Ideologie sau pragmatism?

Preşedintele Barack Obama şi colegul său cubanez Raúl Castro se vor întâlni în Panama, vor discuta, îşi vor da mâna. Momentul este planificat ca punct festiv al întrunirii şi fie şi numai din acest motiv, summitul este unul "istoric". Relaţiile diplomatice dintre Cuba şi SUAau fost întrerupte în 1961, anul ridicării Zidului în Germania. Un an mai târziu, Cuba era exclusă din Organizaţia Statelor Americane. Revenirea Cubei comuniste în OAS, fără nici un fel de concesie, în perspectiva renunţării la embargoul economci american, este o victorie ideologică. Sau Sau o dovadă de pragmatism din partea unui preşedinte al SUA, care, pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit a fost nevoit să învingă o serie de ideologi din Congres.

Politica apropierii este logică

Obama şi-a dat seama, că cei peste 50 de ani de embargou nu au adus nici o îmbunătăţire în Cuba ci mai degrabă au afectat imaginea SUA în America Latină. În plus, implicarea tot mai puternică a Chinei şi Rusiei în regiune au crescut influenţa acestora în zonă. Pe acest fundal, noua politică de apropiere a administraţiei Obama este logică, cu atât mai mult cu cât decăderea economică a Venezuelei nu mai este pentru nimeni un secret. Statul care, sub conducerea unui guvern populist de stânga a devenit cel mai de succes critic al SUA în america Latină nu îşi mai poate permite o "petro-diplomatie"(diplomaţie petrolieră). Astfel încât Cuba este nevoită să caut noi creditori - închizând astfel cercul pragmatismului, care nu este străin nici comuniştilor cubanezi.

Armonia summitului părea a fi ameninţată tocmai de Venezuela. Recentele sancţiuni impuse de Washington împotriva a şapte funcţionari venezueleni nu sunt demne de semnalat, dar deajuns pentru preşedintele Manduro, care a pornit o campanie de propagandă, pe care vrea să o continue şi în Panama. Nu are sens să speculăm pe marginea motivelor - probabil ţinând de politica internă - care l-au făcut pe Obama să impună sancţiunile. Clar ese că în ultimele zile, încercările lui de apropiere retorică au fost tot mai vizibile. Preşedintele american are nevoie de succes la acest summit. Succesul este dorit şi de majoritatea şefilor de stat, participanţi la reuniune ( care se tem în egală măsură de un conflict cu SUA, ca şi de criticarea politicii interne din Venezuela). Şansele sunt aşadar bune.

Guvernul cubanez se profilează de pe acum ca fiind învingătorul summitului, deşi nu a făcut nici un fel de concesii în privinţa respectării drepturilor omului. Un motiv în plus de îngrijorare pentru Opoziţia cubaneză şi pentru cei din exil, ca şi pentru liderii de la Washington. Şi totuşi există speranţa, ca pe termen lung cubanezii să devină învingători. În această vară, se împlinesc 40 de ani de la semnarea Acordului de la Helsinki. Merită să aruncăm o privire pe discuţiile de atunci: criticii Acordului considerau că documentul reprezintă un succes unilateral al Răsăritului, care se angaja doar formal să respecte drepturile omului, dar beneficia în schimb de avantaje economice. Îmi doresc acum ca istoria să dea din nou câştig de cauză pragmatismului, învingând astfel ideologii ambelor tabere.

Câştig şi pentru OAS

Alegerea între ideologie şi pragmatism va marca viitorul Organizaţiei Statelor Americane. Alături de Cuba, va continua să funcţioneze ca o reală organizaţie panamericană, care se ocupă intens de schimburi paşnice, din Alaska şi până în Ţara de Foc. Eternele (şi justificatele) acuzaţii de hegemonie la adresa SUA ar putea lua sfârşit, dacă atât nordul american cât şi sudul ar acorda mai puţină importană diferenţelor ideologice. Problemele şi provocările, abordate fără a ţine cont de graniţe sunt destule - de la droguri şi trafic de persoane, la problemele sociale şi educaţionale până la o politică energetică şi a resurselor comună.

LINK: http://www.dw.de/dw/article/0,,18372610,00.html