1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Coşmarul sirian şi Comunitatea Internaţională

Peter Janku13 mai 2013

Coşmarul războiului civil sirian nu-i mai chinuieşte de mult doar pe sirieni. S-a abătut cu violenţă asupra vecinilor, asupra puterii regionale Turcia, afectând direct, prin ea, alianţa din care face parte România.

https://p.dw.com/p/18WoU
O scenă a devastărilor iscate sâmbătă de atentatele cu bombă la Reyhanli, în Turcia
O scenă a devastărilor iscate sâmbătă de atentatele cu bombă la Reyhanli, în TurciaImagine: Reuters

Ce-i de făcut? În vest nu pare nimeni să ştie cu exactitate. Dilema e cu atât mai greu de tranşat cu cât în cauză nu e doar înlăturarea uneia din cele mai sângeroase tiranii din cele care au martirizat de-a lungul veacurilor lumea arabă, ci şi dorinţa legitimă a occidentului de a nu-i finanţa şi înarma pe teroriştii islamişti.

Cu zeci de victime omeneşti şi rănirea altor zeci de persoane s-au soldat exploziile celor două automobile capcană detonate sâmbătă în Turcia de terorişti. Cei 9 suspecţi arestaţi de autorităţile turceşti imediat după atentate s-ar fi aflat, conform ministerului turc de interne, în slujba regimului de la Damasc şi şi-ar fi recunoscut, parţial, vinovăţia.

E posibil ca autorităţile de la Ankara să-şi fi repurtat rapidul succes, dacă e unul autentic, graţie camerelor de luat vederi care împânzesc ţara, după cum nota luni, nu fără accente critice, ziarul de stânga german, Frankurter Rundschau. Întrebarea e însă alta. Cum oare trebuie reacţionat la asemenea atacuri pe cât de criminale, pe atât de laşe?

E clar că atât zecile de civili ucişi sâmbătă în Turcia cât şi oamenii omorâţi +n aceiaşi ţară, în octombrie trecut, de explozia unui obuz sirian, sunt victime ale gravului eşec al Consiliului de Securitate al organizaţiei mondiale. Care n-a reuşit într-un răstimp de doi ani să pună capăt unui măcel tot mai amplu şi mai crud.

Din egoism politic, din raţiuni de interes tactic şi strategic, Rusia şi China comunistă s-au opus constant unor demersuri internaţionale viguroase care să înlăture de la putere dictatura şi să instaureze la Damasc un regim şi democratic şi stabil.

Între timp, conflictul sirian ameninţă să afecteze şi delicatul echilibru la frontiera israeliano-libaneză. Iar în rândul rebelilor sirieni, islamiştii infiltraţi au dobândit forţe ce n-ar trebui subestimate. A restabili securitatea regională şi a-i împiedica pe extremişti să pună mâna pe putere după înlăturarea regimului Assad ar putea fi o misiune frizând imposibilul.

În confuzia şi neajutorarea ei cronică, Uniunea Europeană a reacţionat mai nou hotărând să sporească ajutoarele umanitare acordate populaţiei siriene şi refugiaţilor ei din ţările învecinate. Pentru hrană, apă, locuinţe  şi instalaţii sanitare civilii sirieni afectaţi de războiul civil ar urma să primească de la europeni 265 de milioane de euro, cu 65 de milioane mai mult decât cele 200 de milioane alocate iniţial.

Or, nici chiar în ceea ce ar fi trebuit să fie „Primăvara Arabă” nu se face primăvară cu o floare. Asistenţa în  valoare de sute de milioane de euro este utilă, dar nu ajută suficient câtă vreme continuă masacrele.

Spre a le opri ar urma să se realizeze o înţelegere ruso-anglo-saxonă. Premierul britanic David Cameron, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu oficialii ruşi, a ajuns la Washington unde va  aborda nu doar chestiunea edificării unei zone a liberului schimb americano-europeană, ci şi, desigur, dezastrul sirian.

„Există o puternică unitate americano-britanică în vederea ajutorării rebelilor sirieni”, a spus Cameron, adăugând că la Londra şi la Washington s-a înţeles, totuşi,  „că ar fi mult mai bine dacă s-ar obţine o tranziţie politică (în Siria) prin intermediul unui angajament comun al Americii, Rusiei, Marii Britanii, Franţei şi altor puteri”…

Cameron a declarat că susţine propusa conferinţă siriană anunţată săptămâna trecută de şefii diplomaţiei americană şi rusă. Multor observatori li se pare evident că această conferinţa ar putea întrupa ultima şansă a unei rezoluţii cât de cât acceptabile a litigiului sirian, care a intrat, iată, în cel de-al treilea an şi a făcut, până în prezent, zeci de mii de victime.

În mod vădit, cheia soluţionării conflictului e la Moscova, devreme ce, bântuită aprig de trauma conflictelor din ultimul deceniu şi jumătate, America lui Obama nu e dispusă să intervină unilateral.  Dar a înţeles oare Putin cu adevărat că e şi în interes rusesc să se pună pretutindeni umărul la edificarea în Siria a unui regim paşnic, pluralist şi democratic?

Greu de crezut. Motiv pentru care scepticismul rămâne de rigoare şi în privinţa proiectatei conferinţe internaţionale. În fapt, realiste ar fi estimările cele mai pesimiste. Fiindcă într-o fază în care occidentul, obosit de războaiele de uzură purtate din 2001 încoace în Orientul Mijlociu, a devenit extrem de retractil, pare imposibil ca stabilitatea, pluralismul şi idealurile democratice să se impună într-o lume, pentru ele, dintotdeauna, străină…