1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

David Bowie se întoarce la Berlin

Lavinia Pitu, DW-Berlin17 martie 2014

Pentru legendarul David Bowie, perioada în care a locuit în Berlinul de Vest, în anii '70, a fost cea mai productivă din punct de vedere muzical.

https://p.dw.com/p/1BR1Z

A trecut mult timp de când David Bowie a plecat din apartamentul de pe Hauptstraße 155. Şi totuşi, cu 35 de ani mai târziu, cartierul Schöneberg rămâne un reper în viaţa lui.

Bowie îi dedică o piesă oraşului în care spune că s-a simţit cel mai liber. “Where Are We Now” (2013), primul single de pe cel de-al 24-lea album, “The Next Day”, surprinde melancolic trecerea timpului peste Berlin, de la căderea Zidului, până la agitaţia metropolitană de astăzi. Bowie a locuit aici între 1976 şi 1978, perioadă relativ scurtă, în care s-au născut însă trei dintre cele mai vândute albume (cunoscute şi sub numele “Berlin Trilogy”): “Low”, “Lodger” şi “Heroes”.

Una dintre icoanele Berlinului

La fel a rămas şi David Bowie un reper în viaţa Berlinului. Tot după mai mult de trei decenii, fanii lui Bowie vor putea vedea detalii spectaculoase din cariera artistului şi în special din perioada trăită în Berlinul de Vest, într-o expoziţie multimedia găzduită de Muzeul Martin Gropius. Expoziţia internaţională, denumită simplu “David Bowie”, va fi adusă de la Muzeul londonez de artă şi design Victoria and Albert ( V&A ). Evenimentul de la Londra a devenit unul dintre cele mai bine cotate din istoria muzeului, după ce chiar şi înainte de inaugurare se vânduseră zeci de mii de bilete.

Berlin Bowie Walk
Fosta locuinţă a lui David Bowie din BerlinImagine: DW/ G. Blackburn

Un public numeros este aşteptat şi la Berlin, pentru a vedea cele aproximativ 300 de obiecte, printre care texte scrise de mână, costume de scenă, plăci de vinyl, filme, fotografii şi instrumente muzicale personale. Biletul de intrare va costa 14 euro. Expoziţia înceacă să surprindă felul în care a reuşit Bowie, prin puterea sa vizionară, să distrugă bariere în artă, în mijlocul unei societăţi dominate de o mare graniţă: Zidul Berlinului.

Bowie îmbrăcat în costumul pentru turneul Aladdin Sane (1973)
Bowie îmbrăcat în costumul pentru turneul Aladdin Sane (1973)Imagine: Sukita/The David Bowie Archive

Retrospectivă

Venit din Los Angeles în anii '70, Bowie găsea pe malurile Spree-ului un oraş incomparabil mai liniştit, divizat şi încă parţial în runie. Un oraş căruia i-a descoperit toate colţurile întunecate şi unde şi-a găsit “eroii”.

Şi, la fel cum în urmă cu 35 de ani artistul îşi căuta muzele prin diverse cartiere, aşa îşi caută şi îşi regăsesc berlinezii idolul pe Hauptstraße 155, la fostul său studio de înregistrări şi, din 20 mai, la cea mai mare şi mai complexă expoziţie David Bowie organizată vreodată.