Cei trei şobolani morţi din arsenalul opoziţiei

Politica românească are o lungă tradiţie a opoziţiei sarcastice, lipsite de orice concesie raţională. La 1923, după ce liberalii au propus proiectul de Constituţie, opoziţia alcătuită din Partidul Naţional al lui Iuliu Maniu şi Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache, la care se raliase şi Pan Halippa, reprezentându-i pe basarabeni, au contestat competenţa Parlamentului de atunci de a adopta o nouă constituţie, argumentând că nu alcătuieşte o reprezentare reală a poporului (v. Eleodor Focşeneanu). Contestaţia luase tonuri dintre cele mai stridente. Ţărăniştii aduseseră la întrunirile lor trei şobolani morţi pe care îi prezentau mulţimii ca avertisment pentru ce ar putea păţi fraţii Brătianu.

Astăzi ar părea greu de imaginat, dar nici astăzi nu există mai multă disponibilitate pentru colaborare. Eurodeputatul Cristian Preda, de pildă, a declarat în plenul adunării că majoritatea de la Bucureşti a iniţiat procesul de revizuire a Constituţiei „pentru a consacra o ambiţie personală”. Întregul proces ar fi iremediabil viciat: „Elaborare secretă, revizuire orientată de un interes strict personal, vot în mare viteză: procesul constituţional din România e contrar principiilor statului de drept.” Nu lipsesc decât şobolanii morţi pentru o completă reeditare a unei opoziţii absolutiste.

Întregul partid a adoptat de altfel acelaşi mesaj. În cuprinsul unei dezbateri organizate de Forumul Constituţional, la care au participat şi fostul ministru de justiţie din Germania, social-democrata Herta Däubler-Gmelin şi ambasadorul Andreas von Mettenheim, PDL a trimis doar o tânără debutantă care a expus sumar teza, potrivit căreia procesul de revizuire ar fi ilegal. În esenţă, opoziţia refuză complet dezbaterea, căci un reputat jurist ca Valeriu Stoica, de pildă, a ţinut să precizeze că participă strict în nume personal.

Tactica aceasta a delegitimării totale nu este însă deloc cea mai bună, căci există o mulţime de lucruri care pretind să fie discutate din toate punctele de vedere, dar care în absenţa unei critici de bună credinţă vor rămâne neîndreptate. Speră oare opozanţii ca, prin diferite tactici legale, să blocheze procesul revizurii? Este posibil, dar ar fi neproductiv. Toată lumea de la stânga la dreapta admite nevoia stringentă a unor revizuiri, dacă nu chiar a unei Constituţii rescrise în întregul ei. Aşadar, ar fi în interesul general ca opoziţia să intre în dezbatere şi să lupte cu toată energia pentru punctele ei de vedere. Lăsînd la o parte monocameralismul care nu este câtuşi de puţin o convingere politică, ci mai mult o pârghie tactică în mâna preşedintelui, toate celelalte subiecte sunt suficient de calme. Nu există cu adevărat viziuni diferite asupra societăţii, nu există în România un „război religios”, care să ridice întrebări cu privire la calitatea democratică a revizuirii.

De fapt, dacă e să ne întoarcem la anul 1923, pe atunci ardelenii şi basarabenii aveau motive mult mai serioase să se opună, căci Constituţia liberală consacra un centralism care contrazicea întrucâtva spiritul Declaraţiei de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918. Reprezentanţii politici ai provinciilor veneau cu o viziune diferită asupra organizării statale, de care nu se ţinuse cont. Democat liberalii, în schimb, nu au astăzi nicio viziune, singura deosebire fiind aceea privitoare la raporturile dintre preşedinte şi premier. Unii dau mai multă putere preşedintelui, alţii mai multă putere premierului. Este neesenţial şi nu merită atâta înverşunare. De fapt, deosebirea aceasta arată cât de mică e miza înfruntărilor politice din România.

Pe de altă parte, dacă e să dăm la o parte zgura acestei forme de opoziţie, descoperim că în foarte multe privinţe juriştii competenţi din cele două tabere au opinii comune, chiar surprinzător de asemănătoare. De exemplu, toată lumea este de acord că noua Constituţie ar trebui să aibă în vedere garanţii mai bune pentru neutralitatea viitoarei Curţi Constituţionale. De asemenea, am remarcat acordul larg privitor la competenţele Curţii şi la menţinerea sa ca putere între puteri. Sunt premise bune, dar care sunt din păcate ignorate cu totul.