1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Nicio ameninţare pentru Putin

Roman Goncharenko, Claudia Stefan28 iulie 2014

Sancţiunile occidentului par să-i fi pus pe jar pe oligarhii ruşi, ştie Serviciul German de Informaţii Externe (BND). Cu toate acestea, la Moscova, nu se va schimba nimic - apreciază Roman Goncharenko.

https://p.dw.com/p/1CjnU
Imagine: picture alliance / AP Photo

Cinci luni. Atât i-a luat Uniunii Europene să treacă la fapte. În sfârşit, Europa reacţionează cu sancţiuni economice dure la adresa Rusiei. Un pas pe care Bruxelles-ul îl face nu din cauza anexării peninsulei Crimeea sau din cauza conflictului din estul Ucrainei soldat, până acum, cu moartea a câteva sute de ucraineni. Motivul este doborârea aeronavei Malaysia Airlines - incident în urma căruia au pierit aproape trei sute de oameni şi a cărui răspundere o poartă separatiştii pro-ruşi şi ruşii care îi susţin.

Confruntarea dintre occident şi Rusia a atins un punct de cotitură. Până acum, politicienii ruşi au tratat "de sus" sancţiunile Vestului ca blocarea conturilor sau interdicţia de călătorie impuse anumitor persoane. O pişcătură de ţânţar, nimic mai mult. Acum, Europa scoate artileria grea. Prin impunerea de sancţiuni economice, Bruxelles-ul speră să convingă Moscova să-i lase în pace pe ucraineni.

Tensiuni la Moscova

Serviciul German de Informaţii Externe (BND) ar fi descoperit că între cei mai influenţi oameni politici ai Rusiei şi elita economică a ţării ar fi început o luptă aprigă. Marea miză: influenţa asupra preşedintelui Vladimir Putin, notează publicaţia germană "Der Spiegel". Oligarhii ruşi se tem pentru afacerile lor, pentru vilele lor de pe Coasta de Azur şi pentru miliardele depuse în conturi din occident.

Symbolbild EU und Russland Sanktionen
Imagine: picture alliance/chromorange

Îl vor convinge ei, acum, pe Putin să lase garda jos? Vor organiza ei un puci pentru a-l înlătura de la putere aşa cum s-a întâmplat în ´64 cu şeful Partidului Comunist, Nikita Hruşciov? Cine îşi imaginează asemenea scenarii e naiv. Pe parcursul a mai bine de un deceniu, Putin şi-a creat propriul sistem de conducere. În posturi-cheie au fost instalaţi oamenii săi, lucru valabil inclusiv în sectorul economic. Politicienii şi oligarhii ştiu că îşi riscă viaţa dacă sunt contra lui Putin sau a apropiaţilor săi.

Liderul de la Kremlin s-a pregătit pentru o confruntare cu occidentul cu mult înaintea anexării peninsulei Crimeea. Printre altele, funcţionarilor de stat li s-a interzis să deţină proprietăţi în străinătate. Astfel, Putin i-a făcut mai puţin vulnerabili în faţa sancţiunilor.

Răspunsul lui Putin

Ar fi posibil ca Vladimir Putin să-şi revizuiască atitudinea faţă de Ucraina din proprie iniţiativă? Cu siguranţă, nu. Şeful Federaţiei Ruse nu va ceda. Propaganda a atins cote maxime: Rusia îşi va păstra influenţa în Ucraina cu orice preţ chiar dacă lucrul acesta ar însemna război în toată regula sau izolarea politico-economică a Rusiei.

GMF Foto Roman Goncharenko
Roman Goncharenko, jurnalist DWImagine: GMF/Roman Goncharenko

Confruntarea cu occidentul este văzută ca o luptă decisivă între bine şi rău. Dacă Putin cedează presiunilor, va trece drept un om slab. Or, în opinia sa, renunţarea ar echivala cu un suicid politic. În următoarea perioadă Putin va fi dur cu Vestul. De exemplu, prin sancţiuni impuse firmelor europene şi americane active în Rusia sau prin sistarea livrărilor de gaz şi petrol. Totodată, Putin ar putea spori ajutorul acordat separatiştilor din Ucraina: mai mulţi mercenari, mai multe arme. Nu e exclusă nici o invazie a trupelor ruse. Desigur, el ar susţine că sunt trupe de menţinere a păcii.

Uniunea Europeană n-a vrut să-l provoace pe Putin tocmai de aceea s-a abţinut de la sancţiuni dure. Cu toate acestea, în contextul doborârii aeronavei de pasageri Malaysia Airlines nu a avut de ales. Câtă vreme Vladimir Putin e la putere, Ucraina nu va avea linişte. Sancţiunile sunt metoda potrivită pentru a determina Rusia să apuce pe un alt drum, însă ar putea dura ani de zile.

Roman Goncharenko este originar din Ucraina. În prezent lucrează ca jurnalist la redacţia europeană a Deutsche Welle.