1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Traumă şi noroc

Felix Steiner / i.a.8 mai 2015

Pentru Germania, 8 mai 1945 este o dată de importanţă fundamentală. Pe atunci oamenii credeau că totul este pierdut. Acum, germanii văd lucrurile cu totul altfel, consideră Felix Steiner.

https://p.dw.com/p/1FMmv
Comemorare în Bundestag
Comemorare în BundestagImagine: Getty Images/AFP/O. Andersen

Pentru germani, 8 mai 1945 rămâne cea mai dificilă dată din istoria mai recentă a ţării. Şi asta deşi lucrurile sunt de 30 de ani cât se poate de clare. "8 mai a fost ziua eliberării. Am fost cu toţii eliberaţi de sistemul brutal nazist, care îi dispreţuia pe oameni", declara fostul preşedinte al Germaniei, Richard von Weizsäcker, la împlinirea a 40 de ani de la terminarea războiului. Astăzi, spre deosebire de primele decenii de după reinstaurarea păcii, 90 la sută dintre germani sunt de aceeaşi părere.

Dacă însă ziua de 8 mai ar fi exclusiv "ziua eliberării", atunci ar fi prilej de sărbătoare. Germanii s-ar putea bucura la fel cum se bucură şi mulţi dintre vecinii lor. Dar aşa ceva ar fi nepotrivit, chiar şi la 70 de ani de la eveniment. În 1985, von Weizsäcker a declarat în cuprinsul aceluiaşi discurs istoric: "Noi germanii petrecem ziua între noi. Este necesar să fie aşa. Noi înşine trebuie să găsim măsurile necesare." A spus bine preşedintele de atunci "măsurile", fiindcă o singură măsură nu există nici azi.

Vină, tristeţe, ruşine şi gratitudine

Pe de o parte este vorba de vină şi de responsabilitate pentru toate crimele comise în numele poporului german până pe 8 mai 1945. O ruşine şi responsabilitate pe care şi cei născuţi după evenimente sunt chemaţi să o respecte, cultivând memoria şi având grijă ca aşa ceva să nu se mai repete.

Apoi, se comemorează propriile victime şi suferinţa prin care a trecut propriul popor. Sunt pomeniţi cei care au murit atunci când războiul care a pustiit aproape întreaga Europă vreme de cinci ani şi jumătate, a afectat din plin şi Germania. Cei care au murit în timpul bombardamentelor aliate, sau în încercarea de a se refugia din teritoriile germane estice, cucerite de sovietici. Sunt comemorate şi femeile şi fetele violate cu miile şi zecile de mii, şi anume nu numai de către militari ai Armatei Roşii. Sunt pomeniţi şi soldaţii germani morţi în prizonierat, atât pe malurile Rinului cât şi în lagărele din Siberia. Sunt de asemenea pomeniţi cei 12 milioane de germani care au fost alungaţi după 8 mai 1945 de pe pământurile lor natale. Memoria tuturor acestor grozăvii este legitimă şi necesară. Ea nu relativizează propria vină a germanilor.

Apoi, mai este vorba de ruşine. Ruşine fiindcă Germania nu a fost capabilă să scape singură de ciuma ideologiei naziste. Ruşine fiindcă statul nazist a funcţionat practic până în ultima clipă, deşi se ştia că înfrângerea este inevitabilă. Mulţi care s-au grăbit să arboreze prea devreme steagul alb sau care s-au grăbit să demonteze inutile obstacole anti-tanc au plătit cu viaţa. Dezertorii au fost executaţi până în ultima clipă, chiar dacă trupele inamice îşi făcuseră deja apariţia. Distrugeri lipsite de sens au fost operate peste tot, exact aşa cum şi-a dorit Hitler. Pe 8 mai 1945, în toată Germania abia dacă mai exista un pod intact. O mulţime de case, ale ţăranilor şi meseriaşilor, au fost incendiate în nenumărate sate fiindcă un caporal fanatic credea că astfel se poate asigura "victoria finală". Toate acestea ni se par astăzi stranii, dar fac parte din istoria poporului german.

Apoi, ar mai fi vorba de recunoştinţă. Germanii trebuie să fie recunoscători fiindcă li s-a mai dat o şansă, în ciuda episodului nazist. Şansa de a nu exista numai ca o colonie sub ocupaţie, ci ca naţiune neatârnată, în libertate şi autodeterminare. Franţa, Marea Britanie şi mai ales SUA au făcut posibile acestea în timp foarte scurt. Pe 8 mai 1949, deci la exact patru ani de la capitularea necondiţionată, 65 de bărbaţi şi femei au adoptat legea fundamentală, valabilă şi astăzi. În 1990, şi URSS a fost de acord ca aceeaşi lege fundamentală să fie valabilă pentru toţi germanii.

Moment de cotitură

La vremea respectivă, foarte puţin germani au considerat că 8 mai 1945 este ziua eliberării. Condiţiile de atunci nu îndreptăţeau nicio speranţă. Supravieţuirea era singura preocupare a oamenilor. Teroarea nazistă a fost înlocuită cu bunul plac al ocupantului. Dar, privind în retrospectivă, ziua de 8 mai 1945 a fost cotitura decisivă a drumului către prezent. Libertatea, respectarea drepturilor omului şi liberalismul cu care germanii se mândresc acum nu ar fi fost posibile fără acea zi.

Steiner Felix Kommentarbild App
Felix Steiner

8 mai 1945 a fost o traumă, dar şi un mare noroc. Cine se întreabă acum de ce germanii ezită atât când e vorba de participare la misiuni militare internaţionale, de ce preferă negocierea şi medierea unor crize internaţionale în locul livrărilor de arme, de ce Berlinul insistă să stea de vorbă cu liderii de la Moscova în vedera soluţionării crizei din Ucraina, găseşte răspunsurile în evenimentele anului 1945. Brutalitatea războiului în propria ţară rămâne o traumă naţională şi va mai rămâne multă vreme încă, şi după dispariţia ultimului martor ocular.