Comentariu: Ce a adus nou Conferinţa Mondială pentru Alimentaţie?
21 noiembrie 2014
40 la sută din locuitorii acestei planete suferă de foame sau sunt malnutriţi. Această scandaloasă, monstruoasă problemă cu care se confruntă omenirea trebuie în sfârşit rezolvată. Toţi participanţii la conferinţa de la Roma au fost rapid de acord cu asta. În principiu, consens există şi cu privire la cauzele foametei şi la metodele de îndiguire a acesteia. Numai voinţa pentru acţiuni politice şi economice în acest sens lipseşte, atât în statele industrializate cât şi în ţările din Europa şi Asia de Sud-Est, unde foametea este la ea acasă.
La 22 de ani de la prima Conferinţă Mondială pentru Alimentaţie, tema foametei a revenit în sfârşit pe ordinea de zi. Dar de ce a fost nevoie de atâta timp? Copii suferind de foame, femei malnutrite şi cei cu boli cronice provocate de lipsa alimentelor ar trebui plasaţi în fiecare an în fruntea ordinei de zi. Multe state participante nu au trimis decât ambasadori sau locţiitori la conferinţă, care şi-au rostit unul după altul discursurile, fiecare cu o lungime de maximum cinci minute. Voinţa reală de a schimba ceva parcă se manifestă altfel.
Totuşi, s-a adoptat un plan de acţiune în 60 de puncte. Tot e ceva. Participanţii îşi propun astfel să-i sprijine pe micii fermieri, să încheie acorduri comerciale echitabile, să asigure accesul populaţiei la asistenţă medicală, apă potabilă, educaţie şi cultură. Planul de acţiune nu este însă dotat cu un calendar de aplicare. Iar despre mecanisme de control nici nu mai încape vorba. Dacă un guvern sau altul nu respectă prevederile planului de acţiune, el nu riscă niciun fel de consecinţe. Deciziile luate acum la Roma ar putea fi incluse de ONU în noua listă a obiectivelor de dezvoltare, care va fi elaborată până în 2015. Apoi, se va putea proclama în intervalul 2015-2025 deceniul de combatere a foametei. Numeroase agenţii, instituţii şi conferinţe poartă consfătuiri, scriu documente şi coordonează acţiuni. Câteodată îşi pun şi singure beţe în roate, a afirmat la Roma Crucea Roşie.
Paşii făcuţi pentru combaterea foametei sunt foarte mici. Dar asta are legătură şi cu complexitatea catastrofei permanente care afectează atâtea domenii din sferele politică, economică şi socială. Numai agricultura de subzistenţă nu va putea sătura masele de oameni săraci. Cei care suferă de foame au nevoie de un venit pentru a-şi cumpăra de mâncare. Ce şanse au ei în acest sens, dat fiind că trăiesc în societăţi care nu pot oferi locuri de muncă nici tuturor celor sănătoşi şi în putere? Apoi, transformările climatice, războaiele civile şi conflictele etnice vin adesea să spulbere şi firavul progres obţinut.
În urma conferinţei de la Roma este clar că nu va exista un mare plan global de eliminare a foametei. Ce rămâne sunt doar proiecte concrete la nivel local şi regional. Şi nădejdea că guvernele vor realiza într-o zi că este inacceptabilă foametea în ţările lor, mai ales că acest flagel constituie o ameninţare la adresa dezvoltării economice şi stabilităţii politice.
Un paradox: foamete şi obezitate concomitent
Ţările bogate din nord şi ţările emergente nu au de altfel de ce să arate cu degetul spre ţările în curs de dezvoltare. Şi ele se confruntă cu o severă problemă de alimentaţie. Mai precis cu o avalanşă de grăsime. 500 de milioane de oameni care trăiesc acolo unde există bunăstare sunt deja supraponderali, în mare parte la modul grotesc. Copiii şi adolescenţii prea graşi devin o povară pentru societate, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În unele ţări, cum ar fi Emiratele Arabe Unite, mai bine de 50 la sută din adulţi sunt supraponderali. Iar unele ţări emergente cum ar fi Panama se luptă în proporţii egale atât cu foametea cât şi cu obezitatea în rândul populaţiei. Şi în SUA şi UE oamenii se îneacă în grăsimi, zahăr şi sare. Pe de-o parte oamenii flămânzesc, iar pe de alta se îndoapă până se îmbolnăvesc. Sistemul pare să fi scăpat cu totul de sub control.