Revoluţie? Nu, mulţumim!

Havana trage frâna de mână. În contextul negocierilor istorice privind reluarea relaţiilor diplomatice între Cuba şi Statele Unite, exotica metropolă s-a speriat şi s-a întrebat: ce se întâmplă în cazul în care politica revoluţionară a preşedintelui Obama va căuta să anuleze moştenirea Revoluţiei din Cuba?

Cuba se teme să nu piardă statutul de duşman al SUA. Şi are suficiente motive de îngrijorare, de vreme ce, aversiunea între cele două ţări a fost pilonul principal care a legitimat dictatura socialistă. În lipsa politicii îndreptate împotriva "imperialismului american" ar fi greu de explicat de ce, în Cuba, există doar un partid politic. De asemenea, în lipsa embargoului, găsirea de scuze pentru situaţia economică precară a ţării ar deveni extrem de dificilă.

Tocmai de aceea, vechea gardă revoluţionară de la Havana nu doreşte să vorbească despre o "normalizare" a relaţiilor politice cu Statele Unite. Încă de la începutul negocierilor, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Havana a precizat că reluarea relaţiilor diplomatice cu America nu înseamnă şi o normalizare a acestora.

După mai bine de 50 de ani de socialism, Havana nu poate şi nici nu vrea să arunce peste bord principiile sale ideologice. Regimul lui Castro este interesat de menţinerea puterii, iar Barack Obama de succese în domeniul politicii externe, coroborate cu interese economice. Privite din această perspectivă, reluarea relaţiilor diplomatice este profitabilă pentru ambele ţări, chiar dacă motivele sunt diferite.

Guvernul de la Havana poate considera rezultatul negocierilor de până acum un adevărat succes, mai ales că a reuşit să obţină din partea Washingtonului mai multe concesii, decât era pregătită administraţia americană să facă.

Astfel, rudele din SUA ale cubanezilor pot, de acum înainte, cu aprobarea prietenoasă a lui Obama, să trimită mai mulţi dolari celor de acasă. De cealaltă parte, numărul americanilor care vor să exploreze ultimul bastion al socialismului va creşte şi el, datorită anulării unor restricţii de călătorie. De asemenea, probabil că anul viitor vor apărea şi mai multe curse aeriene pe ruta Cuba-Statele Unite.

Dependenţa Cubei de transferurile financiare din "ţara inamică" reprezintă una dintre cele mai mari contradicţii a relaţiilor simbiotice între cele două ţări. La fel şi aprovizionarea populaţiei cubaneze cu alimente, care nu este posibilă fără ajutor din nord, de vreme ce, în pofida embargoului comercial, America rămâne principalul exportator de alimente în Cuba şi al patrulea mare partener comercial al insulei.

Practic, normalizarea relaţiilor este un proces aflat în plină desfăşurare. Graţie Internetului, suporterii cubanezi pot să îşi susţină idolii din liga profesionistă de baschet a SUA şi ştiu foarte bine care mărci sunt la modă în Miami.

Regimul Castro nu mai are, aşadar, mult timp la dipoziţie pentru a transfera moştenirea Revoluţiei în noua eră pe care o trăim. Situaţia este paradoxală: pentru vechii revoluţionari de la Havana, tensiunile politice şi mişcările de eliberare sunt un scenariu de groază. Nu este, prin urmare, deloc surpinzător, faptul că autorităţile din Cuba fac tot ce pot pentru a întârzia cât mai mult normalizarea relaţiilor cu America.