Când justiţia e, cu adevărat, legată la ochi

Justiţia americană nu a încetat să-l urmărească pe celebrul regizor, Roman Polanski, în ciuda eşecurilor înregistrate până acum. Potrivit AFP, care citează ziarul polonez Gazeta Wyborcza, anchetatorii americani au cerut zilele trecute procurorilor polonezi să-l interogheze pe cineastul care sosise la Varşovia pentru a asista la inaugurarea muzeului de istorie a evreilor. În Polonia, Roman Polanski s-ar fi putut simţi în deplină siguranţă, deoarece infracţiunea de care este acuzat, o relaţie sexuală cu o minoră, s-a prescris încă din 2010. Prin urmare nici de extrădare nu avea a se teme. Există în schimb posibiliatea ca la intervenţia justiţiei americane, procurorii polonezi să-l interogheze pe cel acuzat şi noua solicitare a avut se pare tocmai acest obiectiv.

După toate aparenţele, oficialii polonezi sunt puşi într-o mare încurcătură. În primă instanţă, au tras puţin de timp, semnalând că solicitarea americană nu a fost tradusă în poloneză, aşa cum cer toate regulile, după care au anunţat că procedura de examinare va dura ceva timp. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Justiţie din Polonia, Mateusz Martyniuk, a avansat un termen de aproximativ 10 zile. Suficient, spun avocaţii, ca Roman Polanski să se întoarcă în Franţa, acolo unde se află cu adevărat la adăpost.

Cineastul o păţise şi mai rău în 2009, atunci când a fost arestat la Zurich şi reţinut mai multe luni de zile, atâta cât a durat examinarea cererii de extrădare formulate de autorităţile judiciare din Statele Unite.

Este, evident, uimitoare perseverenţa cu care octogenarul Roman Polanski este urmărit pentru o culpă de acum aproape 40 de ani. În 1977 pe când se găsea la Los Angeles, regizorul a fost acuzat de violul unei fetiţe de 13 ani, în timpul unei şedinţe foto şi era pe cale să primească o condamnare mai uşoară în urma unei înţelegeri cu anchetatorii. Roman Polanski a fugit însă în Europa înainte ca sentinţa să fie pronunţată şi de atunci americanii îl urmăresc pe tot globul. Hollywood-ul i-a luat mereu apărarea ca şi întreaga lume a cinematografiei europene care îl preţuieşte enorm, pe bună dreptate.

Cu toate acestea, Roman Polanski a acţionat ca şi cum ar fi deasupra legii sau ca şi cum nu toţi oamenii ar fi cu adevărat egali. Ei nu sunt egali, cu siguranţă, cât priveşte talentul şi inteligenţa, nu sunt egali ca avere sau forţă fizică, dar ar trebui să fie egali în faţa legii. Am auzit spunându-se de multe ori că numai invidia oamenilor mici ar putea alimenta această perseverenţă justiţiară, că numai spiritul resentimentar al stângii plebee ar mai instiga la condamnarea unui bărbat de excepţie, dar toate aceste pledoarii sună fals. Nu ai cum să justifici clemenţa faţă de un ”om superior”, fără să nu denunţi întregul sistem al justiţiei egalitare pe care se întemeiază democraţia americană. Nu poţi imagina derogări fără să nu demolezi întregul edificiu.

Perseverenţa aceasta a justiţiei americane nu are nimic de a face cu vreun resentiment de vreun fel sau altul, deoarece întâmplarea este cu adevărat foarte veche şi nici victima nu a cerut răzbunare, ci, dimpotrivă, şi-a exprimat dorinţa ca lucrurile să fie lăsate aşa cum sunt. E vorba pur şi simplu de a nu permite excepţia, unică, aceea care ar face apoi ca întreaga justiţie să alunece pe panta fără sfârşit a derogărilor până la vicierea ei totală.

E cu siguranţă ceva religios în această fermitate de neabătut, dar fără de care justiţia şi spiritul ei esenţialemente egalitar şi-ar pierde înţelesul.