Succesul lui Barack Obama

Preşedintele Barack Obama a fost cel care, la Summitul Americii, în Panama, a renunţat la blocada politică a Statelor Unite faţă de Cuba. Şi a scris, astfel, istorie, fără îndoială. În câţiva ani de acum încolo, acest gest va deveni una dintre cele mai importante moşteniri ale politicii sale externe. Până atunci, el însuşi şi schimbările de macaz pe care le-a girat, vor fi criticate la sânge de câţiva republicani înfocaţi.

Care ar fi însă noima continuării unei abordări, care, iată, a supravieţuit inclusiv Războiului Rece? Abandonarea acestei politici, respectiv decizia lui Obama de a întinde mâna cubanezilir, a fost justă. Raúl Castro, în vârstă de 84 de ani, chiar dacă ezitant, a răspuns acestui gest.

Desigur, umbrele trecutului nu vor dispărea peste noapte, ci vor continua să se agaţe de revoluţie. Însuşi Castro este încredinţat de faptul că revoluţia conferă legitimitate puterii sale. Raúl Castro respinge ideea unui Internet liber, presa liberă şi opoziţia politică. Însă cu siguranţă, nici el nu va putea pune stavilă în faţa schimbărilor care sunt pe cale să se petreacă în Cuba.

Barack Obama a animat speranţele cubanezilor, cu precădere pe cele ale tinerilor din această ţară, care doresc sfârşitul sancţiunilor impuse Cubei, dar şi libertatea de a călători. Prin urmare, este greu de crezut că ei vor renunţa prea uşor la aceste noi perspective, doar de dragul lui Raúl Castro.

Însă şi Statele Unite au de profitat datorită brizei de aer proaspăt care adie peste relaţiile anchilozate cu exoticul stat insular din Caraibe. Preşedinţi care nu văd cu ochi buni America, s-au metamorfozat, fără voia lor, în tigrii de hârtie. De pildă, liderul Venezuelei, Nicolás Maduro. Atât de plăcută a fost atmosfera la conferinţă şi la fel de evidentă apropierea Statelor Unite de Cuba, încât preşedintele venezuelean a trebuit să îşi calce pe inimă şi să zică ceva de bine despre America: a mărturisit că îi place muzica lui Eric Clapton. Ghinion. Eric Clapton este britanic. Însă nu gafa contează, ci gestul.

Într-adevăr, Washingtonul şi Havana nu au reluat, încă, relaţiile diplomatice. Neîncrederea nu va dispărea de pe azi, pe mâine. La fel de persistente sunt şi diferenţele de opinie în legătură cu subiecte politice importante. Însă, mai devreme sau mai târziu, în cele două capitale se vor redeschide ambasadele, lucru pe care îl doresc ambele ţări. Americanii au propriile lor interese politice în regiune şi urmăresc să normalizeze relaţiile cu mai toate statele din sudul continentului. La rândul ei, din raţiuni economice, Cuba are nevoie de deschidere către vecinii din nord.

Indiferent dacă va fi lentă sau nu, apropierea dintre Statele Unite şi Cuba este ireversibilă.