Comentariu: occidentul nu are soluţii

Cu o săptămână înaintea reuniunii la vârf a NATO din Ţara Galilor, cu câteva zile înaintea vizitei demonstrative a preşedintelui american Obama în Estonia şi cu câteva ore înaintea unei reuniuni la vârf extraordinare a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor UE, se impune următoarea constatare: Vestul nu ştie ce să facă pentru a contracara politica neo-imperială a lui Vladimir Putin şi este neajutorat în faţa evenimentelor care dau peste cap ordinea precară existentă până acum în Orientul Mijlociu.

Sancţiuni. Altceva?

Desigur, UE, NATO şi vestul în general înăspresc sancţiunile împotriva Rusiei. Cu siguranţă vor fi decise noi sancţiuni în cadrul reuniunilor la vârf ce vor urma. Acestea vor afecta de bună seamă Rusia, dar nu-l vor determina pe preşedintele Putin să cedeze. Chiar dacă nimeni nu ştie de fapt ce vrea Putin cu adevărat - vrea doar să destabilizeze estul Ucrainei, sau vrea să-l şi anexeze, pentru a dispune de un coridor terestru către Crimeea, intrată de curând în componenţa Federaţiei Ruse? - un lucru este cert: Cu o mare doză de machiavellism, Putin arată lumii întregi capacitatea redusă de reacţie a occidentului. El ştie că vestul, în mod raţional, nu-i va da un răspuns militar ci, în cel mai rău caz pentru Rusia, va livra arme slabei, demotivatei şi demoralizatei armate ucrainene. Dar şi acest risc este minim, dacă nu inexistent.

Din perspectivă politică se impune constatarea că Ucraina nu este stăpâna propriei sale evoluţii. Ţara depinde de bunăvoinţa Moscovei, a lui Putin personal. Cine vrea să menţină unitatea Ucrainei, fie că se află la Kiev, Bruxelles, Berlin sau Washington, trebuie să stea de vorbă cu Putin. Trebuie să afle ce vrea Putin pentru a vedea apoi ce-i poate oferi. Excluderea perspectivei ca Ucraina să devină membră a UE şi mai ales a NATO a devenit o precondiţie pentru orice dialog cu Rusia. Iar stricta federalizare a Ucrainei, cu o largă autonomie pentru estul ţării, poate fi un ţel al negocierilor. Cum-necum, recunoaşterea rolului pe care Rusia îl joacă în toată această evoluţie nu poate fi evitată. Cu alte cuvinte, Ucraina şi occidentul trebuie să accepte că Rusia are un drept de veto. Acesta este preţul care trebuie plătit în urma invaziei camuflate a trupelor ruse în Ucraina. Este un preţ amar pentru conducerea pro-occidentală de la Kiev şi o recunoaştere a faptului că occidentul nu poate face mare lucru, în afara unor concesii diplomatice capabile să pună capăt războiului. Mai pe şleau: occidentul trebuie să se resemneze.

Un occident luat prin surprindere şi depăşit de situaţie

Occidentul a mizat după căderea zidului din Berlin, în urmă cu 25 de ani, şi în timpul procesului de reunificare a Europei ce a urmat, în puterea raţională a diplomaţiei. A mizat deci pe raţiune în relaţiile inter-statale. Din acest motiv este atât de surprins şi de lipsit de apărare în faţa politicii bazate pe forţă a lui Putin. Vestul simte de asemenea - şi simte asta fiindcă şi-a pierdut încrederea în el însuşi - că nu mai este, cel puţin deocamdată, un factor convingător în politica mondială. În Europa, mai precis în UE, oamenii au devenit precauţi faţă de pretenţiile hegemoniale ale occidentului; SUA au început în mandatele de preşedinte ale lui Obama un proces de concentrare asupra problemelor interne, îngrădindu-şi astfel rolul predominant jucat în politica mondială postbelică, iar alianţa NATO se întreabă de ani buni ce anume îi mai justifică existenţa. Acest vid de putere a fost umplut acum de un Vladimir Putin foarte conştient de forţa sa. La provocările sale, ca şi la profundele transformări din Orientul Mijlociu, vestul a reacţionat până acum cu neajutorare şi stupefacţie. Doar până acum? Nu. Mai mult nu are deocamdată de oferit.