentă pentru toţi: o societate îmbătrânită, cu o natalitate negativă şi o economie de supravieţuire este înclinată căre stagnare. Dar, aşa cum am văzut, proiectul a eşuat în grave conflicte sociale. Modul în care ideologia PDL căuta să-i solidarizeze pe ”oamenii puternici şi liberi” împotriva celor ”slabi şi dependenţi” a fost considerat detestabil inclusiv de către oamenii puternici şi liberi sau poate mai cu seamă de către aceştia. Au continuat să militeze în tabăra tot mai împuţinată a guvernului doar cei care erau puternici în virtutea unor mari dependenţe. Puterea lor era un balon de săpun, iar libertatea o jalnică iluzie. Dreapta politică se construise ca o casă fără fundaţie.

Dar ideea de a selecta partea activă şi inteligentă a societăţii rămâne valabilă. Şi nu este vorba despre inteligenţa măsurabilă (IQ) şi nici măcar de celebrele diplome de la Sorbona, ci de inteligenţa politică, asociată cu simţul responsabilităţii comunitare. E vorba aşadar de a aduce la vot în primul rând pe aceia care vor cu tot dinadinsul să voteze, pe cei informaţi şi motivaţi, pe cei dornici să-şi dea determinări politice şi care cu siguranţă că sunt cei mai liberi alegători (chiar dacă sunt pensionari ”dependenţi”), căci ei sunt cei mai puţin manipulabili. Altfel spus, preocuparea reformei ar trebui să fie aceea de a stimula votul ”demn”, dat în cunoştinţă de cauză, indiferent de orientare şi motivaţiile sale. Nimic nu alterează mai mult o democraţie electivă decât balastul masiv al votanţilor cumpăraţi „cu toptanul” în detrimentul celor câştigaţi „cu amănuntul”.

Există o tehnică foarte bună, aplicată în câteva ţări europene şi care din motive neclare nu se bucură de nicio atenţie în România. Alegătorii ar trebui să se înscrie în prealabil pe listele electorale. Termenul cel mai bun ar putea fi de 6 luni înainte de alegeri, dar el este discutabil. Efectele ar fi benefice pe mai multe planuri.

În primul rând, s-ar selecta de la sine, prin proprie voinţă, numai acele persoane care vor să joace un rol politic şi care înţeleg bine sensul participării democratice. Sunt inutile lamentaţiile despre turismul electoral şi alegătorii mituţi, câtă vreme nu se impune această selecţie firească şi naturală între cei care înţeleg sensul votului şi cei care care nu îl înţeleg sau poate îl resping.

În al doilea rând, modul acesta de a alcătui listele electorale prin înscriere voluntară rezolvă marea problemă românească a impreciziei demografice. Nici acum nu se ştie câţi alegători sunt cu adevărat, listele oficiale fiind aproximate cu cel puţin 2 milioane de persoane. Aşa cum vedem, statul nu are mijloace să refacă listele, singura cale corectă şi realistă fiind aceea a reînscrierii voluntare a tuturor cetăţenilor care doresc să participe la viaţa politică.

În al treilea rând, refacerea listelor electorale ar permite introducerea votului prin corespondenţă pentru toţi cetăţenii români, indiferent că au reşedinţa în ţară sau în străinătate.

Efectele ar putea fi mai puternice decât ne imaginăm. S-ar putea ca structura votului să se schimbe mult şi să iasă la iveală idei noi şi valoroase care până acum au zăcut în nişele unor minorităţi politice neexprimate. Dar vom obţine, în orice caz, ceva de o valoare inestimabilă: un electorat mult mai exigent şi care va şti mai bine ce să refuze şi ce să pretindă.