1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce poate şi ce nu poate face preşedintele

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti29 septembrie 2014

Candidatul ACL, Klaus Iohannis: “Nu voi avea nicio acţiune la limita Constituţiei pentru a provoca o schimbare de guvern”.

https://p.dw.com/p/1DNA6
Imagine: picture-alliance/dpa

Candidatul ACL la preşedinţia României, Klaus Iohannis, a răspuns la una dintre cele mai importante şi delicate întrebări privind exercitarea mandatului prezidenţial. Într-un interviu acordat platformei Ziare.com, el a explicat că exclude în mod categoric implicarea preşedintelui în schimbarea majorităţii parlamentare şi că îşi concepe rolul, în cazul în care va câştiga alegerile, ca fiind deasupra jocului partizan. El a admis că, subiectiv vorbind, îşi doreşte ca ţara să fie guvernată de Partidul Naţional Liberal („partidul care va rezulta din fuziunea dintre PNL şi PDL”), dar că numai parlamentul ar putea provoca o schimbare.

Nu ignorăm faptul că preşedintele Traian Băsescu ar putea pretinde şi el că în 2009 majoritatea politică a fost schimbată în parlament, atâta doar că se ştie că se lucra în mod coordonat la schimbarea majorităţii prin racolare de opozanţi încă din vara lui 2008 şi că preşedintele Traian Băsescu se pregătea, în felul acesta, pentru al doilea mandat. Presa oficioasă nu avea de fapt nicio reţinere în a vorbi despre planul de racolare a militanţilor PNL în favoarea proiectului prezidenţial, pe care îl expunea fără perdea.

De aceea este foarte important astăzi că primarului Sibiului se delimitează clar de acele procedee, care se plasează, în afara Constituţiei fără să o încalce în mod direct. Ştim prea bine că migraţia politică şi, implicit, racolările de membri prin orice mijloace sunt tolerate cu alibiul „mandatului liber”. Redefinind racolarea şi oportunismul drept patriotism şi responsabilitate, preşedintele Băsescu şi grupul de sprijin au schimbat practic rezultatul alegerilor din 2008.

Klaus Iohannis nu a făcut o trimitere explicită la acele manevre subterane, dar a dat de înţeles, în interviul citat, că nu va interveni în niciun fel în jocul partizan şi că nu se va amesteca în negocierea unor noi majorităţi după alegerile prezidenţiale. În plus, el a dat asigurări că nu va prelua conflictele din campanie în exercitarea mandatului prezidenţial. „Preşedintele nu trebuie să ducă în mandat conflictul din campanie. Când se încheie campania, trebuie să se încheie şi conflictele din campanie. (...) Voi găsi guvernul PSD în funcţiune, asta nu înseamnă că nu pot să îmi doresc un alt guvern. (...) Însă nu voi avea nicio acţiune la limita Constituţiei pentru a provoca o schimbare de guvern”.

Ne aflăm de fapt în miezul conflictului politic şi constituţional care a culminat cu suspendarea preşedintelui în 2012. Este de aceea de maximă însemnătate ca toţi candidaţii (cu excepţia premierului Ponta) să explice ce au de gând să facă după alegeri şi dacă acceptă sau nu să joace după toate regulile Constituţiei. Premierul Victor Ponta se va găsi fără efort în situaţia preşedintelui Băsescu din 2009, va conduce şi preşedinţia şi guvernul, va cumula astfel o putere excesivă, dar ceilalţi sunt puşi în situaţia unei coabitări extrem de dificile.

Ce-i drept, majoritatea candidaţilor nu are a face decât precizări pur teoretice. De exemplu Monica Macovei, nu va putea coaliza partidele, pe care le tratează, indistinct, cu un soi de adversitate de principiu. Câtă vreme nu este suţinută de niciun partid parlamentar, ea nu va găsi niciun sprijin pentru o eventuală schimbare de guvern. Elena Udrea, la rândul ei, deşi are o mult mai mare capacitate de manevră, nu are decât susţinerea unui mic grup informal şi există destule temeiuri să credem că are bune canale de comunicare neoficială cu PSD. Călin Popescu Tăriceanu se arată de pe acum favorabil actualei majorităţi pe care doreşte, dimpotrivă să o consolideze, iar ceilalţi nu contează din acest punct de vedere. În fine, Teodor Meleşcanu a explicat deja că este omul armoniei, care nu îşi doreşte decât doi ani de mandat, aşa încât nimeni nu s-ar aştepta din partea lui să provoace o schismă în rândurile actualei majorităţi.

Ar fi bine însă ca subiectul să fie abordat pe larg, în aşa fel încât să intre adânc în conştiinţa opiniei publice, ca garanţie că pe viitor derapajele din trecut nu se vor mai repeta.