Kommentar: Die Welt hat uns lieb

Ne încântă. Noi, Germania şi germanii, suntem cei mai iubiţi din toată lumea. Cel puţin aşa ne asigură Nation Brands Index, sondaj realizat online de Institutul de Cercetare a Pieţei GfK, pe un eşantion de peste 20.000 de persoane din 20 de ţări. Rezultatul este clar: Germania? E foarte bine. Lumea ne iubeşte.

Pentru generaţia din perioada profilică, adică cei care au astăzi 50-55 de ani, rezultatul este suprinzător. Noi, această generaţie de mijloc, am crescut cu un sentiment intrinsec de auto-condamnare. Grozăviile comise de bunicii noştrii ne apăsau greu, noi înşişi nu ne puteam suferi. În raport direct proporţional creştea admiraţia faţă de francezii patrioţi, sau de britanicii diferiţi. Pe atunci nu puteam spune de ce, dar ambele naţiunii ne păreau a fi normale.

Noi nu eram normali. O ţară divizată, cu un trecut înfiorător şi o identitate zdruncinată. Calităţile germane invocate decenii la rând: hărnicia, încrederea, punctualitatea şi ordinea. Pentru care poţi fi apreciat, dar nu iubit. Aveam pur şi simplu un complex de inferioritate. Şi acum constatăm că alţii vor să fie ca noi, ce s-au schimbat vremurile!

Cum am ajuns ceea ce suntem

Cum se explică transformarea? Un puzzle cu multe piese. Cea mai banală este timpul: generaţia făptaşilor germani din perioada Războiului Mondial şi a naţional-socialismului este aproape dispărută. Întocmai ca şi victimele, care au suferit sub ocupaţie sau au fost urmărite. Nimeni nu îi mai întreabă pe germani în străinătate: "Ce făceai pe atunci?". Întâlnirile sunt mai relaxate, mai deschise.

În plus: am analizat în amănunt trecutul. Am avut multe gesturi cu valoare de simbol: începând de la îngenuncherea lui Willy Brandt la Varşovia până la strângerea de mână dintre Helmut Kohl şi Francois Mitterand peste mormintele de la Verdun.

Nu împotrivă, ci alături de vecini!

Cel mai important: de 65 de ani Germania este previzibilă. Nu era de la sine-înţeles, ca după 40 de ani de apartenenţă la blocuri de influenţă diferite, unitatea Germaniei să continue sistematic şi după căderea Zidului Berlinului. Nu ne definim interesele în opoziţie cu ceilalţi şi nici nu pornim de unii singuri la drum. Şi întrucât acest curs ne-a adus o bunăstare greu de imaginat nu cu mult timp în urmă, nu mai există voci serioase, care să ceară o altă strategie.

Toate acestea ne-au relaxat. S-a văzut mai întâi la Campionatul Mondial de Fotbal din 2006 organizat aici, dar şi la sfârşitul săptămânii trecute, o dată cu marcarea a 25 de ani de la Căderea Zidului Berlinului. Putem să ne sărbătorim fără grijă şi fără a stârni cuiva teama că avem alte planuri de prea-mărire.

Există însă şi aşteptări faţă de Germania

Nu, germanii nu se "îmbată" cu ideea că sunt cei mai iubiţi din lume. Nimeni să nu îşi închipuie aşa ceva. Din contră: responsabilitatea dată de performanţele economice şi politice ne cam încurcă. Teama ca în cazul unor decizi clare să fim din nou clasificaţi ca "germanii cei groaznici" se simte încă în rândul politicienilor. Caricaturile din paginile presei străină, în care politicienii germani apar îmbrăcaţi în uniforme naziste, dor încă şi nasc imediat întrebări de genul: "Oare am greşit undeva?"

În urmă cu doar trei ani, fostul ministru de externe polonez, Radoslaw Sikorski, ne făcea un compliment minunat: "Astăzi mă tem mai puţin de puterea Germaniei, decât de lipsa ei de acţiune." O declaraţie venită din partea unui polonez. Un motiv de mândrie, mai puternic chiar decât concluzia celui mai recent sondaj, care ne arată cât suntem de iubiţi.