Cuscrul Kohl a vrut să repatrieze jumătate din turci

Ar fi imposibil pentru Germania să îi integreze pe turci, i s-ar fi plâns Kohl premierei din Downing Street 10, decis să pună în practică un plan radical scos la lumină, trei decenii mai târziu, ca urmare a declasificării de către guvernul Majestăţii Sale a unui nou set de documente secrete.

Kohl era, pe atunci, proaspăt ales cancelar. "În următorii patru ani ar fi necesară reducerea cu 59% a numărului turcilor", scrie pe hârtia ce sintetizează protocolul discuţiei lui Kohl cu Doamna de Fier din 28 octombrie 1982, redactată de secretarul personal al şefei Executivului de la Londra, AJ Coles. În acel moment, admitea cancelarul, "nu se poate încă vorbi deschis despre acest plan". Cei trei - şi consilierul personal al lui Kohl, Horst Teltschik - au auzit aceste cuvinte ale cancelarului. Şi nimeni nu le-a făcut publice, în tot acest răstimp. Protocolul a stat şi el departe de ochii muritorilor de rînd, alături de toate celelalte protocoale ale convorbirilor dintre Kohl şi Thatcher din anii 1982 şi 1983.

Săptămânalul Der Spiegel, care a avut acces la documentele făcute publice de Arhivele Naţionale Britanice, citează din transcrierea lui Coles: "Germania nu ar avea probleme cu portughezii, cu italienii şi nici măcar cu sud-est-asiaticii. Aceste comunităţi se integrează bine. Ca şi cei 11 milioane de germani întorşi în Germania din ţările Europei de Est (după al doilea Război Mondial - n.red.). Turcii, însă, vin dintr-o cu totul altă cultură. Nu sunt integraţi şi nici nu vor să se integreze", i-ar fi spus Kohl Doamnei de Fier, oferind ca argumente căsătoriile forţate şi munca la negru ca reguli de viaţă în comunităţile venite din părţile Anatoliei. Ceea ce lipseşte din întreaga discuţie este mecanismul prin care Kohl şi-a imaginat să rezolve problema repatrierii fiecărui al doilea turc.

Conform standardelor actuale, un asemenea discurs ar fi considerat şi sancţionat ca unul de extremă dreaptă, rasist şi xenofob. Cu toate acestea, remarcă Der Spiegel, republica de la Bonn găsise, la nivelul anului 1982, un numitor comun transpartinic în privinţa unor astfel de politici faţă de imigranţi.

Istoricul Ulrich Herbert explică revistei că deopotrivă puterea şi opoziţia considerau, la momentul respectiv, că "turcii sunt Gastarbeiteri şi trebuie să rămână aşa", ceea ce înseamnă că atunci când serviciile pentru care au fost invitaţi să lucreze în Germania nu mai au nevoie de turci, aceştia să-şi vadă de drumul îndărăt spre patria natală.

Spiegel dă o serie întreagă de citate - de la predecesorul lui Kohl, Helmut Schmidt, care promitea că "Mie nu-mi va mai trece nici un turc peste graniţă", până la diverşi miniştri, care se plâng, între altele, că turcii îşi taie mieii în cada de baie.

În 1982 trăiau în Germania 1,5 milioane de turci; şomajul era de 1,8 milioane - record al epocii postbelice şi de şase ori mai mare decât cu un deceniu mai devreme. Cum se întâmplă în astfel de momente sociale, o mare parte dintre germani îi priveau pe imigranţi drept o povară pentru sistemul social şi concurenţi pentru locurile de muncă disponibile pe piaţă.

Zece ani mai târziu, Kohl avea să îşi schimbe radical discursul. Mai ales după o serie de atacuri rasiste, o bună parte dintre ele derulate în noile landuri din recent realipita Germanie răsăriteană, cancelarul creştin-democrat se opune unui grup relevant din propriul partid şi decide ca tuturor turcilor născuţi în Germania să li se ofere automat cetăţenie germană.

Kohl recunoaşte public "contribuţia relevantă" a migranţilor turci la "bunăstarea Germaniei". În fine, în anul 2000, Peter Kohl, fiul cancelarului federal, se căsătoreşte cu fiica unui antreprenor din Istanbul.