1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Condiţiile stabilităţii unei dictaturi

Dirk Kaufmann / Ioachim Alexandru6 septembrie 2013

Regimurile autocratice nu sunt legitimate prin alegeri iar puterea lor se bazează pe violenţă şi oprimare. Totuşi, se întâmplă ca astfel de regimuri să fie sprijinite o vreme de popor.

https://p.dw.com/p/19aff
Imagine: Mana Neyestani

În aproape fiecare a doua ţară a lumii, la putere se află un regim autoritar. Afirmaţia îi aparţine politologului Christoph Stefes, profesor la Universiateta Colorado, din Denver, SUA. Profesorul Stefes a condus un proiect de cercetare pe această temă, realizat de Centrul Ştiinţific pentru Cercetări Sociale WZB din Berlin. Primele rezultate ale studiului au fost date publicităţii.

Ce sunt de fapt regimurile autocratice? Stefes declară că în această categorie intră tot ce nu este democraţie, iar democraţia se recunoaşte prin faptul că "accesul la putere este liber, iar cele mai importante funcţii în stat sunt ocupate în urma unor alegeri libere". Între statele analizate s-au numărat, potrivit politologului, "orice monarhie absolutistă, orice regim militar sau stat cu sistem monopartinic, dar şi sisteme pluripartinice, în care era clar dinaintea alegerilor cine va câştiga majoritatea la urne."

Trei piloni ai puterii

Cercetătorii au identificat trei factori pe care se bazează puterea regimurilor autocratice. Acestea sunt legitimare, represiune şi cooptare. Aceşti trei piloni se află în relaţie de interdependenţă şi formează, atâta timp cât se află în echilibru, soclul pe care se ridică liderul.

Prin cooptare se înţelege înregimentare în schimbul unor privilegii. Oamenilor li se propune să se alăture regimului şi să profite astfel de pe urma lui. Pe solidaritatea astfel creată se sprijină puterea dictatorului care a distribuit privilegiile. Cooptarea este însă cel mai slab dintre cei trei piloni, relevă studiul, fiindcă exercită influrenţa cea mai redusă asupra stabilităţii unui regim autoritar.

Interzicerea şi reprimarea oricărei opinii divergente constituie un instrument mult mai puternic. În context, trebuie făcută diferenţa între reprimare dură şi reprimare "cu mănuşi de catifea", după cum subliniază pentru DW profesorul Stefes. Exemple de represiune "catifelată" oferă Rusia. Din timp în timp, acolo se acţionează şi dur împotriva demonstranţilor iar politicieni de opoziţie sunt aruncaţi în închisori. Oprimarea are însă loc cel mai adesea mascat. "De exemplu, ziarişti incomozi sunt târâţi în nenumărate procese pentru calomnie. O altă metodă este trimiterea organelor fiscale în control la organizaţiile care critică regimul. Trebuie să recunoaştem că domnul Putin este foarte priceput în astfel de chestiuni", a declarat politologul american.

Măsuri dure şi măsuri moi

Măsuri dure, cum ar fi arestarea, torturarea, răpirea sau uciderea opozanţilor, sunt pentru tirani o sabie cu două tăişuri. Pe de-o parte măresc teama în rândul supuşilor, făcându-i mai dispuşi să accepte abuzurile fără a crâcni, dar pe de alta pot încuraja opoziţia. Iar dacă astfel de crime devin cunoscute, ele pun în pericol pretenţia dictatorului de a rămâne la putere.

Măsurile moi, între care se numără modificarea intenţionată a legilor fiscale sau blocarea unor conturi bancare, pot fi puse în practică mai simplu şi fără tapaj. Dat fiind că nu se vorbeşte decât rar despre ele în presă, au potenţial redus de a-i duce pe oameni la exasperare şi nu oferă nici muniţie opoziţiei.

Legitimarea este cheia succesului

Cel mai mare efect asupra menţinerii la putere a unui lider autoritar sau a unui regim nedemocratic îl are legitimarea. În vreme ce orice guvern democratic este legitimat prin alegeri, într-o dictatură potentaţii trebuie să se legitimeze ei înşişi.

Un mijloc poate fi în acest sens apelul la sentimentele patriotice, după cum a făcut, de exemplu, liderul sârb Slobodan Miloşevici, sau impunerea unei ideologii cum ar fi comunismul, de care s-a folosit între alţii Pol Pot în Cambodgia. Există şi cazul Fidel Castro, care a recurs la ambele, în lupta cu "vecinul malefic SUA".

O altă cale este promisiunea asigurării succesului economic. În China, Partidul Comunist a putut cu această promisiune renunţa la dogmele ideologice, fără a se teme de proteste. Metoda a funcţionat excelent, povesteşte Stefes. "Când am predat în China, mi-am întrebat studenţii ce părere au despre introducerea democraţiei şi pluripartidismului în ţara lor. Mi-au răspuns: Asta ar destabiliza totul. Nu, noi rămânem la Partidul Comunist, şi aşa ne va merge bine şi din punct de vedere material."

Cum se pot prăbuşi dictaturile

O dictatură, explică Stefes, funcţionează atâta timp cât cei trei piloni sunt stabili şi în stare de echilibru. Zilele unui regim autoritar sunt numărate atunci când oamenii se ridică împotriva oprimării. Sau atunci când cooptarea nu mai asigură participarea la putere, stimulând doar corupţia. O altă posibilitate este moartea subită a unui dictator care nu şi-a stabilit succesiunea.

Christoph Stefes subliniază că rezultatele studiului WZB nu pot fi folosite pentru anticiparea sfârşitului unui dictator sa a unui regim autoritar. "Aceste lucruri nu pot fi dinainte ştiute. Dar se poate afirma în baza studiului că, în cutare sau cutare situaţie, probabilitatea prăbuşirii unui regim este mai mare decât a fost înainte", a conchis profesorul american.