Ca la noi, la nimeni!

Veşti rele de pretutindeni. Din pricina crizei, a concurenţei dure în internet, a unor nefericite reforme care au modificat serios identitatea publicaţiei, un ziar precum FRANKFURTER RUNDSCHAU se află în faliment. Soarta cotidianului liberal de stînga din metropola financiară germană a semănat spaimă în întreaga branşă.

Din motive cvasi-asemănătoare, în Spania agonizează una din icoanele jurnalismului de calitate şi ţinută: cotidianul EL PAIS. Din Elveţia, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG descrie trista cale pe care a impus-o mai cu seamă criza economică, presei spaniole. Din 2008 şi pînă azi, 67 de publicaţii şi-au încetat apariţia, 8.000 de ziarişti şi-au pierdut locul de muncă. Renunţarea la un sfert din numărul redactorilor angajaţi permanent la EL PAIS, acum, şi înlocuirea lor cu "freelanceri" mai prost plătiţi se va răsfrînge şi asupra calităţii publicaţiei. Bulevardizarea progresivă a prestigiosului cotidian spaniol pare iminentă.

De altfel, tentaţia tabloidizării, goana după senzaţional, promovarea temelor "uşor digerabile" în detrimentul jurnalismului de investigaţie sunt simptome pe care, din păcate, începe să le resimtă şi presa de elită din ţările Uniunii Europene. Emergenţa lor este şi mai ostentativă în mediile audio-vizuale.

Ilustrul BBC, un monstru sacru pe terenul jurnalismului de investigaţie, un model de calitate pentru mai toate posturile publice de radio şi televiziune din întreaga lume, este zguduit, în chiar momentul împlinirii a 90 de ani de la prima transmisie radio, de două scandaluri consecutive, lipsite de precedent, chiar dacă în 2004 bunul renume al instituţiei a fost deja serios zgîriat. Pe-atunci, în contextul războiului din Irak, un reporter a învinuit fără probe şi dovezi guvernul Blair de a fi instrumentalizat informaţii secrete în interes propriu. Urmarea: directorul general şi preşedintele BBC au demisionat.

Finalul actualului scandal este în parte acelaşi, deşi motivele sunt diferite: un caz de pedofilie, comis de un moderator vedetă care a abuzat circa 300 de minori, trecut nepermis sub tăcere prea multă vreme, şi denunţuri calomnioase recente la adresa unui fost demnitar al guvernului Thatcher, învinuit de pedofilie, fără temei, în baza unor informaţii false, neverificate. Din perspectiva deontologiei profesionale, situaţia este catastrofală. Venerabila instituţie, finanţată din bugetul public, numărînd 23.000 de salariaţi şi beneficiind de o audienţă ce se ridică la aproape 240 de milioane de „consumatori”, a devenit în cel mai scurt răstimp ţinta unor atacuri virulente declanşate de presa conservatoare din Regatul Unit.

Şi, mai mult decît atît. Cazul face valuri peste Ocean, unde fostul director BBC, Mark Thompson, a fost numit şef al grupului editorial american NEW YORK TIMES. Or, abuzurile pedofile ale vedetei Jimmy Savile s-au petrecut exact în perioada mandatului directorial al lui Thompson. Suficient pentru ca THE TIMES să pună la îndoială eventualitatea ca fostul director BBC, aflat acum la conducerea prestigiosului cotidian new-yorkez, să iasă basma curată din toată afacerea.

Dimensiunile pierderii încrederii publice într-o instituţie precum BBC sunt dintre cele mai grave, iar măsurile disciplinare care au fost şi continuă să fie luate întru restabilirea prestigiului profesional, serios lezat, sunt şi trebuie să rămînă exemplare.

Din păcate, aceste măsuri disciplinare nu promit să facă şcoală în România unde, date fiind viciile, metehnele şi păcatele televiziunilor private dîmboviţene, dacă ar fi aplicate, frecvenţa şi duritatea lor ar trebui să depăşească cu mult „modelul britanic”,

Despre specificul local al unor canale şi posturi tv din România zilelor noastre relatează pe larg Karl-Peter Schwarz în publicaţia FRANKFURTER ALLGEMEINE SONNTAGSZEITUNG.

Articolul începe cu simpla înşiruire a performanţelor negative ale unui anumit segment din mass media autohtonă: bădărănii, neglijenţe verbale, aluzii sexuale neruşinate, incitări la ură rasială, şantaje, insulte, calomnii, depravarea limbajului, ştiri senzaţionale ieftine, dezinformări, provocarea de panică. Registrul de păcate al televiziunilor private, masiv instrumentalizate de actuala coaliţie guvernamentală de la Bucureşti, a fost întocmit de pianistul Dan Grigore, află cititorul deja din primele rînduri ale articolului excelent documentat. Dar sideranta listă este incompletă, menţionează reputatul artist care a demisionat din cadrul CNA, încă în primăvara acestui an, înainte ca preşedintele Traian Băsescu să fie atacat frontal de tirurile de artilerie grea declanşate de guvernul premierului social-democrat Ponta.

In mesajul de despărţire de CNA, Dan Grigore evocă doar unele din metodele curente la care au recurs televiziunile private spre a-l determina să demisioneze: ameninţări la adresa persoanei sale şi a familiei, acuzaţii neîntemeiate privind comiterea unor delicte imaginare… Pe scurt, metode folosite fără ezitări de anumite canale TV, fapt care, crede pianistul român, ne îndepărtează ani lumină de lumea civilizată.

Impreună cu Curtea Constituţională, Consiliul Naţional al Audiovizualului se numără printre puţinele instituţii care nu se pliază aspiraţiilor la nelimitată putere nutrite de actualul guvern, se mai poate afla din cuprinsul articolului care trece în revistă atît structura CNA cît şi imundele procedee la care se dedă mai cu seamă Antena 3, sprijinită de actuala putere, spre a împroşca cu noroi tot ce mai este curat în ţară.

In aceste zile, pe fundalul apropiatelor alegeri, se instalează impresia că frica a revenit în sînul societăţii româneşti, afirmă autorul textului. Impresia este întru totul veridică, mai ales după ce sunt menţionate cazurile concrete de intimidare, şantaj, defăimare, comise în cadrul unor emisiuni ale pomenitelor televiziuni împotriva unor membri ai CNA sau magistraţi ai Curţii Constituţionale.

Dar relele nu se opresc aici. Anumite canale tv şi-au extins metodele, combinînd o propagandă politică agresivă cu elemente ale presei bulevardiere, într-o subspecie hibridă, în care convieţuiesc într-o monstruoasă simbioză jumătăţile de adevăr, injuriile, manipulările, insultele. Dacă situaţia nu ar fi într-atît de disperată, am putea zîmbi citind definiţia dată de Andrei Ujică, teoretician al mass media, acestei noi specii: Balcan Polit Trash într-un permanent Performance. Autorul de studii şi cărţi de specialitate, profesor la Universitatea din Karlsruhe, cineast, realizator între altele a unei trilogii a sfîrşitului comunismului, încheiată cu "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", face anamneza acestei maligne maladii media, endemică în emisiunile televiziunii "voiculesciene" şi a altor canale tv de aceeaşi teapă, aparţinînd unor oligarhi corupţi. Care, după ce justiţia şi-a dobîndit în linii mari independenţa politică în timpul mandatului lui Traian Băsescu, au toate motivele să se teamă acum de punere sub urmărire penală. Ziaristul german aminteşte în această ordine de idei că patronul "Antenelor" şi-a folosit din plin "know-how-ul" şi fostele relaţii din reţeaua securităţii ceauşiste, ajungând unul din cei mai bogaţi ai României.

Deloc întîmplător, tocmai procurorii şi judecătorii au devenit ţinta atacurilor abjecte, virulente şi violente ale pomenitelor canale tv. Citat este cazul lui Cristi Danileţ, membru al CSM.

In încheierea articolului publicat în ediţia de duminică a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG este citată opinia unei ziariste din România care face o comparaţie cît se poate de convingătoare: dacă în dictaturile africane adversarii sunt ucişi cu obiecte contondente, în România ei sunt discreditaţi, anihilaţi public, executaţi de televiziune.