Bogat la ţară, sărac la oraş?

Germania, la aproape un sfert de secol de la prăbuşirea Zidului Berlinului: în ultimele decenii, fosta RDG s-a schimbat radical. Noile landuri federale au primit anual miliarde de euro pentru refacerea infrastructurii şi pentru consolidarea bugetelor locale. Dar cum au profitat de pe urma acestor bani oamenii de rând? Să fi rămas diferenţele între est şi vest la fel de mari?

"În niciun caz nu sunt atât de mari pe cât s-ar crede", afirmă Michael Hüther, directorul Institutului Economiei Germane (IW) din oraşul renan Köln. Pornind de la efectuarea unui nou studiu privind salariul net şi reala putere de cumpărare a germanilor, cercetătorii au descoperit lucruri cât se poate de interesante.

Sărăcia şi-a făcut cuib la oraş

În ample regiuni din estul Germaniei, graţie preţurilor mici la chirii, traiul nu e chiar atât de scump ca în partea occidentală a ţării. Astfel, chiar dacă est-germanii câştigă mai puţin, aceştia îşi pot permite mai multe decât cei din Vest. Decisivă e puterea de cumpărare.

În Germania, considerat sărac este cel care dispune de mai puţin de 870 de euro lunar. În fosta RDG, însă, cu această sumă se trăieşte mult mai bine ca în vechile landuri. De exemplu, pentru un trai decent, un celibatar din München are nevoie de minimum 1030 de euro lunar. Totuşi, capitala Bavariei e un oraş foarte scump.

În opinia directorului IW, marea deosebire nu este între Est şi Vest ci între oraş şi sat. Michael Hüther este convins că politica de combatere a sărăciei ar trebui să vizeze, cu precădere, mediul urban. "Dacă politica regională nu se va concentra pe marile oraşe, o să ne confruntăm cu o grămadă de probleme", mai spune el.

Decât codaş la oraş...

"Şomerii, părinţii care îşi cresc singuri copiii şi familiile cu origini străine. Aceştia au venituri mici, de regulă" şi sunt principalele categorii sociale periclitate - afirmă specialiştii. Şi, pentru o eficientă combatere a sărăciei, tocmai pe aceste categorii ar trebui să se concentreze conducerea de la Berlin, adaugă directorul IW.

Dar pentru a oferi mai mult sprijin grupurilor sociale de risc, Pactul de Solidaritate cu fosta RDG, prin care noilor landuri federale li se garantează fonduri de miliarde de euro anual până în 2019, ar trebui revizuit. În aceste condiţii, balanţa n-ar mai trebui să încline către regiunile rurale din estul Germaniei, ci către marile aglomerări urbane din Vest.

IW apreciază că, în ultimii ani, traiul în marile oraşe s-a îngreunat mult. Din banii de care dispun, oamenii de la oraş îşi permit mai puţine comparativ cu germanii care trăiesc la ţară - unde puterea de cumpărare s-a menţinut relativ stabilă. Conform studiului IW, în mediul rural doar 14% din populaţie se confruntă cu greutăţi financiare, comparativ cu un grup net mai numeros, de (22%), în populaţia urbană. Cele mai mari probleme le întâmpină germanii din oraşele Köln, Dortmund, Duisburg, Frankfurt pe Main şi Hanovra.

Nivelul de salarizare

Politologul Christoph Butterwegge nu este suprins de rezultatele studiului. Şi alte analize privind bunăstarea naţiunii avertizează de ani de zile asupra extinderii sărăciei la oraş. "Se ştie că la München e traiul mai scump decât într-un sătuc din Mecklenburg Pomerania Anterioară - e un adevăr evident.

Privind în interiorul unei metropole - în cartierele de vile şi în cele sărace - se constată că, în mediul urban, contrastele sociale sunt şi mai mari decât cele între oraş şi sat."

Butterwegge nu crede că Institutul de la Köln a tras concluziile potrivite în unele privinţe: "Nu poţi să-i compari pe săracii din Dortmund, Duisburg sau Bremerhaven cu cei din estul Germaniei, regiune în care sărăcia e mai larg răspândită." În noile landuri federale salariile sunt, în continuare, prea mici. Butterwegge este de părere că cea mai bună soluţie ar fi uniformizarea salariilor, acolo unde e cazul.

IW - susţine Butterwege - nu are niciun interes în a evidenţia şi această problemă. Într-adevăr, conform institutului renan, tariful minim de 8,50 euro/oră stabilit la nivel naţional ar fi prea mare pentru estul Germaniei. "Un salariu minim de 7,90 euro/oră ar fi fost suficient pentru noile landuri", se menţionează în studiul IW. "Lucrul acesta nu face decât să cimenteze nedreptatea socială", crede Butterwegge. Pentru combaterea sărăciei, Germania ar trebui să vorbească şi despre averea sa. Despre felul în care ar putea fi împărţită în mod echitabil.