Despre curaj în politică

Puţini dintre militanţii sau simpatizanţii dreptei au avut luciditatea sau curajul de a afirma că Traian Băsescu are vina sa proprie în fărâmiţarea dreptei politice şi în deriva de care pare cuprinsă. Este decepţionant să vezi că Elena Udrea a devenit vinovatul de serviciu, cu toate că e notoriu că nu ea, ci Traian Băsescu a instigat la scindarea PDL şi la inventarea PMP. Pe drept cuvânt, Mihai Răzvan Ungureanu se întreba le ce bun un nou partid, deşi el însuşi a pus această întrebare foarte târziu, după ce resuscitase un partid fantomă.

Este decepţionant, de asemenea, să vezi că toate criticile recente se îndreaptă către Elena Udrea, ca şi cum nu ar recunoaşte ea însăşi că vorbeşte şi acţionează în numele preşedintelui! Şi, ca să nu mai rămână nicio îndoială, Traian Băsescu a dat de înţeles că îşi asumă cu adevărat răspunderea pentru conducerea PMP, căci, în opinia sa, criticii Elenei Udrea nu sunt decât nişte laşi care nu îndrăznesc să se ridice făţiş împotriva lui. “Pentru că nu a avut curajul să lovească direct în mine (…) s-a răcorit, ca un bărbat adevărat, pe o femeie”, a spus preşedintele cu referire la Mihai Răzvan Ungureanu. (adevărul.ro)

Cu toate acestea, în sânul aşa-numitei “drepte”, mai toată lumea se face că nu înţelege. Unii părăsesc PMP acuzând-o pe Elena Udrea de politici nedemne, îndreptate împotriva intelectualilor, îşi declamă decepţia pe tonuri înalte, dar niciunul nu pare să observe că preşedintele Traian Băsescu nu se dezice de discipolul său loial din fruntea partidului, ba, mai mult, revendică adevărata conducere. Ar trebui să ne întrebăm dacă este cu adevărat posibil să te desparţi de PMP (Elena Udrea) şi să continui să fii loial preşedintelui Băsescu. Preşedintele însuşi a dat de înţeles că acest lucru nu e cu putinţă. Cine se desparte de PMP în termenii celor de mai sus nu pare a fi, în opinia lui Traian Băsescu, decât un bărbat incomplet.

În sfârşit, afirmaţiile acestea par cu atât mai încărcate de cruzime cu cât au fost făcute exact la două zile după ce i s-a cerut, reverenţios, un semn de bunăvoinţă. Iată ce scria Mihai Răzvan Ungureanu pe aceeaşi platformă mediatică: “Rămâne moştenirea lui Traian Băsescu. Nu ne putem preface că Dreapta nu are nicio legătură cu preşedintele, cum nu ne putem preface că mandatul nu se termină în decembrie. Cred că o construcţie şi o amnistie pe dreapta nu poate exista ignorând realitatea. Şi cred că gestul primei împăcări ar trebui să vină de la Cotroceni, pentru a le arăta celor care mai cred, se tem sau nu vor să se asocieze cu Traian Băsescu că suntem capabili şi de o construcţie pentru viitor. “ (adevarul.ro)

Dar, aşa cum am văzut, preşedintele a refuzat în mod violent să facă “gestul primei împăcări”şi s-a izolat şi mai mult prin radicalitatea poziţiei sale. De fapt, ceea ce i s-a cerut de luni de zile, aluziv sau făţiş, a fost să se despartă de Elena Udrea. În opinia multora din tabăra prezidenţială, Elena Udrea ar fi avut rolul nefast de a-l despărţi pe preşedinte de toţi oamenii de valoare care au fost la un moment dat împrejurul său. Este cu siguranţă o judecată ciudată, care pune la îndoială însuşi discernământul preşedintelui. Poate de aceea Traian Băsescu nu primeşte omagiile foştilor “supuşi” şi răspunde cu atâta cruzime, pentru că simte, îndărătul elogiilor, o jignitoare condescendenţă.

În orice caz, astăzi situaţia pare mai gravă decât ieri. Aderarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la PDL şi implicit la construcţia cu PNL adânceşte ruptura cu preşedintele. Şi, în ciuda acestui fapt, rămâne neclar de ce prietenii de ieri ai preşedintelui Traian Băsescu nu par a îndrăzni nici astăzi să-şi ia soarta în propriile mâni şi să se reinventeze pe cont propriu.