Cazul Manning: o sentinţă cu bătaie lungă

Sentinţa dictată de judecătoarea Denise Lind la finalul celor 16 ore de consultări nu a surprins prea multă lume. În 19 din cele 21 de capete de acuzare, Bradley Manning a fost declarat vinovat. Nu, însă, şi în cel mai grav cap de acuzare, în urma căruia s-ar fi ales cu detenţia pe viaţă - anume, susţinerea inamicului.

Soldatul, în vârstă 25 de ani, a copiat, în perioada în care a fost staţionat în Irak (noiembrie 2009 - mai 2010) în jurul a 700.000 de documente secrete ale armatei SUA şi le-a oferit platformei de dezvăluiri Wikileaks. Între tainele devenite publice cu această ocazie se număra o înregistrare video a unui atac purtat de elicoptere americane în Bagdad şi soldat cu moartea mai multor civili neînarmaţi.

Larry Korb, fost consilier pe probleme de securitate la Washington în timpul administraţiei Reagan, apreciază, într-o discuţie cu reporterii Deutsche Welle, că decizia judecătorească este relevantă şi corectă: "Singura îndoială", comentează Korb, "era legată de modul în care acţiunea lui Manning a fost în beneficiul inamicului şi a cauzat războiului Americii cu terorismul. Ar fi fost de râsul lumii să susţinem că Al-Qaida nu ştia că armata Statelor Unite o vânează". Mark Jacobsen, de la German Marshall Fund, dimpotrivă, găseşte firească acuzaţia de susţinere a duşmanului, formulată împotriva informatorului Wikileaks şi regretă opţiunea instanţei - fără a contesta, per total, sentinţa, despre care spune că este un mesaj clar transmis celor ce vor să facă publice informaţii secrete, punând în pericol Statele Unite, aliaţii acestora şi pe cei ce le oferă sprijin.

În zece din cele 21 de capete de acuzare, Manning a ales să pledeze vinovat, inclusiv pentru spionaj. În opinia jurnalistului James Bamford, devenit celebru prin cărţile critice la adresa National Security Agency, dezvăluirile lui Manning nu au avut o asemenea relevanţă asupra securităţii naţionale încât să justifice dimensiunea procesului şi amploarea sentinţei. Majoritatea documentelor puse în circulaţie publică de către informatorul Wikileaks nici măcar nu fuseseră clasificate de către administraţia americană. Cea mai importantă dezvăluire şi cel mai mare serviciu făcute de Manning, comentează Bamford, este dovada că administraţia Obama şi Obama însuşi au minţit opinia publică.

În opinia celor de la platforma Wikileaks, sentinţa judecătoarei Denise Lind este "o formă periculoasă de extremism de securitate naţională" din partea preşedintelui Obama. Dar, se pare, justiţia încearcă să instituie, prin cazul Manning, un exemplu prin care să îi sperie pe cei interesaţi, pe viitor, să procedeze la dezvăluirea secretelor militare americane - fie prin platforma lui Julian Assange, fie prin alte căi de multiplicare a informaţiei. Iar Marc Jacobsen, de la German Marshall Fund, mai pune două nume pe lista destinatarilor mesajului transmis de cazul Manning: Vladimir Putin şi Edward Snowden. Dar până să se decidă refugiatul de la Moscova asupra unei eventuale întâlniri cu justiţia din Statele Unite, actualitatea imediată va aduce sentinţa în cazul Manning. Iar acesta din urmă, scăpat de detenţia pe viaţă, ar putea primi pedepse care, însumate, îl vor plasa în dosul gratiilor pentru circa 100 de ani.