Comentariu: Juncker - o căinţă târzie

Jean-Claude Juncker porneşte ofensiva - în orice caz, cam prea târziu. A fost o greşeală să nu ia poziţie săptămâna trecută, în faţa acuzaţiilor la adresa politicii fiscale incorecte a Luxemburgului. Acum e decis să intervină. În orice caz, preşedintele CE regretă trucurile prin care marile concerne internaţionale reuşesc să economisească la impozit. Zile la rând, Juncker nu s-a arătat la faţă. A preferat să fie reprezentat de către purtătoarea sa de cuvânt.

Acum, după ce presiunea a crescut considerabil, Comisia Europeană a anunţat, brusc, că doreşte să propună un schimb automat de informaţii privind acordurile fiscale şi crearea unei baze unitare de evaluare. Cu alte cuvinte: la nivel european ar trebui combătut ceea ce Jean-Claude Juncker a clădit, timp de două decenii, în calitate de premier şi ministru de Finanţe al Lumexburgului. Iniţiativa pare a fi o încercare stângace de a face lumea să uite rolul pe care Juncker l-a avut în trecut.

Luxemburg - un paradis fiscal

Abilul politician n-a înţeles multă vreme gravitatea problemei poate pentru că practicile din Marele Ducat îi deveniseră atât de fireşti. Cu ajutorul unui complicat sistem de prevederi fiscale, Luxemburgul a avut grijă ca marile concerne să economisească la impozit miliarde de euro.

Cele două decenii în care a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor şi aproape tot atâţia ani în fruntea Guvernului sunt strâns legate de transformarea ţării într-un paradis fiscal. Străinii avuţi şi firmele active pe plan internaţional care au economisit sume frumuşele de la impozit au făcut ca Luxemburgul să fie ţara cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din UE.

Însă Marele Ducat n-a fost şi nu e un caz izolat în Europa. Marile concerne o duc la fel de bine şi-n Irlanda sau Olanda. Şi toate guvernele au ştiut lucrul acesta. Abia acum câteva zile a fost încheiat un acord privind schimbul de informaţii despre clienţii băncilor. Printre cele aproximativ 50 de state semnatare s-a aflat şi Luxemburgul.

Omul de rând plăteşte pagubele

De fapt, Comisia a iniţiat încă din 2013 o acţiune contra Irlandei, Luxemburgului şi Olandei. Pe atunci era vorba, însă, despre concurenţă, nu despre legalitatea sau ilegalitatea practicilor fiscale din aceste ţări.

Însă tocmai aici e problema, iar preşedintele CE recunoaşte: din punct de vedere legal, e în ordine. Dar sub aspect moral, nu prea!

O ţară europeană care atrage investitori străini cu impozite fără concurenţă, trăieşte pe spezele celor care nu vor sau nu pot fugi de plata integrală a impozitelor. În cele din urmă, cetăţeanul de rând este cel care umple găurile la buget.

Până acum Europa a tolerat această concurenţă neloială care a fost şi apa de la moara celor care doreau să distrugă ideea de unitate europeană. Nu-i de mirare că franţuzoaica Marine le Pen a fost prima care a cerut retragerea lui Juncker. Ea şi tovarăşii săi naţionalişti din întreaga Uniune vor să tragă foloase de pe urma scandalului.

O demisie este puţin probabilă

Cu toate acestea, şeful Comisiei Europene va rămâne în funcţie. De lucrul acesta se ocupă majoritatea susţinătorilor săi din Consiliul statelor membre şi din Parlamentul European. Alegerea sa în fruntea Comisiei a fost un proces extrem de lung şi de complicat. Un nou preşedinte al CE ar însemna reluarea acestui proces.

În plus, retragerea sa ar putea întări impresia că elita europeană a dat greş. Pe fondul sentimentelor anti-europene care se tot înmulţesc, la prezentarea noii Comisii, Juncker a vorbit despre "ultima şansă a Europei". Pesemne că i-a fost limpede care e miza. Singurul lucru pe care l-a subestimat pare să fi fost întrebarea: ce va însemna pentru el personal dacă această "ultimă şansă" va fi folosită sau nu?

Tot ce putem să sperăm este că recentul scandal l-a trezit la realitate. Şi că marile concerne nu vor mai fi răsfăţate de-acum încolo. Dacă le va pune la plată aşa cum plăteşte şi restul lumii, cu siguranţă Juncker va avea parte de sprijinul întregii opinii publice.