Mulţi vinovaţi pentru tragedia din Siria

Cifrele sunt înspăimântătoare: peste 210.000 de oameni şi-au pierdut viaţa până acum în războiul din Siria, nu mai puţin de 10.000 dintre victime sunt copii, cei mai mulţi ucişi cu bună ştiinţă. Jumătate din populaţia de 23 de milioane de ţării a luat calea exilului. Circa 10 milioane de sirieni sunt în pragul înfometării, peste 11 milioane au nevoie de acces urgent la apă potabilă, există numeroşi răniţi sau mutilaţi, generaţii întregi vor rămâne traumatizate.

Ce face comunitatea internaţională? Continuă să observe de la distanţă, în timp ce în Siria oamenii sunt ucişi sau alungaţi de acasă. De patru ani. Situaţia se complică. Iar oamenii sunt tot mai afectaţi.

Maşinării de ucis de ambele părţi

Pe lângă regimul dictatorului Baschar al-Assad şi ai săi aliaţi din teheran, Moscova şi Hezbolah-ul libanez, de cealaltă parte a frontului, aşa numitul "Stat Islamic" (IS) şi alte grupuri extremiste sunite, precum Frontul Al-Nusra, s-au transformat în adevărate maşinării de ucis. IS se bazează pe susţinerea financiară venită din Turcia şi din state din zona Golfului şi continuă astfel să masacreze,duşmani şi civili în egală măsură, folosindu-se de mijloacele moderne de comunicare pentru a prezenta grozăviile lumii întregi. Regimul Assad şi ale sale miliţii continuă în paralel să atace brutal populaţia, încărcându-şi conştiinţa cu tot mai multe victime.

Pe bună dreptate, Comisarul ONU prentru Refugiaţi, Antonio Guterres, se referă la "cea mai gravă criză umanitară din timpurile noastre", justificate sunt şi acuzaţiile presei, ale organizaţiilor umanitare şi ale militanţilor pentru drepturile omului privind "eşecul comunităţii internaţionale". Este şecul nostru al tuturor, indiferent dacă trăim în Germania, Rusia, SUA sau Arabia Saudită. Pentru că toţi guvernanţii noştri, care ar putea face ceva - să intermedieze în mod serios sau chiar să intrevină militar - nu fac nimic. Nu fac nimic pentru că au interese ppolitice sau economice proprii în zonă şi pentru că se tem de urmările imprevizibile ale unei intervenţii în orientul Apropiat. Extrem de grav este şi faptul că nici măcar promisiunile privind acordarea de ajutor nu sunt respectate, iar refugiaţii siriani, mai ales cei sosiţi în statele europene sunt respinşi de o parte a populaţiei, pe motiv că ar atenta la bunăstarea economică sau că ar proveni dintr-o "cultură străină".

Ruşinoasă lipsă de acţiune

Nu este greşită ipoteza susţinută de mai mulţi experţi, potrivit cărora, aşa numiţii opozanţi moderaţi sirieni ar fi trebuit susţinuţi cu armament. Poate că atunci conflictul ar fi luat o altă întorsătură - dar nici această variantă nu este sigură. Congrsul Naţional Sirian şi aşa numita Armată Liberă Siriană - ambele din ce în ce mai lipsite de importanţă - nu pot fi puse pe aceaişi treaptă cu crimele în masă comise de regimul Assad şi de SI. Şi nici minţile inteligente moderate, neimplicate politic sau religios, nu sunt îndesjuns susţinute de SUA sau de Europa. Eşecul este şi al lor. Nu au reuşit să îi aducă la un numit comun pe alaviţii şi creştinii din Siria pentru a crea o mişcare de rezistenţă care să instaureze democraţia în Siria.

Al-Assad este "răul mai mic"?

Mulţi dintre opozanţii moderaţi nu au reuşit să se distanţeze la timp de "Statul Islamic", pe care l-au considerat ca aliat tactic împotriva guvernului Al -Assad. Ei au pe conştiinţă menţinerea şi chiar extinderea puterii extremiştilor, întocmai ca şi Al-Assad care a refuzat să îi atace militar pe jihadişti, întrucât aceştia deserveau interesele sale. Cu ajutorul lor, el a obţinut dovezile necsare pentru a-i atrage de partea sa pe alaviţi, creştini şi chiar o parte din suniţi. În plus, pe fundalul crimelor comise de IS, Al-Assad a reuşit chiar să câştige tot mai mult teren în vest, mulţi lideri considerând-l acum ca un rău necesar în lupta împotriva terorismului.

Ce nonsens! Al-Assad nu este cu nimic mai presus de banda de criminali supranumită "Statul Islamic". El este cel care a deschis focul, în urmă cu patru ani, asupra demonstranţilor paşnici, care îşi doreau un stat democrat.

Chiar şi sirienii au eşuat

Nu doar comunitatea internaţională trebuie să îşi asume eşecul. Sirienii înşişi sunt vinovaţi. Mai bine spus, liderii lor politici, sociali şi reprezentanţii diferitelor comunităţi. Cu toţii s-au afundat într-un conflict sângeros, care - profitând şi de evoluţiile din Irak şi de influenţele din zona Golfului, Ankara şi Teheran - a devenit atât de religios, încât este greu de imaginat dacă şi cum sirienii vor mai putea trăi vreodată într-un stat funcţional.

Până în urmă cu patru ani, Siria era o ţară fascinantă, multiculturală - condusă de o dictatură brutală. Această ţară nu mai există. Sirienii înşişi, ajutaţi de aliaţii lor străini, au distrus ţara şi au acceptat ca ai lor copii să crească într-o atmosferă dominată de ură, crime şi violenţă, care nu vor fi uitate generaţii de acum încolo. Iar restul lumii continuă să observe şi atât.

LINK: http://www.dw.de/dw/article/0,,18316848,00.html