1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se mai poate ieşi din impas

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti23 septembrie 2014

Cea mai bună soluţie pentru ieşirea din impasul provocat de scandalul ofiţerului acoperit ar fi iniţierea unei anchete parlamentare.

https://p.dw.com/p/1DJAW
Imagine: picture alliance/AP Photo

Termenul pe care preşedintele Traian Băsescu l-a oferit candidaţilor pentru a se autodenunţa expiră marţi 23 septembrie, când se încheie perioada de depunere a candidaturilor. Preşedintele nu a vorbit de “autodenunţ”, ci de “mărturisire”, dar, ţinînd cont de implicaţiile legale, e cam acelaşi lucru. Un ofiţer acoperit, aşa cum am mai arătat nu ar putea fi deconspirat în mod legal, decât dacă a evoluat într-un spaţiu interzis, aşa cum este magistratura. Va face preşedintele un denunţ, aşa cum a promis?

Premierul Victor Ponta a făcut deunăzi o declaraţie interesantă în contextul deconspirării ziaristului de la B1TV: “Cine seamănă vânt culege furtună!” Nu a fost clar ce a vrut să spună, dar am putea înţelege că ziaristul în cauză, a fost sacrificat tocmai ca răspuns la ameninţările lui Traian Băsescu. Realizatorul TV făcuse politica preşedintelui cu un zel greu egalabil şi participase la preliminariile privind deconspirarea candidatului suspect. Din acest moment se pune întrebarea dacă preşedintele îşi va mai urma planul sau se va scufunda în tăcere.

Fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, formulase într-o emisiune televizată avertismente foarte severe, acuzându-l pe preşedinte că instigă la violarea legii secretului de stat. Teodor Meleşcanu, începând de luni el însuşi fost director SIE, a reluat aceleaşi avertismente pe un ton mult mai delicat, vorbind despre intrarea în normalitate “prin legalitate”. În orice caz, se pare că deconspirarea unui colaborator acoperit al preşedintelui a fost, ceea ce în limbaj militar s-ar putea numi o lovitură preventivă. Iar dacă scopul ei a fost atins înseamnă că preşedintele va tăcea.

Problema legalităţii este ambiguă: dacă preşedintele divulgă informaţii secrete, el ar putea fi considerat vinovat chiar şi în cazul în care faptele divulgate se vor fi aflat în afara legii. Secretul este disociat de legalitatea faptelor acoperite. Secretul este absolut şi nu relativ. Evident că toate aceste lucruri sunt interpretabile şi tocmai de aceea raportul de forţe politice va fi decisiv. Preşedintele vorbea de o decizie judecătorească, dar nu a fost clar în ce fel ar intenţiona să facă recurs la justiţie.

Este foarte probabil ca o temă politică de maximă importanţă să cadă în uitare şi derizoriu. Nu ne gândim neapărat de alegerile prezidenţiale, ci la însăşi funcţionarea statului. Subiectul nu este important pentru că ar decide un învingător sau un învins în luna octombrie, ci pentru că sugerează un mecanism viciat care nu ar trebui să se perpetueze. Dacă există ofiţeri acoperiţi printre procurori şi judecători, atunci numai de justiţie nu mai poate fi vorba.

Nu există decât o singură ieşire onorabilă din această situaţie. Preşedintele nu mai poate face nimic folositor şi demn de încredere din cauză că nu mai are nici o credibilitate. În plus nu are pârghii constituţionale, iar mandatul se va încheia curând. Parlamentul, în schimb, ar putea iniţia o investigaţie. De fapt este chiar rolul principal al parlamentului acela de a veghea ca executivul să nu derapeze şi să nu facă ceea bănuim că ar fi putut să facă. Se spune că parlamentul este puterea legislativă: Este adevărat, dar în fapt rolul legislator a fost preluat în cea mai mare măsură de guvern prin mecanismele cunsocute printre care se disting ordonanţele de urgenţă inatacabile. În această situaţie, parlamentul ar rămâne mai ales cu rolul de a controla puterea executivă.

Prin urmare revine comisiilor parlamentare special investite să verifice toate bănuielile iscate în privinţa ofiţerilor acoperiţi. Dar nu ne facem iluzii. Aceste comisii nu au fost niciodată funcţionale şi de aceea ar fi foarte bine dacă s-ar relua ideea unei comisii speciale de anchetă. Parlamentul poate iniţia o asemenea comisie oricând, nimeni nu îi poate limita acest drept, după cum dacă există un interes real, ar putea revizui complet componenţa actualelor comisii anume investite.

Cu toate că există destule posibilităţi de acţiune politică şi de investigaţie, s-a creat de pe acum impresia că nu se va face nimic. Ar mai rămâne o singură variantă, una de compromis: ca serviciile de informaţii, prevenite de acest scandal, să-şi retragă ele însele în mod discret oamenii din locurile în care nu au ce căuta.