Declinul occidentului şi liber-schimbism transatlantic

Nu pe toţi i-a entuziasmat propunerea preşedintelui american. Dat fiind actualul scandal al cărnii de cal, s-au găsit unii europeni să-şi manifeste pe dată lipsa de exuberanţă.

Unii s-au repezit să afirme că nu ne trebuie în nici un caz alimentele genetic manipulate ale americanilor. Alţii, nu mai puţini deştepţi şi iuţi au replicat că, dacă am ajuns iată să mâncăm carne de cal dată drept "muşchiuleţ de vită", de ce să ne mai fie frică de infecţiile agro-alimentare de peste ocean.

La stânga şi extrema dreaptă a spectrului politic au început instantaneu să se agite obişnuiţii ideologi anti-atlantici. Şi-au reluat rapid predilecta îndeletnicire a gâdilării reflexelor antiamericane ale unei populaţii europene obişnuite cu flancări sociale, căreia marxiştii de toate nuanţele îi induc de ani buni teama de prea mult liberalism. Precum şi teama de concurenţa americană în domenii ca serviciile, agricultura şi tehnologia de vârf.

Observatorii mai serioşi s-au apucat totuşi să întoarcă pe toate feţele prezumtivele avantaje şi dezavantaje ale eliminării barierelor vamale din raporturile comerciale transatlantice.

Din analizele comentatorilor de centru-dreapta s-a vădit incontestabil dominantă jumătatea plină a paharului. Cea în care se găsesc „milioanele de locuri de muncă susţinute de comerţul transatlantic liber” evocate de preşedintele Obama în Discursul său asupra Stării Naţiunii, inaugurându-i cel de-al doilea mandat.

„În vest nimica vechi”, a titrat, în context, Die Welt, făcând aluzie la celebrul roman al lui Erich Maria Remarque despre ororile primului război mondial.

Potrivit cotidianului de orientare liberală de la Berlin, anunţarea oficială a lansării negocierilor americano-europene privind crearea „celei mai ample zone a liberului schimb din lume” e salutară. Reiese că, pe ambele părţi ale Atlanticului, "diferenţele au ajuns să fie văzute ca fiind mai reduse" decât ceea ce ne uneşte. Crearea acestei zone ar fi, concomitent, şi "cel mai ieftin pachet de măsuri menite să relanseze economiile" americană şi europeană într-un moment de criză şi de recesiune.

Dar nu e doar atât. Europenii se plânseseră că America a marginalizat Bătrânul Continent. Că s-ar fi orientat, vai, exclusiv spre spaţiul asiatic şi pacific. Or, iată, că lucrurile nu mai stau aşa. Vestul începe în fine să se integreze. Din fericire. Dată fiind concurenţa chineză şi economiilor în creştere irepresibilă din lumea a treia emergentă te întrebi de ce-a durat oare aşa de mult. Dar vestea acestei integrări include şi un bemol. Ba chiar mai multe.

La Washington, Obama a alarmat considerabil opoziţia republicană, din cauza pronunţatului viraj spre stânga, cu tot cu etatismul său caduc şi pernicios anunţat de alocuţiunea sa. În mod vădit, preşedintele american caută aliaţi de stânga într-o Europă care se complace de multă vreme într-o furioasă retorică anticapitalistă, cerând de pildă punerea în zgardă a burselor, a băncilor şi pieţelor. Bunăoară prin taxa pe tranzacţii financiare.

La rândul ei, Europa îl iubeşte pe Obama cu aceeaşi intensitate cu care i-a detestat cândva pe preşedinţii Reagan, Bush precum şi pe doamna de fier Maggy Thatcher.

Dar această iubire împărtăşită şi de elita de stânga de peste ocean e una a perdanţilor, a soţilor încornoraţi şi a amantelor snobate şi părăsite de masculii asiatici. Ea e rezultatul crizei zonei euro, iscate de lipsa de competitivitate a Europei şi a declinului Americii, a retragerii din lume a superputerii. E consecinţa fricii şi a fugii din faţa pericolului tot mai acut reprezentat de ameninţările globale, din China, Rusia şi lumea fanatismelor de sorginte islamistă.

Altfel spus, ideea creării zonei transatlantice a liberului schimb nu e nici nouă, nici utopică. Dar fezabilă n-a devenit decât din cauza degringoladei occidentului. Ei şi? Rămâne de sperat că, odată transpusă, va repune vestul pe picioare. Asta, dacă responsabilii occidentali nu se vor converti la liber schimbism caragialesc.