1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine a doborât avionul de pasageri MH17?

DW, dpa, rtre, afp, Medana Weident19 iulie 2014

Răspunsul la această întrebare se va mai lăsa aşteptat dacă echipele de observatori nu au liberă trecere la locul incidentului din estul Ucrainei.

https://p.dw.com/p/1CfUs
Imagine: picture-alliance/dpa

După tragicul incident, occidentul apelează insistent la părţile beligerante să permită investigarea cazului şi să aducă armele la tăcere. Germania, Franţa şi Polonia au cerut închierea de urgenţă a unui armistiţiu, aşa cum a făcut-o anterior şi Consiliul de Securitate al ONU. Doar dacă armata ucraineană şi rebelii vor pune capăt luptelor, vor fi posibile investigaţiile la locul în care s-a prăbuşit avionul cu 298 de persoane la bord, au precizat miniştri de Externe ai aşa-numitei Trilaterale de Weimar - Frank-Walter Steinmeier, Laurent Fabius şi Radoslav Sikorski - într-o declaraţie comună dată publicităţii noaptea trecută.

Dacă se va dovedi că aparatul malaezian de zbor a fost într-adevăr doborât, aşa cum se bănuieşte, atunci făptaşii vor trebui traşi la răspundere, s-a mai arătat în acest comunicat.

După preşedintele SUA, Barack Obama, şi cancelara Germaniei, Angela Merkel, a solicitat şi preşedintele Chinei, Xi Jinping, anchetarea incidentului de o echipă independentă. Adevărul trebuie să iasă cât de repede la lumină a spus acesta din urmă într-o declaraţie publicată pe internet.

Şeful Casei Albe a purtat o convorbire telefonică, imediat după prăbuişirea avionului malaezian, cu şefa executivului din Berlin şi a luat contact cu premierul britanic, David Cameron, cu cel al Poloniei, Donald Tusk, precum şi cu primul ministru al Australiei, Tony Abbott. Cu Angela Merkel, Obama s-a consultat şi pe tema adoptării de noi sancţiuni la adresa Moscovei.

Observatorii nu se pot mişca liber

Toţi cei 283 de pasageri precum şi cei 15 membri ai echipajului avionului de tip Boeing al companiei Malaysia Airlines şi-au peirdut viaţa joi seara. Între aceştia se numără 193 de olandezi, potrivit celor mai recente informaţii date publicităţii de Ministerul de Externe de la Haga sâmbătă, 28 de australieni şi aptru germani. O purtătoare de cuvânt a OSCE a precizat că echipa de observatori sosită la faţa locului a fost împiedicată să se mişte liber. Astăzi urmează a-şi începe investigaţiile şi o comisie din Malaezia, condusă de ministrul malaezian al Transporturilor, Liow Tiong Lai.

Printre victrime s-au aflat şi cel puţin şase delegaţi care urmeau să participe la conferinţa internaţională de la Melbourne, consacrată combaterii SIDA. Câţi dintre pasageri aveau acelaşi scop nu se ştie încă precis, presa vorbeşte de aprox. 100 de persoane - cunoscuţi cercetători în domeniu, între care Joep Lange din Olanda, reprezentanţi ai diferitelor organizaţii anti-SIDA, precum şi un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Să i se retragă lui Putin invitaţia ?

Australia a ameninţat, indirect, că i-ar putea retrage lui Putin invitaţia de a participa la summitul G20 pe care-l va găzdui, după cum a reieşit din declaraţiile făcute presei de premierul Tony Abbott. În Australia, ca dealtfel şi în Olanda, au fost arborate pretutindeni, drapelurile în bernă, în amintirea numeroaselor victime.

"Nu a fost accident"

Preşedintele SUA, Barack Obama, a formulat, ceea ce e fapt gândesc şi alţii, făcând Rusia co-responsabilă pentru acest tragic incident. "Nu a fost accident. Totul s-a întâmplat datorită sprijinului rusesc" a spus Obama. Fără acest sprijin acţiunile separatiştilor pro-ruşi "n-ar funcţiona, aşa cum funcţionează". E drept, a adăugat şeful Casei Albe, că nu trebuie trase concluzii pripite. Guvernul de la Moscova a respins toate acuzaţiile, făcând conducerea ucraineană responsabilă pentru cele petecute.

Potrivit experţilor americani, Boeing-ul, aflat la o înălţime de 10.000 de metri, n-ar fi putut fi doborât decât de o armă foarte complexă. Sistemul sovietic Buk, elaborat în anii '80 poate atinge şi o ţintă aflată la o înălţime de până la 25.000 de metri.

Şi după prăbuşirea avionului în estul Ucrainei, unităţile guvernamentale şi separatiştii pro-ruşi şi-au continuat luptele cu intensitate. Armata a reuşit să cucerească sud-estul oraşului Lugansk, după cum a anunţat, marţi la Kiev, ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Geletej.