CAS şi discursul „dreptei”

Reducerea CAS a devenit un nou subiect de dispută între preşedinte şi primul-ministru. Dar dacă la începutul anului preşedintele ”de dreapta” combătea ”legitim” creşterea taxelor, de data aceasta, el nu ezită să combată ”responsabil” scăderea taxelor. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga legea reducerii contribuţiilor sociale pentru companii, deoarece o facilitate fiscală într-un loc se traduce de obicei printr-o taxă nouă în alt loc.

De cele mai multe ori este adevărat, dar pe de altă parte politicile de dreapta sau de stânga se deosebesc tocmai prin aceste accente. Nu atât prin reducerea sau creşterea absolută a taxelor, cât printr-o altă repartizare şi dimensionare a lor. Or, a uşura contribuţia companiilor la bugetul social este o cale sigură de a încuraja afacerile. Este o măsură ţintită, pe care angajatorii de toate tipurile, mari sau mici, români sau străini, o aşteaptă de multă vreme. Mai ales după majorarea salariului minim, reducerea CAS la angajator ar veni în ajutorul intreprinderilor. Unii spun că beneficiarii ar fi marile companii străine care exploatează şi aşa prea cinic forţa de muncă ieftină autohtonă. Cine are acces la contabilitatea marilor companii ar putea verifica această afirmaţie, dar este la îndemâna oricui să afle că micile întreprinderi, inclusiv cele clasificate formal ca microîntreprinderi, ar avea de câştigat din această măsură. Un exemplu ar fi întreprinderile familiale care administrează un mic hotel sau o pensiune rurală.

Ceea ce pune în dificultate dreapta politică este însă faptul că măsura guvernului Ponta este în mod vădit una de dreapta. De altfel liberalii, care susţinuseră în trecut cu mare energie reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori, adoptă acum o poziţie de-a dreptul evazionistă. Nu susţin guvernul, dar nu îl aprobă nici pe preşedinte. Prudenţa aceasta este perdantă. Dacă noua alianţă PNL-PDL se va păstra la jumătatea distanţei dintre Ponta şi Băsescu, neîndrăznind să spună ceva mai ferm, va pierde prin neprezentare.

Unul dintre argumentele invocate împotriva reducerii taxelor ar fi opoziţia FMI şi efectele colaterale. Dar alianţa DA din 2004 a reuşit să iasă din insignifianţa electorală în care se zbătea de ani mulţi tocmai printr-un gest de curaj politic rarisim, promovând cota unică de impozitare. Odată ajunsă la putere, alianţa a sfidat FMI într-un moment mai dificil decât acesta, punând-şi în practică programul încă din prima zi. Specialiştii FMI anticipau o prăbuşire a finanţelor publice, ceea ce nu s-a întâmplat. Cota unică a devenit astăzi o rutină clasicizată. Alianţa DA a mai câştigat în 2004 şi pentru că dădea impresia, pentru prima dată după ani mulţi, că o forţă politică românească este capabilă să gândească pe cont propriu şi să-şi asume riscuri pentru a-şi pune ideile în aplicare. Or, astăzi, cel care pare să-şi asume riscuri este premierul Victor Ponta, iar ”dreapta” emite obiecţii hiperprudente şi se scaldă în consideraţii piezişe.

S-a mai spus că reducerea CAS nu este suficientă şi că ar trebui însoţită de alte măsuri menite să îmbunătăţească colectarea fiscală. Dreapta ar trebui să adopte o poziţie onestă şi să susţină măsura guvernului, solicitând în schimb un set întreg de „accesorii” care să o însoţească şi să o amplifice.

Orice ar spune preşedintele Traian Băsescu, reducerea CAS la angajator nu se înscrie în obişnuitele pomeni electorale, deoarece se adresează în mod uniform întregului mediu de afaceri. Este o măsură care - aşa cum au arătat exponenţii înşişi ai dreptei ani la rândul - ar face ca investiţiile în România să fie mai atractive, ar accelera creşterea economică, ar diminua evaziunea fiscală şi în cele din urmă ar putea aduce mai mulţi bani la bugetele publice. Este teoretic posibil ca în toate acestea să se fi strecurat o eroare de calcul, dar, în orice caz, acesta a fost discursul „dreptei” în ultimii cinci ani.