1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce face un om cu banii pe care îi are

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti31 martie 2015

Oamenii cu bani dau tot timpul tonul în tot ceea ce priveşte stilul de viaţă şi mai ales în ceea ce priveşte cheltuielile cu valoare ”ostentativă şi onorantă”, cum o numea Thorstein Veblen.

https://p.dw.com/p/1F066
Imagine: Fotolia/Unclesam

Darius Vâlcov pare a fi un Adrian Năstase rural, unul care a aflat valoarea de tezaurizare a picturii de secol XX, dar care n-a ajuns în stadiul în care să-şi decoreze casa cu aceste tablouri. Elita post-comunistă românească a parcurs şi ea, ca întreaga societate, un drum descendent de la o relativă cultură, la o adâncă incultură, combinată cu abilitatea de a utiliza mai bine instrumentele capitalismului. Elita crescută în comunism profitase de relaţia cu generaţia anterioră, educată înainte de 1945, în timp ce noua elită este un produs integral al şcolii din cea mai întunecată perioadă a pauperităţii şi dogmatismului.

La suprafaţa ei, România a evoluat, fireşte, s-a schimbat în bine, dar lăuntric ea suferă de carenţe nevindecabile, aşa cum odinioară odraslele ţăranilor din zonele cele mai sărace sufereau de bolile malnutriţiei. La rândul ei, malnutriţia şcolii îşi arată acum efectele cele mai grave. Adrian Năstase îşi crease o colecţie proprie de hărţi rare şi tablouri, altfel spus, arta făcea parte încă din definiţia bunăstării. Darius Vâlcov, în schimb, îşi împachetează bine tablourile şi le ascunde în pereţi falşi şi în seifuri (unii spun că şi în cimitir ca în vechile poveşti cu comori îngropate), căci arta nu mai este pentru noua generaţie decât monedă de schimb.

Ce face un om cu banii mulţi pe care îi posedă este extrem de grăitor pentru cultura societăţii în întregul ei. Fie că îi câştigă licit, fie că îi fură, omul cu bani nu poate face cu ei decât ceea ce îi dictează modelele epocii sale, stilul de viaţă prestigios, pe care tinde să-l urmeze la rândul său. Economistul american Thorstein Veblen arătase că ”mai ales în societăţile unde distincţiile de clasă rămân oarecum vagi, toate regulile de bună reputaţie şi decenţă şi toate etaloanele de consum se raportează prin gradaţii insesizabile la uzanţele şi mentalităţile clasei plasate cel mai sus pe scara socială şi cea pecuniară”. Cu alte cuvinte oamenii cu bani dau tonul în tot ceea ce priveşte stilul de viaţă şi mai ales în ceea ce priveşte cheltuielile cu valoare simbolică sau ”ostentativă şi onorantă” cum o numea, oarecum cinic, Veblen.

Prin urmare tablourile puse în saci de pânză şi îngropate în zidărie exprimă perfect nivelul mental la care a ajuns societatea noastră în ceea ce are ea mai reprezentativ. Căci pentru generaţiile mai noi nu mai este nimic special şi onorant în a expune tablouri în propria locuinţă. Nu demult, presa relata cazul unor hoţi români care furaseră câteva tablouri dintr-un muzeu olandez şi le ascunseseră undeva pe la ţară, în locuri insalubre. Între aceia şi Vâlcov nu există nicio diferenţă esenţială, ei fiind de fapt exponenţii aceluiaşi tip de cultură şi ai aceleiaşi generaţii.

Ni se poate obiecta că mai există şi oameni fini şi iubitori de artă autentici, dar adevărul este că aceştia nu mai definesc societatea aşa cum o definiseră cândva oamenii cu bani care dau astăzi nume diferitelor săli din Muzeul Colecţiilor. Aceia exprimau o idee despre viaţă şi dorinţa de a da sens fiecărei clipe şi nu o formă de a acumula bunuri convertibile. În fine, ce ar face cu aceiaşi bani cei care nu îi posedă şi care nu îi vor poseda niciodată ţine doar de tărâmul reveriei şi scapă oricărui studiu obiectiv al societăţii.

Se vorbeşte mereu despre proiecte de ţară şi despre viitorul României, dar este cert că urmând calea acestei teribile deculturalizări începute de Ceauşescu, vom produce tot mai numeroase exemplare de tipul lui Vâlcov sau emigranţi.