Comentariu: Conducere nouă, probleme vechi

Secretarul general al NATO este mai mult secretar decât general. Această descriere a postului a fost valabilă în timpul mandatului lui Anders Fogh Rassmusen şi rămâne valabilă şi în cazul succesorului său din Norvegia, fostul premier Jens Stoltenberg. Secretarul general al NATO nu poate face nimic dacă nu există voinţă politică din partea statelor membre. Apoi, în NATO nu se mişcă nimic fără aprobarea SUA. De aceea, Rasmussen a avut în continuu consultări cu preşedintele SUA, Barack Obama, şi cu comandantul suprem al trupelor NATO din Europa. Şi acesta, prin tradiţie, un general american. Iar Stoltenberg nu va proceda altfel.

Norvegianul, un personaj mai degrabă taciturn, va avea de rezolvat trei lucruri la vârful alianţei: Va trebui să reaşeze pe noi baze relaţiile cu Rusia şi să reacţioneze la noile ameninţări apărute în Europa. Alianţa trebuie să-şi sporească semnificativ cheltuielile de înarmare şi să-şi amelioreze capacităţile de apărare a teritoriului în Europa. În fine, misiunea din Afganistan trebuie transformată într-o misiune de consiliere şi instruire, în aşa fel încât ţara, dependentă financiar de occident, să nu se afunde în haos.

La finalul mandatului său, Anders Fogh Rasmussen a fost surprins de anexarea, de către Rusia, a Crimeei şi de evidenta imixtiune a Rusiei în situaţia din estul Ucrainei. NATO îşi vede pentru prima dată ameninţate, de la încetarea Războiului Rece, o serie de state membre. Dintr-o dată a redevenit actuală chestiunea capacităţii comune de apărare, şi la acest capitol se impun îmbunătăţiri. Formarea urgentă a unei trupe de reacţie rapidă, de felul celei decise în urmă cu patru săptămâni la reuniunea din Ţara Galilor, nu poate fi în acest context decât un prim pas.

Raporturile bune cu Rusia nu pot dăuna

Noul secretar general Stoltenberg trebuie cu precădere să convingă statele membre NATO asupra necesităţii unei contribuţii cu trupe şi armament la formarea forţei de reacţie rapidă. În context, recunoaşterea, de către şefa resortului Apărare din cabinetul german, a incapacităţii Bundeswehr de a-şi onora obligaţiile ce-i revin în interiorul alianţei, nu constituie un bun început.

Jens Stoltenberg a rezolvat cu succes un conflict frontalier cu Rusia în timpul mandatului său de premier al Norvegiei. Se spune de altfel că ar avea relaţii mai bune cu puterea de la Moscova decât predecesorul său Rasmussen. Să fie asta de ajuns pentru soluţionarea conflictului din Ucraina? În orice caz nu poate dăuna. Sigur este doar că Stoltenberg nu va putea reconstrui de unul singur parteneriatul strategic NATO-Rusia, denunţat de Moscova, fiindcă asta depinde în cea mai mare măsură de Kremlin, adică de preşedintele Vladimir Putin.

NATO va căuta în anii ce vin să-şi extindă scutul anti-rachetă în Europa. Asta nu va provoca, desigur, entuziasm în Rusia, dar Stoltenberg va avea obligaţia, în calitate de diplomat-şef al alianţei, să justifice această intenţie.

Mai mulţi bani pentru NATO

Nu va fi uşor pentru social-democratul norvegian să-i convingă pe aliaţii europeni să aloce apărării un buget mai mare, deşi s-a stabilit la reuniunea din Ţara Galilor că acesta trebuie să însumeze două procente din PIB. Germania nu are probabil de gând să se achite de această obligaţie şi nici alţi numeroşi aliaţi europeni. Economiile făcute de europeni la apărare au tot fost de altfel condamnate în ultimii ani de Rasmussen şi de SUA, pe un ton din ce în ce mai ridicat. Dar fără efect.

În Europa tendinţa este, cu câteva excepţii, de reducere a cheltuielilor militare. Şi asta într-o perioadă în care SUA nu numai că sunt silite să facă economii în domeniu, dar se concentrează tot mai mult asupra evoluţiilor din spaţiul Asia-Pacific. În aceste împrejurări, la care se adaugă relaţiile tensionate cu Rusia, europenii trebuie să realizeze că lucrurile nu pot continua aşa.

Afganistan, Irak, Libia, Siria, "Statul Islamic", dar mai ales noua ameninţare reprezentată de Rusia - acestea nu sunt doar războaie şi conflicte ale lui George W Bush sau Barack Obama. Ele îi privesc şi pe toţi europenii, indiferent că-şi dau seama sau nu. Marea Britanie şi Franţa alocă încă bani suficienţi apărării, dar Germania nu. Aceasta va fi principala sarcină a lui Stoltenberg: s-o convingă pe Angela Merkel să investească mai mult în apărare. Stoltenberg nu poate da ordine, că nu e general, dar poate să încerce să fie cât mai convingător. În calitatea sa de secretar.