Boala lungă a PDL

Un fapt e cert. O democraţie se asfixiază dacă partidele pedepsite de electorat nu sunt în stare să-şi asume mesajul alegătorilor şi să se primenească. În absenţa unei reînnoiri postelectorale după o alunecare în insignifianţă nici o formaţiune nu poate reporni la drum.

E legiune numărul marilor formaţiuni care n-au izbutit să-şi ofere o gură de aer în urma unor înfrângeri de proporţii şi s-au condamnat astfel la o lentă agonie şi, în cele din urmă, la dispariţie. Fiindcă boala lungă este moarte sigură.

PNŢCD n-a reuşit de pildă să supravieţuiască destinului atroce la care memorabila grupare a lui Maniu şi Coposu s-a văzut condamnată nu doar din pricina neajunsurilor proprii, ci şi a infiltraţilor din rândurile ei. Extincţia şi-a datorat-o, în egală măsură, liderilor ei neaveniţi, prea slabi, moralmente, şi prea anemici, politic, pentru un adversar realmente dur.

Sub Vasile Blaga PDL se îndreaptă către un destin similar, dacă nu va reuşi să-şi pună cenuşă în cap pentru înfrângerea jenantă de la 9 decembrie, pentru ca apoi să se scuture, să se cureţe şi să-şi ofere o conducere nouă. Una capabilă, competentă, moralmente inatacabilă, energică, inteligentă.

Vasile Blaga a aşteptat mult înainte să preia frâiele partidului şi nu vrea să le mai dea din mână. Crede, în răspăr faţă de realitate, că eforturile sale ar fi fost cele salvatoare în bătălia contra suspendării lui Traian Băsescu. În fapt, mântuirea ţării de lovitura de stat USL-istă i s-a datorat occidentului.

Blaga nu e nici primul nici ultimul lider de partid care-şi crede turul pantalonilor lipit pe veci de scaunul său şi care se autoiluzionează, închipuindu-şi că va scăpa de obligaţia şi necesitatea de a da socoteală pentru erorile şi gafele sale.

Din unghiul său, cererea de a lăsa altora mai buni locul la cârmă pe care i-o adresează direct sau indirect liderii politici şi intelectuali ai dreptei româneşti e neloială. De ce să-şi dea demisia tocmai el. La urma urmei, Traian Băsescu nu e chiar străin de coborârea în infern a PDL.

S-ar putea ca Vasile Blaga (şi alţii ca el) să creadă în mod sincer, aşadar, în himera potrivit căreia ruşinoasa bătaie soră cu moartea care i s-a administrat în localurile de vot la începutul lunii decembrie 2012 i s-ar datora chiar preşedintelui şi fostei conduceri a PDL, în speţă lui Emil Boc, cel mult elogiat de şeful statului. În fond cei doi sunt autorii politicii de austeritate, liderii care şi-au asumat în mod onest acest program, sancţionat apoi, cumplit, la urne, de către cetăţenii României.

Dar Blaga (şi alţii ca el) se înşeală. Usturătoarea victorie constituţională a stângii USL-iste, care a echivalat cu ancorarea la putere a oligarhiei securiste, transformarea justiţiei româneşti în capră şi a ţării în teren de lapte gros pentru duşmanii interni şi externi ai statului de drept nu s-a datorat doar vindictei electoratului.

În fond, politica de austeritate a echipei Boc-Băsescu a fost, teoretic, replica optimă, de tip occidental, la dificultăţile prin care trecea hiperbirocratizata Românie, sugrumată bugetar nu în ultimul rând de prea puţina productivitate şi competitivitate a economiei şi de nesimţirea pensiilor acordate între altele foştilor securişti. Mulţi români au înţeles ori ar fi putut fi determinaţi să înţeleagă acest lucru. O campanie competentă ar fi mobilizat destui alegători care să împiedice victoria de două treimi a USL.

Încât zdrobirea irevocabilă şi fără drept de apel la urne a dreptei reformiste i s-a datorat în largă măsură chiar lui Blaga şi pasivităţii sale în arenă. Lipsit de carisma unui Papahagi, de autoritatea morală a unei Macovei, de probitatea şi sagacitatea intelectuală a unui Cristi Preda, ori de asiduitatea, hărnicia şi puterea de luptă a unor Boc şi Udrea, Blaga a capotat în faţa formidabilei maşinării de propagandă a duşmanului politic.

Sigur, după ce a fost forţat să arunce prosopul la Bucureşti, Boc a câştigat la Cluj, graţie unui electorat ardelenesc mai cultivat şi mai puţin vulnerabil la toxinele propagandistice ale Antenelor decât al regăţenilor.

Dar Udrea? Ea cum a reuşit să se impună în Moldova? Tenacitatea ei s-a dovedit admirabilă. Băsescu a avut dreptate să-i admită calităţile, aşa cum Blaga ar face bine să înţeleagă, măcar în al 13-lea ceas, că e cazul să lase altora locul la cârmă. Dacă ţine cu adevărat la ţară, la partidul său şi la democraţie, actualul şef al PDL va sfârşi prin a recepţiona şi a pricepe acest mesaj.

Contează însă esenţial cum va avea loc operaţiunea de predare a ştafetei. De cinstea şi onestitatea ei depinde relansarea dreptei româneşti.