Ce este mai preţios decât democraţia?

Presa favorabilă preşedintelui Traian Băsescu a susţinut în ultimele luni că miza acestor alegeri din decembrie este atât de mare, încât regulile democraţiei ar putea fi încălcate. Majoritatea politică reieşită din alegeri ar putea fi pur şi simplu ignorată, în virtutea unor scopuri superioare, care nu au fost însă explicate cu suficientă claritate. De aceea nici nu se poate polemiza cu astfel de susţineri şi nu se poate iniţia o profitabilă dezbatere politică, căci atacurile acestea la adresa majorităţilor potenţiale, care, potrivit sondajelor, ar putea ieşi din urne, s-au limitat la aluzii şi insinuări sau la judecăţi vagi atât de generale, încât pot fi susţinute în orice situaţie.

Totuşi un scurt inventar al insinuărilor ar fi necesar: S-a spus că USL ar scoate România de pe direcţia ”Vest” sau că ar înclina către o relaţie privilegiată cu Rusia. S-a făcut aluzie la exploatarea gazelor de şist şi la mult dorita independenţă energetică, dar făcă ca cineva să demonstreze cum ar funcţiona lucrurile din punct de vedere politic. Impresia este că cei implicaţi în lupta aceasta politico-mediatică fie evită cu premeditare clarificările, de teamă să nu îşi pericliteze propriile demonstraţii, fie au acces la informaţii secrete pe care nu le pot dezvălui.

În orice caz, este cert că partizanii preşedintelui nu au reuşit să propună opiniei publice argumente convingătoare pentru aceste insinuări dramatice şi, cu atât mai puţin, o bază pentru o dezbatere politică serioasă. A spune că USL va scoate ţara ”de pe direcţia Vest” este ceva suficient de vag, încât să nu poate fi supus niciunei verificări. De asemenea, a spune că USL ”va scoate ţara din Europa” ţine de acele afirmaţii care pot părea oricând adevărate. Am putea afirma, fără riscul de a greşi, că România, prin nivelul ei de civilizaţie, nu a fost nicicând o ţară cu adevărat europeană sau că i-au lipsit mereu instituţiile liberale bine consolidate. Am putea susţine, iarăşi, că stilul luptei politice, nivelul general al dezbaterii publice, calitatea personalului politic, ş.a.m.d., nu sunt cu adevărat la nivel european. Şi ceea ce este cu adevărat ironic pentru militanţii pro-prezidenţiali, este că afirmaţiile de mai sus pot fi ilustrate excelent cu exemple din cursul guvernărilor PDL şi cu persoane din anturajul preşedintelui, dacă nu cumva cu preşedintele însuşi.

Dacă este totuşi îngăduit ca o campanie electorală să conţină şi afirmaţii tari, cu atât mai mult cu cât ele vehiculează un ideal (modelul european), este însă nepermis ca în numele unor afirmaţii atât de nesigure şi a unor judecăţi de valoare facile, cu aplicabilitate nelimitată, să recomanzi preşedintelui de republică să recurgă la orice mijloace pentru a deturna rezultatul votului.

De fapt întrebarea este aceasta: a nesocoti complet democraţia electorală este o practică europeană? Şi dacă admitem că nu, există valori europene la care am putea aspira şi care se găsesc dincolo de democraţia propriu-zisă? Cu alte cuvinte, sacrificând democraţia reprezentativă, câştigăm ceva mai important?

Întrebările nu sunt retorice, căci în mai îndelungata istorie a societăţilor umane, democraţia ocupă un loc foarte limitat şi este posibil să ne întrebăm dacă există valori în numele cărora regula votului democratic să pălească. Revoluţionarii neo-marxişti, bunăoară, nutresc cu siguranţă asemenea proiecte, ca şi predecesorii lor leninişti, chiar dacă o minimă prudenţă tactică îi împiedică să le expună pe faţă, după cum partizanii statului teocratic dispreţuiesc făţiş democraţia deliberativă. Cei care susţin astăzi, în mod public, că anumite forţe politice minoritare ar avea dreptul în România să deturneze votul democratic, au obligaţia morală de a spune în numele căror valori socotesc ei că ar fi legitim acest lucru.

Dar, mai înainte ca aceştia să-şi asume, aşa cum ar fi de dorit, responsabilitatea propriilor afirmaţii, am putea spune că inventarul acestor valori este restrâns şi a fost definit de istoria universală cu o limpezime tragică.