1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cu diploma în valiză

Regina Menning / Alina Kühnel18 decembrie 2012

Tot mai mulţi imigranţi care aleg Germania sunt absolvenţi de studii superioare. O tendinţă care îi bucură pe politicieni. Cercetătorii în domeniul migraţiei sunt însă sceptici.

https://p.dw.com/p/174ZE
Imagine: picture-alliance/dpa

Trecute sunt vremurile când imaginea imigranţilor din Germania era dominată de muncitorii turci sau de cei polonezi. Astăzi, noii sosiţi în Germania sunt mai degrabă medici greci sau ingineri spanioli. Schimbările sunt susţinute şi de statistici: între 2005 şi 2009, procentul imigranţilor absolvenţi de studii superioare a crescut de la 30 la 44 de procente. Datele sunt prezentate în cel mai recent studiu al Institutului pentru Cercetare pe piaţa Muncii şi Profesiilor (IAB) din Nürnberg. Autorii se referă la un succes datorat relaxării legislaţiei privind imigraţia pentru personalul cu înaltă calificare.

Procesul de la Bologna - un accelerator

Majoritatea specialiştilor imigranţi provine din statele Uniunii Europene. Herbert Brücker, cercetător în domeniul pieţei muncii la institutul din Nürnberg crede că noile tendinţe sunt susţinute şi de iniţiative europene, precum Procesul de la Bologna, în speţă de încercarea de a facilita recunoaşterea diplomelor obţinute la universităţi din străinătate. Mulţi dintre imigranţii calificaţi sunt studenţi care rămân în Germania şi îşi găsesc un loc de muncă.

Prof. Dr. Herbert Brücker
Prof. Dr. Herbert BrückerImagine: IAB

Nici străinii care lucrează în domenii ce necesită mai puţine calificări, precum construcţiile, gastronomia sau agricultura, nu sunt mult mai slab pregătiţi. " Probabil mulţi dintre ei lucrează sub calificarea lor", crede Brücker. Un alt cercetător, Ludger Pries, de la Universitatea Ruhr fomulează şi mai explicit: "Sistemul de recunoaştere a diplomelor este mult prea complicat. Trebuie schimbat mult." Din aprilie 2012, imigranţii din Germania au dreptul garantat de lege de a li se verifica diplomele în termen de trei luni de la data depunerii cererii.

Kartoffelerntemaschine auf Kartoffelacker in Thüringen
Imagine: picture-alliance/dpa

Lipsuri şi piedici

În ciuda unor piedici evidente, Germania va deveni un magnet de imigraţie, cel mai târziu în 2014 - când va atrage şi mai multă forţă de muncă din România şi Bulgaria. Începând de atunci cei mai noi cetăţeni ai Uniunii Europene vor putea lucra în Republica Federală fară a avea nevoie de permise speciale de muncă. Herbert Brücker este optimist şi crede că atât românii cât şi bulgarii se vor integra rapid în economia germană, întocmai ca şi restul celor 80.000 de est-europeni, care au profitat de deschiderea pieţei muncii în 2011, după aderarea ţărilor lor la spaţiul comunitar şi depăşirea barierelor legislative aferente. În ciuda temerilor multor politicieni, aproape toţi imigranţii din noile state comunitare şi-au găsit de lucru în Germania şi nu au profitat de sistemul de ajutor social de aici.

În vreme ce unii profită de deschiderea accesului la piaţa muncii din Germania, alţii îşi găsesc cu greu un rost aici. "Legislaţia actuală îngrădeşte tot mai mult accesul persoanelor din statele lumii a treia", explică Ludger Pries, cercetător în domeniul migraţiei. Legislaţia prevede ca persoanele din afara spaţiului comunitar să depună cererea de azil în statele prin care au pătruns în UE, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre sudul zonei, adică despre Grecia, Spania şi Italia. .În euforia discuţiilor pe marginea imigranţilor calificaţi, ar trebui ţinut cont şi de numărul mare de specialişti din afara spaţiului comunitar care nu reuşesc să ajungă în Germania, tocmai din cauza legislaţiei europene în vigoare, mai atrage atenţia Pries.

Prof. Dr. Ludger Pries
Prof. Dr. Ludger PriesImagine: Ludger Pries