Ceremoniile realității – tot cerșind din poartă-n poartă

Romii sînt de douăzeci și patru de ani o masă de manevră electorală pentru politicieni. Primul care a colectat din abundență voturile lor, nenumărate dintre ele analfabete, exprimate în orb, a fost Iliescu Ion, folosindu-se de stratagema unei legi drept cadou electoral, anume aceea prin care romilor le-a fost restituită o parte din aurul confiscat de comuniști, aflat în tezaurul Băncii Naționale.

Discriminarea generală, engros a romilor, politic și social, este o realitate la care cei mai mulți participăm, ceilalți „mulțumindu-ne“să o recunoaștem tacit. Îi scot din discuție pe naționaliștii justițiari care, contrar aparențelor ce nu-i mai consemnează în partide extremiste de genul muribundului PRM, nu sînt puțini.

Dinspre nivelul politic, discriminarea romilor nu a fost exprimată de-a lungul anilor prin lege, ci prin absența legii, prin amînarea tacită a elaborării acelor norme care, ținînd cont de valorile și tradițiile etniei, dar și de incultura și lipsa de educație a marii majorități, să-i determine pe romi să se integreze în societate: să aibă posibilități reale și realiste de a se educa, de a munci, de a se civiliza.

În locul programelor de integrare li s-au oferit promisiuni demagogice, dinspre toate guvernările. În locul unor slujbe, cu facilități măcar de început pentru angajatori, li s-au dat și li se dau în continuare ajutoare sociale de subzistență - o politică vicioasă, perversă, care nu face decît să-i abrutizeze și să-i încurajeze pe foarte mulți în „proastele obiceiuri“, de la cerșit la furt, jaf etc.

Politic, așadar, de romi s-au folosit din plin Iliescu și FSN-ul (nume hîtru de tranziție CPUN) încă de la acapararea puterii.

Întrebări: Nu cumva și pentru? Nu cumva am văzut cam mulți romi, pe atunci țigani, „implicați“ în revoluția lui Iliescu, de la spartul vitrinelor, la transmiterea din gură-n gură a zvonurilor, diversiunilor și, mai departe, pînă la localizarea „cuiburilor de mitralieră ale teroriștilor care trăgeau din toate pozițiile“? În fine, „Dosarele Revoluției“, instrumentate de procurori, în stare de levitație acum, consemnează cumva și rolul țiganilor în instaurarea „democrației originale“, altfel spus în înscăunarea lui Iliescu și înfeudarea FSN-ului? Răspunsurile la aceste întrebări conduc, toate, la manipularea politică postcomunistă a romilor.

Dar nu este o noutate privitor la această etnie, ce a avut un destin nenorocit, cu episoade tragice de-a lungul istoriei. Mă opresc acum doar la instaurarea comunismului. Pe de o parte, comuniștii s-au folosit de romi (pe unii i-au făcut activiști, ofițeri de securitate, gardieni sau chiar șefi la pușcăriile politice) ca instrumente ale terorii, pe de altă parte romii au fost între primii cobai ai lungului drum către hidoșenia „omului nou“, specie rezistentă, care trăiește și în zilele noastre și va mai trăi.

Citez dintr-un document oficial un paragraf relevant privitor la politica de uniformizare socială a romilor aplicată de comuniști:

„Regimul comunist a trecut, încă din 1948, la o politică forţată de sedentarizare a ţiganilor nomazi. În luna aprilie s-a declanşat o vastă operaţiune de identificare a şatrelor de ţigani şi de înregistrare la Birourile de evidenţa populaţiei. A fost o operaţiune dificilă şi de lungă durată, care presupunea întocmirea actelor de identitate pentru fiecare persoană şi atribuirea unor nume uzuale româneşti. Sub acest ultim aspect, acţiunea aproape că a <<revoluţionat>> comunitatea ţiganilor, majoritatea neavând decât un singur nume (prenumele), şi nu de puţine ori chiar cu conotaţii vulgare, pornografice, antisociale. Această acţiune a continuat şi în anii regimului Ceauşescu, ţiganii considerându-se de atunci drept victime ale politicii oficiale de omogenizare etnică. Sub pretextul modelului omului nou, socialist, s-a încercat şi în cazul lor aplicarea conceptului de uniformizare socială, care justifica astfel politica de asimilare forţată dusă de regimul comunist.“ (Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, decembrie 2006)

Despre „foloasele necuvenite“de pe urma romilor ale puterii politice postiliesciene, dar și ale căpeteniilor etniei, într-un articol viitor.