Comentariu: Turcia caută aliaţi la Teheran

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a înfierat mai întâi tentativele Iranului de a-şi spori influenţa în Orientul Mijlociu. Acum însă, el se deplasează la Teheran pentru a purta discuţii, în deplină armonie, cu omologul său iranian, Hassan Rohani. Este o metodă tipică pentru Erdogan. Întâi lansează săgeţi retorice, urmate apoi de acţiuni pragmatice.

În calitate de fost premier, actualul preşedinte al Turciei este în mare măsură responsabil pentru izolarea ţării sale în regiune, un fenomen petrecut în ultimii ani. Această însingurare a fost efectul nedorit al unui proiect al său foarte ambiţios. Guvernul conservator-islamic al lui Erdogan a perceput primăvara arabă ca pe o şansă de extindere a influenţei turceşti în întreaga regiune, în parteneriat cu toţi fraţii musulmani suniţi din nordul Africii şi Orientul Mijlociu.

Planul lui Erdogan a dat greş

De acest plan s-a ales între timp praful. În Egipt, partenerul lui Erdogan, Mohammed Mursi, a fost alungat de la putere de militari. De atunci, relaţiile dintre aceste două ţări importante sunt otrăvite. Şi, dat fiind că frăţiile musulmane sunt suspecte şi în ochii altor lideri din ţările arabe, care le privesc ca pe nişte potenţiali rivali, au apărut tensiuni şi între Turcia şi Arabia Saudită. Dar nu numai.

Concomitent s-au înrăutăţit dramatic şi relaţiile Turciei cu Israelul, cu Irakul şi Siria. La Ankara, opozanţii afirmă în derâdere că Turcia, în loc să întreţină relaţii "zero probleme" cu statele vecine, după cum îşi dorea cu ani în urmă fostul ministru de Externe şi actualul premier Ahmet Davutoglu, s-a trezit acum cu "zero prieteni".

În raporturile cu Iranul nu a survenit, în schimb, nicio criză majoră în ultimii ani. Dar tradiţionala rivalitate între Turcia sunită şi Iranul şiit, adversar jurat al SUA, a produs periodic anumite tensiuni în raporturile bilaterale.

Conflictul din Yemen constiuie acum o bună ocazie pentru Erdogan de a-şi recâştiga încrederea taberei sunite. Preşedintele turc a semnalizat susţinere pentru acţiunea militară saudită în Yemen şi a vituperat concomitent împotriva unor postulate tendinţe expansioniste iraniene în regiune. Emiratele din Golful Persic au fost mulţumite de poziţia Turciei, dar criticile lui Erdogan au produs atâta stupefacţie la Teheran, încât s-a discutat deschis despre anularea vizitei sale în Iran.

Erdogan nu s-a lăsat însă descurajat şi s-a prezentat la Teheran ca un mediator al conflictului din Yemen. El a spus că nu este preocupat de soarta suniţilor sau şiiţilor, ci de soarta tuturor musulmanilor. De asemenea, Turcia este interesată de un parteneriat privilegiat cu Iranul, în cazul în care sancţiunile economice internaţionale vor fi înlăturate, ca urmare a rezolvării dosarului atomic iranian. Perspectiva creşterii masive a exporturilor turceşti în Republica Islamică este cât se poate de atrăgătoare pentru Erdogan. Dar, pe de altă parte, un asemenea parteneriat i-ar nemulţumi pe arabii suniţi, care se tem teribil de o întărire a rivalului şiit.

În acest context, este aproape sigur că Turcia va întâmpina din nou dificultăţi, mai devreme sau mai târziu, dacă va continua să oscileze între arabi şi iranieni. Din nefericire, Erdogan nu pare să dispună de un plan care să-i permită depăşirea acestui impas.