1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: O nouă şansă irosită în negocierile nucleare cu Iranul

Barbara Wesel/os23 noiembrie 2014

Negociatorii prezenţi la discuţiile de la Viena privind dosarul nuclear iranian se aflau deja în prelungiri, dacă ar fi să ne luăm după regulile din fotbal. Alte amânări nu sunt folositoare, crede Barbara Wesel.

https://p.dw.com/p/1DrrE
Negocieri la Viena: John Kerry, Mohammad Javad Zarif şi Catherine Ashton
Negocieri la Viena: John Kerry, Mohammad Javad Zarif şi Catherine AshtonImagine: picture-alliance/AP Photo/Joe Klamar

Optimiștii credeau că de data asta va reuși: niciodată nu au fost circumstanțele atât de favorabile ca acum la negocierile privind programul nuclear iranian. Regimul de la Teheran se află sub o presiune enormă, în condițiile în care economia țării se prăbușește. Anii de sancțiuni internaționale au izolat Iranul, au scos acest stat din rețeaua financiară mondială și i-au sugrumat producția industrială, reducându-i la minimum exporturile de gaz și țiței.

Poporul iranian, afectat serios de inflația galopantă și de înrăutățirea condițiilor de trai, își dorește eliminarea imediată a sancțiunilor și revenirea la normalitate.

În fine, prezența unui președinte moderat în fruntea statului iranian a dat speranțe că între Vest și Teheran se va ajunge la o înțelegere, după decenii întregi de escaladare a conflictului. Președintele Hassan Rohani are sarcina foarte grea de refacere a economiei iraniene, altfel supraviețuirea sa politică este în pericol.

Vestul vrea neapărat un succes la negocierile cu Iranul

De cealaltă parte se află interesele ociidentale. Președintele american Barack Obama are nevoie de un succes în politica externă. Administrația sa a întrerupt cei 25 de ani de lipsă de contact între Teheran și Washington. Obama are nevoie de un partener regional puternic în lupta cu milițiile IS, care controlează părți din Siria și Irak și amenință cu destabilizarea întregii regiuni.

La rândul lor, europenii vor să dovedească că amestecul de diplomație și sancțiuni din politica lor externă este unul care funcționează.

Se pare însă că și această rundă de negocieri se termină în coadă de pește și presupune noi amânări. În noiembrie 2013, cele două tabere au încheiat un acord care prevedea soluționarea disputei în termen de șase luni. În vară, nu s-a ajuns la această soluționare și totul s-a prelungit cu încă jumătate de an. Și de data aceasta se pare că este nevoie de o prelungire până anul viitor a termenului de rezolvare a conflictului. Acest proces de negocieri fără capăt începe tot mai mult să semene cu un teatru absurd.

Negocierile au devenit scop în sine

În cele din urmă, acesta este dezavantajul acestui tip de politică a negocierilor răbdătoare: nenumărate reuniuni, aceleași argumente repetate întruna, ambele părți ancorate tot mai adânc în pozițiile lor. Pentru Washington, succesul înseamnă că Iranul își va reduce semnificativ capacitățile de îmbogățire a uraniului. Vestul vrea ca, din punct de vedere tehnic, Iranul să aibă nevoie de un an pentru a construi o bombă atomică, pentru ca occidentul să aibă timp să reacționeze.

Barbara Wesel
Barbara WeselImagine: Georg Matthes

Pentru Teheran, succesul presupune exact opusul: păstrarea a cât mai multe centrifuge, cu care să poată fi produs uraniul necesar construirii de arme nucleare. Gărzile Revoluționare și aripa conservatoare din Iran consideră că este o mândrie națională ca țara să intre în rândul puterilor nucleare, chiar dacă public continuă să mintă că o astfel de intenție nu ar exista.

În ultimul deceniu, Iranul și-a sporit gradual masiv capacitățile atomice. Vestul a făcut deja Teheranului toate ofertele posibile prin care programul nuclear iranian ar fi limitat strict la uz civil. Conducerea iraniană cere însă eliminarea în prealabil a sancțiunilor internaționale și refuză să se supună controalelor internaționale privind potențialul său nuclear.

E timpul pentru o pauză în negocieri?

Cele două părți nu trebuie să se autoamăgească: "în multe aspecte suntem încă foarte departe unii de alții", a descris foarte bine situația ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier.

Amânarea la nesfârșit a soluționării dosarului nu mai poate fi privită ca un semn pozitiv. Este poate mai bine să se suspende discuțiile, atât timp cât luptele interne de putere de la Teheran fac găsirea unei rezolvări aproape imposibilă.

Sigur că Vestul nu vrea să destabilizeze regimul președintelui Rohani. Dacă el nu se poate impune la el acasă, nu are cum să fie considerat însă un partener de dialog pe plan extern. În plus, nu există nici o bază de încredere între occident și Teheran, care să dea speranțe într-o viitoare soluționare a problemei.

Prin urmare, mai avem de așteptat din păcate până când Iranul își va relua locul în comunitatea internațională, revenire care ar presupune o colaborare normală cu celelalte țări ale lumii.