Cod roşu de traseism politic

Însă proporţiile pe care le-a atins migraţia politică în rîndul parlamentarilor în actualul mandat (2008-2012) sînt fără precedent. Nu mai puţin de 80 de parlamentari au trecut de la un partid la altul în ultimii patru ani, ceea ce reprezintă 20% din componenţa legislativului. Unii dintre aceştia au schimbat în actualul mandat chiar şi cîte patru partide, de la stînga la dreapta şi viceversa.

Primul val de migraţii politice s-a petrecut în primăvara lui 2010, cînd mai mulţi parlamentari PSD au plecat din partid şi au format UNPR, instalîndu-se în felul acesta din nou în barca Puterii, în care mai fuseseră în perioada nefericită în care PDL a guvernat împreună cu PSD. Această schimbare de macaz nu le-a adus decît beneficii "progresiştilor", cel mai substanţial fiind desigur primirea unor portofolii în guvern şi a mai multor funcţii în instituţii de stat, companii naţionale etc. Aici ar mai fi de remarcat şi faptul că după demisia "în bloc" a Guvernului Boc, noul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu a fost practic obligat să păstreze în echipa sa miniştrii UNPR, ca de altfel şi pe cei ai UDMR. Morala e că doar miniştrii PDL din cabinetul Boc ar fi guvernat prost sau, cum s-a mai spus, "s-au uzat în actul guvernării", nu şi cei ai UNPR şi UDMR.

Al doilea val de migraţii politice se petrece începînd de vreo lună încoace. Pînă acum, 12 parlamentari PDL au părăsit partidul transferîndu-se cei mai mulţi la PNL, dar şi la PSD. Motivaţiile pe care fiecare le-a adus sînt hilare şi nici nu merită pomenite. Ar fi de remarcat doar faptul că de data aceasta migraţiile nu mai sînt puse la zid de către liderii USL, ci sînt bine primite. Desigur că negocierile dintre fugarii din PDL şi liderii USL se poartă de mai multă vreme, preţul fiecărui transfug fiind bine stabilit.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat în urmă cu cîteva zile referindu-se la migraţia democrat-liberalilor către partidul pe care îl conduce: "Noi am deschis porţile pentru oameni despre care credem că pot să aducă un beneficiu electoral şi cu care credem că pe mai departe putem fi colegi, cu care sîntem compatibili şi din punct de vedere doctrinar." La rîndul său, fostul ministru al Transporturilor şi vicepreşedinte PDL Anca Boagiu a afirmat la un post de televiziune: "Nu cred că sînt plecări doctrinare, cred că sînt plecări care ascund în spate interese personale. E o goană după putere. Opoziţia are nevoie de unii pentru a trece moţiunea, dar nu vor avea succes."

Puse faţă în faţă, cele două declaraţii pot fi judecate de orice cetăţean de bună credinţă. Cum de s-au trezit transfugii din PDL tocmai acum, după patru ani în care au fost la putere, că doctrina democrat-liberală nu-i mai încape şi că abia Partidul Naţional Liberal, parte a USL, le oferă hainele pe măsură? E desigur o întrebare retorică.

Există politicieni, şi nu puţini, care sînt incapabili să activeze în opoziţie. Pentru ei, fotoliul puterii a devenit un viciu pe care îl confundă cu politica. Acest viciu a generat şi acum şi va mai genera, periodic, codul roşu de traseism politic.